Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Fizica si calculatorul
Vineri, 08 Martie 2013 12:01

FIZICA ŞI CALCULATORUL

 

 Profesor Szekely Daniela

Liceul Tehnologic Lupeni

 

 

Educaţia asistată de calculator, ca modalitate de instruire, este unul din domeniile în care tehnologia informaţiei are o contribuţie majoră la creşterea eficienţei procesului de învăţământ. Noile instrumente şi metodele de predare -  învăţare au câştigat aprecierea elevilor.

Cuvinte cheie: fizică, calculator, laborator virtual, experiment virtual.

 

               Studiul fizicii reprezintă un interes deosebit atât din punct de vedere teoretic, cât şi aplicativ. Sub aspect ştiinţific, cercetarea fenomenelor fizice a contribuit în mare măsură la cunoaşterea, descrierea şi înţelegerea mecanismelor şi legilor naturii .

            Pentru a demonstra elevilor că fizica este prezentă pretutindeni în jurul nostru, că este indispensabilă în viaţa de zi cu zi, trebuie ca aceştia să observe că învăţarea acestei discipline nu le permite numai dobândirea unor cunoştinţe teoretice ci şi dezvoltarea abilităţilor practice.

Laboratorul virtual de fizică se constituie ca o resursă alternativă sau complementară în studiul experimental al fenomenelor fizice.

Utilizarea laboratorului virtual de fizică se face în următoarele situaţii:

a) Realizarea unui experiment virtual după realizarea efectivă a acestuia în laboratorul clasic. Aceasta permite elevului controlul asupra unui număr mai mare de factori care influenţează fenomenul studiat.

b) Realizarea  de experimente virtuale atunci când baza materială a laboratorului real de fizică nu permite efectuarea practică a experimentului respectiv. În această situaţie este mult facilitată înţelegerea fenomenului studiat.

c) Realizarea  de experimente virtuale în situaţia în care realizarea efectivă a experimentului ar pune în pericol sănătatea elevilor.

Prin intermediul calculatorului putem utiliza soft-uri educaţionale cu conţinuturi diferite care pot îndeplini sarcini didactice variate şi pot să deservească funcţii didactice variate în cadrul predării-învăţării tuturor disciplinelor.

Există soft-uri educaţionale care fac mai bună înţelegerea unor fenomene chimice, fizice, biologice, tehnice, dar şi realizarea unor experimente uşor controlabile şi în deplină siguranţă.

            Soft-urile pot fi de:

• Exersare

• Consolidare

• Prezentare interativă de noi cunoştinţe

• Stimulare de idei şi sugestii

• Asociere sau deschidere la domenii corelate

• Simularea unor fenomene reale

• Furnizarea unor modele cognitive;

• Evaluarea cunoştinţelor

      • Dezvoltarea unor capacităţi sau aptitudini, prin jocurile pe calculator.

Aplicarea instruirii asistate de calculator duce la:

­       consolidarea capacităţii de învăţare inovatoare, adaptabilă la condiţiile de schimbare socială rapidă;

­       considerarea învăţării din punct de vedere al folosirii ulterioare a cunoştinţelor dobândite;

­       individualizarea învăţării prin utilizarea învăţării programate,creşterea randamentului însuşirii de cunoştinţe;

­       realizarea învăţării interdisciplinare, interactive, centrate pe elev, folosind metode euristice;

­       reducerea timpului de învăţare şi ridicarea calităţii învăţării;

­       folosirea unui sistem complet de verificare a cunoştinţelor;

           Meritul deosebit al instruirii asistate de calculator constă în faptul că presupune participarea activă a elevilor în procesul de predare-învăţare şi că permite dezvoltarea intelectuală a acestora , adecvată ritmului lor de lucru.

 

Bibliografie:          

        1. Cerghit Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Ed. Aramis, Bucureşti, 2002

        2. Huideş Felicia, ,,Fizica interactivă prin experimente asistate de calculator”, Editura Credis, Bucureşti, 2007

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Fisa de evaluarea lectiei inspectia spec…

ANEXA Nr. 3   la metodologie   Numele si prenumele candidatului..................................... Data.............................. Examinator ................................   FISA DE EVALUAREA LECTIEI Inspectia speciala la clasa

Read more

Componente ale comunicarii nonverbale

COMPONENTE ALE COMUNICĂRII NONVERBALE   Raluca-Nicoleta Iancău, profesor limba română Şcoala Generală nr. 6 Iacob Mureşianu, Braşov     Teoriile contemporane ale comunicării, influenţate de discipline atât de diverse ca lingvistica enunţării, psihologia, sociologia,...

Read more

DEZVOLTAREA CREATIVITATII LA ELEVI

STUDIU DE SPECIALITATE DEZVOLTAREA CREATIVITÃŢII LA ELEVI Învãtãtor Ciorbã Ramona Nicoleta Şcoala cu clasele I-IV Popeni, comuna Cãiuti, judetul Bacãu     "Nu uita cã Dumnezeu te-a trimis pe lume sã-L înlocuiesti, sã dai...

Read more

Tipologii ale elevilor cu cerinte educat…

TIPOLOGII ALE ELEVILOR CU CERINŢE EDUCAŢIONALE SPECIALE ŞI SOLUŢII DE INTEGRARE ÎN ŞCOALĂ   Prof. Pavel Adriana-Cristina Colegiul Economic Buzău   Sintagma „şcoala pentru diversitate” este echivalentă sintagmei “şcoala pentru toţi” şi reprezintă dezideratul maximei...

Read more

Securitatea bazelor de date atacuri si m…

SECURITATEA BAZELOR DE DATE – ATACURI ŞI METODE DE CONTROL   Prof. Diana Bărbat                                                                                                C.N.I. “Gr. Moisil” Brașov            Acest articol a apărut în Journal of applied quantitative methods în anul 2009,...

Read more

Formular CAER 2016

Formular CAER 2016 Vezi formularul de aplicatie si fisa de evaluare pentru proiectele ce vor fi cuprinse in Calendarul Activitatilor Educative 2016.

Read more

Regulamentul de organizare si functionar…

  Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar      Capitolul I Dispoziţii generale   Art. 1. Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, denumită în continuare...

Read more

Cunoasterea profilului psihopedagogic si…

CUNOAŞTEREA PROFILULUI PSIHOPEDAGOGIC ŞI FIZIC AL ŞCOLARULUI MIC         Prof. înv. primar: DOBREA MONICA, Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” Oneşti, jud. Bacău   Moto: „Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la om. Aşa, bazinul se...

Read more