DESPRE CREATIVITATE

Prof. drd. Bizo Ioana

Grup Şcolar „Aurel Vlaicu”, Baia Mare

Studiul de fatã îsi propune sã prezinte diferitele acceptiuni ale substantivului „creativitate” de-a lungul timpului, prezentând totodatã diferitele grade ale creativitãtii. Factorii care o influenteazã sunt de naturã intelectualã (imaginatia, memoria, inteligenta etc.) factori caracteriali (motivatia si dorinta) si sociali (pãrinti, prieteni, profesori etc.). Odatã ce se constatã cã originalitatea nu este apanajul unei minoritãti, accentul se mutã asupra modalitãtilor de dezvoltare a creativitãtii care se împart în douã categorii: eliminarea blocajelor sociale, metodologice si emotive si folosirea unor metode adecvate de stimulare a creativitãtii noastre latente. La ora de literaturã românã metodele folosite sunt teoretic nelimitate, putându-se inventa permanent metode noi sau folosindu-se cele cunoscute în contexte noi si inedite. În scoalã un rol mai important decât metoda în sine îl are profesorul care trebuie sã convingã si sã inspire demersul creator al fiecãrui elev, al fiecãrui copil ce va supravietui în adultul de mâine prin joc si originalitate.

Aspecte introductive

Termenul de creativitate îsi are originea în cuvantul latinesc „creare”, care înseamnã „a zãmisli”, „a fãuri”, „a crea”, „a naste”. Creativitatea defineste un proces, un act dinamic care se dezvoltã, se desãvârseste si cuprinde atât originea, cât si scopul. El poate fi utilizat în raport cu procesul de creatie prin care se elaboreazã o operã de artã sau o inventie, poate avea în vedere creativitatea unei persoane, adicã o structurã caracteristicã a psihicului ce face posibilã opera creatoare, cât si produsul activitãtii, mai mult sau mai putin nou si original.

În vreme ce teologii preamãresc creatia divinã, savantii si artistii sunt preocupati de creativitatea umanã care este adesea formulatã în functie de contextul social. Dictionarul Enciclopedic Român (1962) nu se ocupã de creativitate în general, ci de creativitatea artisticã, afirmând cã opera de artã este rezultatul talentului si fanteziei artistului, precum si al conceptiei sale despre lume. Ultima editie a acestuia (1993) considera „creativitatea ca trãsãturã complexã a personalitãtii umane, desemnând capacitatea de a realiza ceva inedit, original”. Dictionarul de Esteticã Generalã (1972) prezintã felul în care apare creatia artisticã în istoria culturii din cele mai vechi timpuri, diversitatea opiniilor formulate evidentiind multiplele laturi ale acestui concept. Astfel, creatia este act delirant, chiar demential sau mistic, impuls al Divinitãtii la Platon, expresie sensibilã a Ideii Absolute la Hegel, activitate spiritualã prelogicã si amoralã la B. Croce, revelatie purã la A. Bremond, o compensatie sau o manifestare sublimatã a refulãrilor instinctuale la S. Freud, un produs patologic la C. Lombroso sau al dicteului automat la A. Breton, act gratuit, aleator sau simplu joc la K. Gross si expresie a sintezelor armonioase si superioare a disponibilitãtilor vitale la J. M. Guyau.

L. Taylor identificã cinci niveluri de creativitate, având ca punct de plecare observatia cã originalitatea se manifestã în grade diferite, în functie de vârstã, statut social, mediu ambiant, atitudine fatã de viatã etc.:

· Creativitatea expresivã, manifestare liberã si spontanã a fiintei prin cuvânt, gest, picturã, formã sau culoare;

· Creativitatea productivã, însusire de priceperi si deprinderi ce duc la producerea de lucruri utile, dar cu originalitate minimã;

· Creativitatea inventivã este aceea care face posibilã inventiile;

· Creativitatea inovatoare e caracteristicã unei elite ce duce la modificarea principiilor ce stau la baza unui domeniu;

· Creativitatea emergentã se manifestã la omul de geniu, revolutionar într-un domeniu stiintific, ori în plan artistic (Einstein, Beethoven).

Fiecare om are o dozã de creativitate cel putin productivã pentru cã în rezolvarea unei probleme oarecare gândirea implicã un minimum de efort imaginativ. Se constatã frecvent cã odatã cu trecerea anilor creativitatea aceluiasi individ este din ce în ce mai scãzutã. Copiii sunt imaginativi si au un potential creativ extraordinar care poate fi amplificat si valorificat de societate, stopat sau anihilat prin prejudecãti si temeri. Este deci important sã încurajãm felul lor natural de a fi si libertatea de expresie, iar limitele stabilite nu trebuie sã fie exagerate.

Este stiut faptul cã dacã te duci într-o grãdinitã si întrebi cine stie sã citeascã, sã deseneze si sã danseze, toti copiii, sau aproape toti, vor ridica mâna. Dacã repeti aceeasi întrebare la gimnaziu, numãrul mâinilor ridicate se vor reduce la jumãtate, iar la liceu abia dacã vor mai fi câteva... Vã întrebati probabil ce s-a întâmplat si unul dintre rãspunsuri ar putea fi cã au crescut si s-au maturizat sau un altul, mai trist, ar fi acela cã noi, cei care îi crestem si îi educãm le-am tãiat aripile si elanurile si i-am îngrãdit bine în curtea noastrã de prejudecãti. Le-am spus cã nu pot, cã nu e de ei, cã nu sunt artisti, sã nu se creadã einsteini, sã coboare cu picioarele pe pãmânt. Le-am spus cã nu pot tot ceea ce noi n-am putut, n-am stiut sau n-am îndrãznit... ªi, din pãcate, unii dintre ei au crezut.

Copiilor care au fost cândva le plãcea sã asculte si sã inventeze povesti, sã joace roluri, sã interactioneze printr-un joc continuu pe care îl îmbunãtãtesc mereu, fiind atenti si receptivi la ceea ce descoperã la altii. Le plãcea sã aibã pe cineva mereu în preajmã, sã dãruiascã, sã ofere zâmbet si sã primeascã. Liceenii care au devenit nu cred si nu stiu prea multe povesti, nu interpreteazã decât rareori roluri pentru cã li se pare pueril si stupid si se asociazã adesea cu altii doar virtual, pãstrând pentru viata realã singurãtatea, tristetea, ura si agresivitatea, frustrarea si rãnile sângerânde ale unui suflet care nu stie unde sã-si caute leacul.

A fi creativ înseamnã sã poti sã te schimbi, sã vrei sã întelegi mai mult din ceea ce faci tu sau semenii tãi, sã accepti ceea ce esti si sã lupti pentru ceea ce ai putea deveni, sã cauti solutii pentru problemele de fiecare zi, sã nu devii rigid si atotstiutor. A fi creativ înseamnã sã ocrotesti pe copilul din tine si sã-l recunosti. Sã accepti cã e bine ca el sã nu moarã niciodatã pentru ca tu, adultul, sã redescoperi lumea aceasta asemeni unui univers în care magia visului se împleteste cu realitatea.

Creativitatea tânãrului si a adultului se hrãneste din cea a copilului care a fost si continuã sã fie în sufletul si în trãirile lui zilnice.

Factorii creativitãtii

Factori de naturã intelectualã

Functia esentialã procesului de creatie originalã o constituie imaginatia, acel proces psihic al cãrui rezultat este obtinerea unor reactii, fenomene psihice noi pe plan cognitiv, afectiv sau motor. Însusirile acesteia, fluiditatea (posibilitatea de a-ti imagina în scurt timp,numeroase imagini sau idei), plasticitatea (usurinta de a-ti schimba punctul de vedere, modul de abordare a unei probleme) si originalitatea, cea mai importantã, (expresie a noutãtii, a inovatiei, constând în raritatea statisticã a unui rãspuns, a unei idei) pot fi considerate drept principalele caracteristici ale creativitãtii. Imaginatia constituie, asadar, o aptitudine importantã pentru cã influenteazã performantele în multe profesii si e nevoie de multã muncã pentru a realiza ceva important. Relevantã în acest sens este afirmatia lui Thomas A Edison: „Nu am dat gres, am gãsit 10 000 de variante care nu functioneazã.”, cunoscutul inventator american care afirma cã geniul este 99% transpiratie si doar 1 % inspiratie, având ca punct de plecare propria experientã. Aceastã afirmatie nu se aplicã însã tuturor creatorilor, unii dintre ei, precum Mozart, reusind sã creeze capodopere în doar câteva zile.

Un alt element important în structura creativitãtii, este memoria, care pãstreazã impresiile pe care imaginatia le modificã. Experienta de viatã are o mare influentã asupra creativitãtii, atât prin volumul de cunostinte însusit, cât mai ales prin varietatea lor. Experienta poate sã fie directã, nemijlocitã, cu un ecou mai puternic, si indirectã, obtinutã prin lectura unor cãrti, vizionarea unor filme sau spectacole, audierea unor expuneri, vizionarea unor emisiuni, cu un ecou mai slab, dar cu avantajul de a ne aduce aproape de mari scriitori sau filozofi ai lumii, de artisti adorati sau de vedete strãlucitoare.

Inteligenta este o aptitudine generalã care contribuie la formarea capacitãtilor si la adaptarea cognitivã a individului la situatii noi, care influenteazã creativitatea pentru cã stabileste relatii si verificã valabilitatea solutiilor oferite de imaginatie. Din studiile efectuate s-a ajuns la concluzia cã pentru o creativitate superioarã inteligenta cel putin medie este necesarã, dar nu si suficientã. Aceasta este mai importantã în domeniul stiintific, în vreme ce în artã conteazã sensibilitatea.

Factori caracteriali

Pentru a deveni inventator sau creator de artã nu e suficient sã-ti vinã o idee, este nevoie în primul rând de o motivatie, de o dorintã de a realiza ceva cu adevãrat important. Adevãratii creatori sunt animati de sentimente puternice, de pasiuni covârsitoare care le dominã activitãtile de fiecare zi. Succesele, ca si esecurile, produc în sufletul lor emotii puternice. Se cere de asemenea o vointã puternicã, tare ca stânca, perseverentã si luptã acerbã pentru realizãri importante. Cine se descurajeazã usor nu ajunge departe, pentru cã e nevoie de timp si efort, iar drumul spre creatie nu e usor si nici la îndemâna oricui.

Factorii sociali

Cu totii ne aflãm sub influenta puternicã a mediului social asa cum se observã si din motivatiile si aspiratiile noastre care depind de cerintele societãtii în care trãim. În aceastã societate ne gãsim modelele pe care ne dorim sã le urmãm, oamenii pe care îi admirãm, lucrurile grandioase pe care am vrea se le realizãm sau sã le continuãm. Pãrintii sunt primii nostri modelatori, adãugându-li-se apoi, în timp, într-o mai micã sau mai mare mãsurã, prietenii, profesorii, oamenii pe care-i iubim, si, de ce nu, copiii nostri, în cele din urmã. Tot de factorul social apartin si unele „obiecte” tot mai importante în viata cotidianã: televizorul, calculatorul si telefonul, al cãror impact se resimte tot mai puternic în ultimul deceniu. Dacã oamenii vii, cu dorintele si pasiunile lor arzãtoare te inspirã si te mobilizeazã, determinându-te sã nu dezamãgesti ca fiintã umanã, sã arãti cã poti si cã te strãduiesti, obiectele mai sus amintite inhibã si spulberã încrederea în fortele proprii, distrugând initiativa si spontaneitatea.

Dezvoltarea creativitãtii

Multã vreme s-a crezut si am crezut cã aceastã trãsãturã mult râvnitã e apanajul unei elite, a câtorva indivizi înzestrati la nastere cu daruri refuzate nouã, muritorilor de rând. Contrariul l-am descoperit în sala de clasã atunci când mi-a trecut prin minte, la ora de literaturã, cã dacã noi, ca oameni, ne putem forma o viatã întreagã, atunci este posibil sã putem schimba sau „forma” si originalitatea noastrã. Asa am descoperit cã putem sã ne regenerãm si sã ne inventãm mereu, cã alegând ceea ce suntem ne creãm viata în fiecare zi. Înteleasã astfel, creativitatea nu este doar un imperativ economic unde inovatia este cheia succesului pentru intreprinderi, grupuri si indivizi, ci , în acelasi timp un exercitiu spiritual care promoveazã sinele si care se autoprimeneste continuu. Stimularea creativitãtii se realizeazã, în primul rând prin eliminarea blocajelor, obstacole exterioare sau inerente individului.

Blocajele creativitãtii

Cel mai cunoscut blocaj social este conformismul, adicã dorinta oamenilor de a se purta si de a gândi toti la fel ca ei. Orice individ cu idei sau comportament diferit este privit cu suspiciune sau dezaprobare, acest fapt reprezentând o descurajare fatã de orice act original, pentru cã putin sunt aceia care au puterea de a fi indiferenti la oprobiul public. Asa cum s-a constatat, existã în general o neîncredere în fantezie si o pretuire exageratã a ratiunii logice, a judecãtii critice. Cu toate acestea, s-a constatat cã nici matematica nu poate progresa fãrã fantezie, întrucât deductiile logice nu permit un progres real fãrã constructii sau operatii imaginate.

Blocajele metodologice rezultã din procedeele de gândire, din obisnuinta de-a aplica într-o situatie o anumitã solutie, chiar dacã aceasta nu este potrivitã. Acest tip de barierã în calea creativitãtii poartã numele de rigiditate a algoritmilor anteriori. Un alt blocaj este fixitatea functionalã, adicã folosirea obiectelor si a uneltelor potrivit functiei lor obisnuite, fãrã a vedea în ele alte utilizãri latente care ar putea fi salvatoare la un moment dat. Critica prematurã constã în discutarea criticã a primei idei care ne vine în minte pentru solutionarea unei anumite probleme. Pentru a proceda corect este necesar sã se noteze toate ideile care pot sã aparã legat de rezolvarea problemei respective si abia apoi sã se examineze fiecare dintre ele. Critica celor dintâi idei le împiedicã pe urmãtoarele sã se nascã.

Blocajele emotive precum teama de a nu gresi, de a nu te face de râs, graba de a accepta prima idee, pot împiedica manifestarea creativitãtii. De asemenea, tracul pe care unii îl au în fata necesitãtii de a gãsi o solutie, timpul limitat sau impunerea performantei minime de realizat, sunt tot atâtea piedici care duc la descurajare si la renuntare.

Metode pentru stimularea creativitãtii la orele de literaturã românã

Orele de literatura românã ar putea sã fie în scoalã spatiul predilect de manifestare a creativitãtii. Opera literarã este un amestec de realitate si fictiune care încântã si emotioneazã. Literatura este un joc de-a viata, adeseori tragic, dar un joc. Jocul cu cuvintele. Dulci, amare, triste, folosite, niciodatã pure, inocente, dar mereu noi, surprinzãtoare prin ineditul combinãrii lor si al semnificatiilor care asteaptã sã fie pãtrunse.

Înainte de a fi un personaj cu functie socialã precisã copilul îsi tese existenta în jurul jocului, el fiind „singura fiintã în care distinctia între a fi si a reprezenta se pierde în lumea jocului” (G. Liiceanu). Drama pe care o trãieste copilul la vârsta scolaritãtii este profundã si greu de depãsit asa cum remarcã Ana si Mircea Petean în studiul lor introductiv Jocul de-a poezia, la cartea: Ocolul lumii în 50 de jocuri creative: „Odatã cu vârsta scolaritãtii, în edenul copilãriei se produce o bresã – încet, încet existenta sa capãtã o investiturã socialã, felul în care el este jucat este departe de a fi acela cã se joacã, experienta sa se divide – pe de o parte munca si celelalte îndatoriri scolare, pe de alta jocul eliberator.” Aceastã rupturã provoacã adesea perturbãri si chiar situatii alienante, motiv pentru care jocul poate fi un mod deghizat, apropiat de sufletul copilului, prin care sã-si doreascã sã fie initiat în misterele creatiei pentru cã aceastã creatie în sine este un joc: „N-am fãcut altceva nimic. M-am jucat. (...) Nu sunt vinovat. M-am jucat.” (Tudor Arghezi).

Jocul de-a literatura poate sã înceapã încã de la titlul operei literare dacã elevii n-au mai avut contact cu acel text. Astfel, li se cere elevilor sã imagineze un continut pentru titlul respectiv pentru ca ulterior acesta sã poatã fi comparat cu textul propus spre studiu. Urmeazã apoi lectura predictivã prin care elevii sunt incitati sã ghiceascã parcursul evenimentelor sau, eventual, sã completeze unele pãrti care li se par lacunare. Rescrierea finalului, mai ales dacã acesta este tragic sau vag precizat, este foarte importantã pentru cã astfel li se oferã elevilor posibilitatea de a alege un final pe mãsura personalitãtii lor, astfel devin creatori mai întâi prin cuvinte, inainte de a deveni prin fapte, în viata de zi cu zi. Literatura are avantajul posibilitãtii de a crea frumos, de a oferi unui suflet rãnit de copil care nu stie ce-l doare, posibilitatea unei lumi, a unui spatiu ocrotitor, securizant. Orice enunt banal poate deveni literaturã, aducând satisfactie si zâmbet pe un chip de copil.

În primele ore de literaturã, la începutul clasei a V-a, se poate folosi jocul imaginilor rescrise, joc în care le ofer elevilor sintagme usoare de genul:

Frunzele cad. Afarã plouã. Bate vântul. Dupã ce le ofer un model de transformare: Frunzele palide si chircite se rup din ramura uscatã si pustie si asemeni unoi copii rãtãciti, se îndreaptã spre pãmântul mare si înghetat care le cuprinde în îmbrãtisarea lui dureroasã si rece, copiii astern pe hârtie încã din primele ore limitele imaginatiei lor creatoare si portile pânã la care îndrãznesc sã viseze. Urmãtorul pas poate fi intitulat Provocarea si este reprezentat de lectura si interpretarea unui fragment de text exceptional din punct de vedere artistic, dupã care li se cere elevilor sã creeze un text pe aceeeasi temã, dar în viziune proprie. Acceptarea provocãrii echivaleazã cu asumarea conditiei creatorului, deoarece elevul este constient cã de aceastã datã rivalul sãu este foarte important si trebuie sã fie la înãltimea asteptãrilor.

Un alt exercitiu incitant poate fi numit trezirea metaforelor moarte, joc ce constã în alcãtuirea unui text epic sau liric în care metaforele banalizate prin uz îndelung si frecvent precum: gâtul sticlei, bratul fotoliului, poala pãdurii, ochiul de geam, inima pãmântului etc., sã-si reia sensul expresiv initial, redesteptând chiar si pentru câteva minute forte obscure, animiste.

Textele epice oferã multiple posibilitãti de dezvoltare a creativitãtii, prin continuarea unui fragment, modificarea unui moment al subiectului, prin realizarea brainstormingului legat de un motiv sau un personaj controversat, prin posibilitatea de a realiza procese sau dezbateri literare si rescrieri ale unor fragmente în alte registre stilistice. Unul dintre exercitiile preferate de elevi este transpunerea unor evenimente sau personaje dintr-o operã literarã în contemporaneitate sau în viitor.

Realizarea unor jurnale de lecturã dau elevilor posibilitatea de a pãstra dintr-o operã literarã ceea ce se potriveste cel mai bine cu sufletul si personalitatea lor, de a se identifica în personaje si situatii, de a gãsi, dincolo de cuvântul scris solutii si inspiratie pentru viata realã si aforisme care sã le conducã procesul de formare al propriului destin.

Asa cum s-a vãzut, orice text este o cãlãtorie. Aceastã cãlãtorie poate fi stereotipã si obositoare, cu popasuri în aceleasi locuri, cu aceleasi vizite, cu desprinderea acelorasi concluzii, sau, dimpotrivã, poate fi mereu nouã, mereu atrãgãtoare si fascinantã prin doza de originalitate, de suflet si de mister pe care autorul o pune în text, iar profesorul, dacã e profesor, o descoperã si o pune în valoare pentru a ajunge la inima fiecãrui copil.

Într-o lume democraticã precum aceea în care trãim azi, recunoasterea si promovarea creativitãtii este o necesitate realã anuntatã din timp de psihologi precum Morris Stein: „o societate care stimuleazã creativitatea asigurã cetãtenilor sãi patru libertãti de bazã: libertatea de studiu si pregãtire, libertatea de explorare si investigare, libertatea de exprimare si libertatea de a fi ei însisi.” Înspre acest „a fi tu însuti” trebuie sã se îndrepte învãtãmântul românesc.

Bibliografie:

Bernat, Simona-Elena, Tehnica învãtãrii eficiente, Editura Presa Universitarã Clujeanã, Cluj-Napoca, 2003

Cosmovici, Andrei, Iacob Luminita, Psihologie scolarã, Editura Polirom, Iasi, 1999

Pamfil, Alina, Limba si literatura românã în gimnaziu. Structuri didactice deschise, Editura Paralela 45, 2003