Vineri, 08 Februarie 2013 20:31 |
PE CĂRĂRI DE LEGENDĂ
Prof. Sandu Diana – Ileana
Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand” Timişoara
Prezentul articol se doreşte a fi o rememorare a unei excursii minunate realizate împreună cu clasa a cărei dirigintă am fost. Consider că excursiile au un rol educativ însemnat, ajută la mai buna cunoaştere a elevilor, îi apropie şi îi determină să comunice, să se găsească şi regăsească ca indivizi.
Călătoriile, fie ele lungi sau dimpotrivă, scurte ieşiri din rutină, au în ele ceva magic. Ne pregătim cu sufletul, cu gândul, punem în planurile noastre freamăt, speranţă, visare. Iar la sfârşit nu ne rămâne decât să ne decantăm impresiile. Multe dintre ele se cuibăresc adânc în memorie, iar călătoria rămâne o experienţă de viaţă pentru care nu există termen de comparaţie.
Pentru elevii clasei a XII-a H excursia de la Poiana Mărului a însemnat relaxare şi distracţie. Pentru ei şi profesoarele care i-au însoţit a însemnat şi o altă cunoaştere. S-au relevat unii altora dintr-o cu totul altă perspectivă decât cea întâlnită la şcoală. Plimbările lungi au „născut” discuţii interesante, preocupările adolescenţilor, speranţele lor de viaţă au prins contur.
Poiana Mărului e o staţiune din judeţul Caraş-Severin despre care elevii nu cunoşteau prea multe. Situată într-un decor pitoresc, între colinele împădurite, răspândite între Muntele Mic, Nedela şi Vârful Pietrii şi recentul lac de acumulare Mărul, staţiunea este o mică bijuterie montană. Locul reprezenta, se pare, centrul spiritual al dacilor, fiind în apropierea Sarmisegetuzei. Vile cochete şi-au făcut acum loc între vechile cantoane şi case ţărăneşti, hotelul Scorillo, cabana Aca de Barbu sau fosta tabără de pionieri. Urmărind o albie întortocheată, apele râului Bistra coboară în mici cascade, ce au făcut deliciul amatorilor de fotografii. Localnicii îşi păstrază aerul vetust; am văzut ţărani coborând călare pe acelaşi drum pe care circulau cu mare viteză motocicletele orăşenilor. Un colţ de paradis în care mondenul se amestecă firesc cu tradiţia locului.
Impresiile s-au transformat deja în amintiri de neuitat. Pe cărări de poveste, prin timp şi istorie am călătorit. Iar sutele de fotografii vor rămâne mărturie pentru vremea când liceenii de astăzi vor fi doar tinerii de mâine.
Articole asemanatoare mai vechi:
|
Adaugă comentariu
|
Test geografie – clasa a XI-a
I. Definiţi noţiunile: mediu antropizat, ecosistem, hazarde naturale,
despăduriri.
16 puncte
II. Precizaţi trei categorii de procese majore care determină degradarea solului. Explicaţi fiecare proces major... Read more
IMPORTANȚA TERAPIEI PRIN JOC PENTRU ELEVUL CU DEFICIENȚĂ MINTALĂ
Prof. Psihopedagog Martinconi Noemi,
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională "Speranţa" Timişoara, Jud. Timiş
Lumea contemporană este tot mai dinamică, influenţând politicul, economicul, socialul.... Read more
Ordin privind aprobarea Criteriilor generale de admitere in invatamantul postliceal
Read more
PROIECTELE ETWINNING
Prof. Chenaru Elena-Cristina
Şcoala cu clasele I-VIII P. H. Zangopol, Buzãu
Proiectele etwinning au o mare importantã în viata scolii, pentru cã stabilesc relatii si legãturi de prietenie între... Read more
Programa pentru limba slovacă maternă
la Evaluarea Naţională 2014
Vezi programa pentru disciplina limba şi literatura slovacă maternă pentru Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a în 2014, anexa nr.2 la OMEN... Read more
STUDIU PRIVIND ETIMOLOGIA
CUVÂNTULUI CRĂCIUN
Prof. Curticăpean Diana
Liceul Tehnologic “Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș
Studiul de față își propune să prezinte evoluția etimologică a cuvântului Crăciun în opinia lingviștilor și prezentarea etimoanelor termenului.
După... Read more
Elemente ale organizării instruirii în gimnaziu
Modificarea principală propusă de forma actuală a curriculum-ului o reprezintă:
- trecerea de la centrarea învăţării pe obiective la centrarea învăţării pe dobândirea de competenţe;
- ... Read more
PREDAREA NOŢIUNILOR DE TEORIA NUMERELOR
Profesor Voinea-Axinte Costică
Liceul Tehnologic ”Elie Radu” Botoşani
În literatura de specialitate s-a cristalizat teoria că noţiunile şi cunoştinţele se pot ordona, pentru predare-învăţare în două sisteme: sistemul... Read more
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA COPILUL PREŞCOLAR
Prof. psihopedagog Martinconi Noemi,
Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională "Speranţa" Timişoara
Lucrarea de faţă îsi propune sã prezinte importanta limbajului, atenţionându-ne asupra rolului limbajului asupra personalităţii copilului, limbajul…
EXPRESIA PLASTICĂ ŞI TERAPIA OCUPAŢIONALĂ
Mureşan-Chira Gabriel
Prof. Educator CRDEII, Cluj-Napoca
Educaţia plastică reprezintă o componentă a cărui deziderat este atins atunci când… ÎNVĂŢAREA CHIMIEI UTILIZÂND LIMBA ENGLEZĂ CA MEDIU DE COMUNICARE- METODA CLIL
Ofelia Cornelia POPA, profesor de chimie
Şcoala Panticeu, Cluj
„Învaţă aplicând şi aplică învăţând”
Rezumat: Unul din cele peste 200 de termeni… Calendar pentru examenul de Bacalaureat 2014
Iata calendarul pentru examentul de Bacalaureat 2014, sesiunea iunie-iulie 2014.
Evaluarea nationala 2013
Calendarul probelor si etapele repartizarii in licee
Cursurile la clasa a VIII-a se vor incheia in 14 iunie 2013, iar in perioada 17-19 iunie va avea loc inscrierea… ERROR ANALYSIS. GOOD FEEDBACK FOR TEACHERS
Profesor: Elisabeta Maxim
Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare” Botoşani
Abstract In the past forty years, studies of second language learning have occupied a central…
METODOLOGIA REFORMEI EDUCAŢIEI
Prof. Nae Mihaela
Liceul Tehnologic “ Constantin Brâncuşi”, Piteşti
“Cunoaşterea literaturii române reprezintă un proces didactic complex, eşalonat pe un întins parcurs temporal, bine organizat în virtutea unor…
Imaginea unei funcȚii
Profesor Simona Bucurenciu
Liceul Tehnologic „Gh. M. Costin”, Constanța
Imaginea unei funcții reprezintă o temă discutată la matematica de nivel liceal, pe parcursul a diferiților ani de studiu. Articolul de… DES COURS À BREST, EN FRANCE
Negraia Marta Cristiana, profesor de limba franceză,
Şcoala Nr. 12 Miron Costin, Galaţi
Les cours de perfectionnement en France dues grace au programme Comenius, mobilités individuelles,…
|