Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Prezentare
Miercuri, 26 Ianuarie 2011 08:31

Reglementari generale

Asociaţia Profesorilor din România (APR) - înfiinţată în mai 2007 - este persoană juridică română, constituită ca organizaţie non-profit, democratică, independentă, apolitică, cu activitate civică şi sindicală, vizând să reprezinte şi să apere drepturile cadrelor didactice universitare şi preuniversitare, contribuind la nevoile educaţionale, sociale şi culturale ale acestora.

Patrimoniul APR se compune iniţial exclusiv din aportul în bani al membrilor fondatori, în suma de 1.000 RON. Fondurile proprii în lei şi valută se dezvoltă prin donatii ale unor persoane fizice şi juridice, finanţări externe, cotizaţii, autofinanţare, sponsorizare, granturi, din taxe percepute, în conditiile legii, pentru servicii angajate pe baze contractuale, de colaborare şi reprezentare a terţelor persoane, precum şi din alte surse care nu contravin legilor în vigoare.

Durata de functionare a APR este nedeterminată.

Principiile, scopul şi obiectivele APR

APR s-a născut din dorinţa de a oferi cadrelor didactice universitare şi preuniversitare din România posibilitatea să colaboreze pentru a prezenta o altă faţă a sistemului educaţional.

Principiile după care se ghidează membrii APR sunt:

·                                 APR susţine integrarea economică, socială şi culturală a României în spatiul european.

·                                 APR respectă şi promovează drepturile fundamentale ale omului, libertatea de exprimare, libertatea de conştiinţă, libertatea religioasă.

·                                 APR susţine crearea unui mediu preuniversitar şi universitar bazat prin calitatea serviciilor educaţionale oferite elevilor şi studenţilor.

Scopul principal al organizaţiei este promovarea intereselor profesionale şi sociale ale cadrelor didactice din România. Principalele atribuţii ale APR sunt:

a. promovarea ideilor europene şi universale în societatea românească, iniţierea şi consolidarea schimburilor cultural-ştiinţifice internaţionale;

b. sprijinirea şi iniţierea de activităţi şi proiecte la nivel academic pentru asigurarea unui climat în care competenţa şi calitatea educaţiei să primeze;

c. sprijinirea şi iniţierea de activităţi culturale, sportive, de divertisment şi sociale pentru crearea unui mediu academic autentic;

d. dezvoltarea relaţiilor de cooperare cu organizaţii non-guvernale locale, naţionale şi internaţionale care împărtăşesc aceleaşi principii;

e. constituirea de filiale teritoriale, în ţarã şi strãinãtate şi departamente pe domenii de interes.

Obiectivele de activitate vizează următoarele aspecte:

a. proiecte pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale, profesionale şi de divertisment ale cadrelor didactice;

b. facilităţi în informare;

c. schimburi culturale, sportive, de divertisment, profesionale cu profesori ai altor universităţi, respectiv şcoli preuniversitare din ţară şi strainătate;

d. editare de reviste, ziare de promovare şi informare;

e. sprijinirea tinerilor pentru a se dezvolta profesional în ţară şi a micşora astfel fenomenul emigrării specialiştilor;

f. facilitarea transparenţei şi uşurinţa accesului la informaţiile publice şi colaborării cu societatea civilă;

g. diseminarea informaţiilor cu privire la evoluţia sistemelor similare din Uniunea Europeană, facilitarea schimburilor şi mobilităţii între state europene;

h. promovarea creativităţii, comunicării şi spiritului critic, a noilor tehnologii educaţionale;

i. acordarea de asistenţă juridică şi de altă natură persoanelor din sistem, aflate în situaţia de a-şi apăra drepturile, de a riposta la abuzuri sau ilegalităţi comise de autorităţi;

j. alte activităţi de interes pentru profesori.

 


Articole asemanatoare mai vechi:

Ultima actualizare în Miercuri, 26 Ianuarie 2011 19:13
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Abardorarea educatiei din perspectiva dr…

ABORDAREA EDUCAȚIEI DIN PERSPECTIVA DREPTURILOR OMULUI Berea Alexandra-Elena, prof. înv. primar la Școala Gimnazială Nr.5 Piatra-Neamț Școala este un mediu care trebuie să-i pregătească astăzi pe adulții de mâine. Dacă...

Read more

Metode alternative de evaluare

METODE ALTERNATIVE DE EVALUARE Prof. Camelia Cosma Liceul de Artă ”Ioan Sima” Zalău și Școala Gimnazială ”Corneliu Coposu” Zalău Profesorul de biologie trebuie să plece...

Read more

Clasicul Creanga in activitatile scolare…

CLASICUL CREANGĂ ÎN ACTIVITĂŢILE ŞCOLARE ŞI EXTRAŞCOLARE                                                                                                                               Prof. înv. primar  Grecu Niculina Şcoala primară nr. 3, Covrigi, comuna Văgiuleşti, jud. Gorj   Poveştile lui Creangă au încântat şi încântă generaţii întregi de copii....

Read more

Baza sportiva si dotarea materiala pentr…

METODOLOGIA ORGANIZĂRII ŞI DESFĂŞURĂRII ACTIVITĂŢILOR DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR       CAPITOLUL VII   BAZA SPORTIVĂ ŞI DOTAREA MATERIALĂ PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL SPORTIV INTEGRAT ŞI SUPLIMENTAR     Art.29. Alături de selecţie, existenţa şi calitatea bazelor sportive,...

Read more

Elemente de deontologie a evaluarii in c…

ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUARII IN CONTEXTUL CREȘTERII  CALITĂŢII ACTULUI EDUCAȚIONAL LA DISCIPLINA MATEMATICĂ   Prof. Petruţ Steliana Grup Şcolar „Mihai Eminescu„ Jimbolia-Timiş     „Exemplul este cel mai de seamă mijloc educativ, în tot cursul vieţii,...

Read more

Integrarea copiilor cu CES in scoala de …

INTEGRAREA COPIILOR CU CES ÎN ŞCOALA DE MASĂ Profesor învăţământ primar Marşeu Rodica Lavinia Şcoala cu clasele I – VIII Dudeştii Noi, Judeţul Timiş     Problematica educaţiei copiilor cu CES a...

Read more

Studiu privind colorantii organici

STUDIU PRIVIND COLORANŢII ORGANICI                                                                                  Prof. Sandu Diana Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” Timisoara               Coloranţii organici sunt substanţe cu care ne întâlnim des în viaţa cotidiană. În ultima vreme se...

Read more

Padurea habitatul izvorului de viata

PĂDUREA – HABITATUL IZVORULUI DE VIAŢĂ   Prof. Ciobotaru Ana-Maria Şcoala Gimnazială Măicăneşti   Rezumat: Pădurea, izvor de viaţă începând de la strămoşii noştrii, reprezintă habitatul ori casa unde se nasc şi trăiesc animalele şi...

Read more