Studiul comparativ al eficientei utilizarii energiilor regenerabile in spatiul Subcarpatilor de curbura |
Scris de mihaiela lazar
|
Marţi, 08 Aprilie 2014 20:20 |
STUDIUL COMPARATIV AL EFICIENŢEI UTILIZĂRII ENERGIILOR
REGENERABILE ÎN SPAŢIUL SUBCARPAŢILOR DE CURBURĂ
Prof. Comănescu Marghioala
Colegiul Agricol „Dr. C. Angelescu” Buzău
Cererea de electricitate a crescut permanent în ultimii ani iar principiile dezvoltării industriale au condus la concentrarea producerii acesteia în unităţi mari, centralele electrice de astăzi. Chiar dacă în ultimele decenii nu au mai apărut descoperiri care să schimbe radical tehnologiile energetice, germenii unor noi transformări există, iar avantajele acestora, intuite sau demonstrate parţial până acum, vor putea conduce la schimbări masive în viitorul mediu sau mai îndepărtat. Seria acestor progrese cuprinde reactoarele nucleare, conversia fotoelectrică a radiaţiei solare, captatoarele eoliene, utilizarea energiei valurilor, a mareelor, a curenţilor oceanici, redescoperirea biomasei ca sursă de energie etc. Având în vedere montarea unor centrale eoliene în apropierea localiăţii Rm. Sărat mi-am pus următoarele întrebări ,,De ce s-a ales aceasta zonă? De ce această sursă de energie şi nu energie solară?”.
Citeste mai departe ...
Articole asemanatoare mai vechi:
|
Adaugă comentariu
|
Manuale scolare valabile
pentru anul scolar 2012-2013
Vezi catalogul manualelor scolare valabile in invatamantul preuniversitar,
Read more
ROLUL, LOCUL ŞI SEMNIFICAŢIA COMPUNERILOR
ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
Inst. DOBREA MONICA
Şcoala cu clsasele I-VIII „Înv. N. Pâslaru” Caşin, jud. Bacău
„Compunerile reprezintă rezultanta unei activităţi intelectuale complexe, care implică sinteza... Read more
ANEXA Nr. 2
la metodologie
Nr. ................/......................
Cerere de inscriere la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
Se certifica exactitatea datelor.
Presedintele comisiei de organizare si desfasurare
a concursului
.........................................
(numele si prenumele)
Viza... Read more
TEATRALITATEA ÎN ROMANELE LUI SORIN TITEL
Prof. Ramona Nedea
Colegiul Tehnic Buzău
Teatralitatea desemnează prezenţa clară a teatrului într-un text, care poate fi pus astfel în scenă. În articolul de faţă mi-am propus... Read more
Planificare model pentru educatie plastica invatamant primar
Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata... Read more
EDUCATIA MORALA
Importanta conceptelor de morala si educatie morala
Nu este posibila formarea personalitatii fara a tine seama de aspectul care ar trebui sa domine intreaga noastra viata sufleteasca: aspectul moral.
Specificul... Read more
COMUNICAREA DIDACTICĂ
prof. înv. primar Răvășel Oana – Cătălina,
Școala Gimnazială Dobrun
Comunicarea a fost definită ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, două sau... Read more
EDUCAŢIA SOCIO-EMOŢIONALĂ LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
Prof. înv. preşc DAN FLORINA,
Grădiniţa cu PP nr. 19 Braşov
Conceptul de educaţie socială şi emoţională în contextul actual
Etimologic, cuvântul „educaţie” provine din latinescul... Read more
Planificare model pentru educatie muzicala invatamant gimnazial
Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata… SĂRBĂTOAREA DE IGNAT ÎN SATUL ROMÂNESC
dr. Ştefan Lucian MUREŞANU
Motto: Colo jos, colo mai jos / Oi linoi, linoi, lar Doamne / Ce turme de oi s-o scos / Pa Rătutu… ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUĂRII ÎN CONTEXTUL CREŞTERII CALITĂŢII ACTULUI EDUCAŢIONAL
prof. istorie Luminiţa Simona Feşnic
Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu”, Oradea
Scopul acestui articol este reactualizarea semnificaţiei naţionale a zilei de 9 mai,…
JOHANNES BRAHMS
(1833 – 1897)
Profesor Lazar Mihaiela
Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu
Johannes Brahms este muzicianul german care, prin specificul artei sale, uneste cele douã mari… GÂNDIREA CRITICĂ – FORMĂ A GÂNDIRII
SOLICITATĂ DE SOCIETATEA ACTUALĂ
Învăţător Popica Cristina-Maria
Şcoala cu clasele I-VIII Mihail Sadoveanu Întorsura Buzăului
În eseul de mai jos, se urmăreşte sublinierea importanţei pe care o…
JOCUL DIDACTIC –
METODĂ IDEALĂ DE ACTIVIZARE A ÎNVĂŢĂRII
Prof. înv. primar: DOBREA MONICA
Şcoala Gimnazială „Emil Racoviţă” Oneşti, jud. Bacău
…
PREDAREA LIMBII ŞI LITERATURII ROMÂNE – ABORDARE INTEGRATĂ
Prof. Bejan Oana
Școala Gimnazială nr. 1 Santa Mare
În cadrul orelor de limba și literatura română, integrarea se realizează între cele trei compartimente… BISERICA ,,SFÂNTUL NICOLAE’’
DORHOI, JUDEŢUL BOTOŞANI
Profesor Adrian Şulic
Grup Şcolar ,,Regina Maria’’, Dorohoi, Botoşani
Prima mențiune documentară a oraşului Dorohoi datează din 6 octombrie 1407. Când boierii moldoveni reînnoiesc în oraşul Liov… MOLIÈRE - PERSONNALITÉ SITUÉE ENTRE
LE COMIQUE ET LE TRAGIQUE
Prof. Alexie Cristina
Colegiul Tehnic «Ion Mincu»
Molière reste un classique, mais un classique qui propose une comédie tragique, où le tragisme survient…
|