CALITATEA EVALUĂRII LA DISCIPLINA MATEMATICĂ

Profesor Păduraru Constantin Eugen

Şcoala gimnazială nr. 1 Slănic Moldova, judeţul Bacău

Rezumat

 In noul context educaţional, procesul instructiv - educativ trebuie pus în concordanţă cu particularităţile de vârstă ale elevilor. Astfel întâlnim o nouă abordare a activităţii educative, care se caracterizează prin  flexibilitate şi diversificare.

Această abordare nouă a învăţării trebuie urmată de modernizarea competenţelor cognitive, a strategiilor didactice, a modurilor de organizare a procesului de învăţare la disciplina matematică.

Abordarea integrală a învăţării la disciplina matematică are la bază o serie de idei fundamentale:

- centrarea pe elev în cadrul procesului de proiectare a activităţilor matematice;

- diversificarea situaţiilor de predare prin folosirea de metode didactice variate(clasice şi moderne);

- flexibilizarea situaţiilor de învăţare prin apelarea la procedee interactive - care au ca principal scop stimularea elevului, a creativităţii şi imaginaţiei;

- proiectarea activităţii de predare - învăţare să fie centrată pe elev, evitându-se învăţarea clasică, bazată în principal pe reproducere mecanică a unor formule de calcul, teoreme (expresie a unui stil de predare rigid şi dogmatic);

Din ultimele cercetării în domeniul educaţional rezultă o serie de concluzii, printre care şi aceea conform căreia verificarea si aprecierea cunoştinţelor dobândite de către elevi în şcoală deţin o pondere de 35 - 40 % din activitatea profesorului.

Orice program educaţional este alcătuit dintr-o serie de elemente principale şi anume: planificare, organizare, conducere şi evaluare. Toate aceste elemente, în cadrul procesului instructiv-educativ, trebuie să se înglobeze total, pentru creşterea eficienţei actului de predare - învăţare.

Docimologia şi evaluarea obiectivă au ca principală ţintă optimizarea întregului procesului de învăţământ, constituind elemente fundamentale în autoreglarea sistemului de învăţământ.

Care este eticheta cu care este caracterizat un elev, în urma evaluării?

Cea mai frecventă caracterizare a evoluţiei sau involuţiei unui elev o constituie nota şcolară.

Observaţiile realizate asupra elevilor, dintr-o paletă largă de clase, ne dezvăluie date statistice extrem de interesante.

Calificativele aplicate în primii ani de şcoala au un impact deosebit asupra psihicului micului şcolar. Prin verificări frontale însoţite de argumentarea învăţătorului / profesorului, fiecare elev îşi poate cuantifica progresul / regresul şcolar realizat.

Totuşi spre clasele terminale(a VIII-a / a XII-a) elevul se detaşează treptat de nota şcolară, interesul fiind mutat pe acele discipline care îi creionează opţiunea profesională.

Tot la nivelul claselor terminale apare fenomenul de percepere deformată din partea elevului, apariţia unei serii de efecte educaţionale: efectul Hallo, efectul Pygmalion, efectul de bumerang, efectul de backwash, efectul de ancorare, efectul de contrast, efectul de similaritate, ecuaţia personală a examinatorului, efectul tendinţei centrale etc.

Un răspuns pertinent la aceste probleme de ordin evaluativ ar fi argumentarea şi motivarea notei şcolare la fiecare verificare realizată. Prin repetarea acestei raportări directe elev - barem de notare, de cele mai multe ori, se detensionează situaţia dintre cei doi parteneri ai actului instructiv - educativ: cadru profesoral şi elev.

Calitatea evaluării contemporane face trimitere la două probleme actuale: calitatea procesului de predare - învăţare şi înlocuirea evaluării normative cu evaluarea formativă.

În cadrul evaluării normative elevul este evaluat prin raportarea la colectivitatea şcoalară din care face parte, iar în cadrul evaluării formative elevul este analizat prin prisma competenţelor înscrise în cadrul programei şcolare la disciplina matematică.

În funcţie de distanţele iniţiale la care elevii se află faţă de aceste competenţe de ordin cognitiv în special, ar trebui să se implementeze în mod activ învăţământul diferenţiat.

Invăţământul diferenţiat se referă direct la următoarele aspecte:

 -  valorificarea fişelor individuale de lucru;

-  activizarea metodelor clasice de învăţământ;

-  utilizarea pe scară largă a metodelor moderne de învăţământ;

-  prezentarea atractivă a materialelor programate;

-  învăţarea pe grupe sub îndrumarea profesorului;

-  creşterea diversităţii exerciţiilor, cu un profund caracter euristic;

În urma aplicării consecvente a unui învăţământ diferenţiat pe termen lung, se constată anumite optimizări în cadrul modului de receptare a informaţiei din partea elevului şi transpunerea în practică a noţiunilor învăţate la disciplina matematică.

După un îndelung efort atât din partea elevilor, cât şi a profesorului de matematică se observă o uşoară înclinare a curbei de distribuţie a rezulatelor şcolare (curba lui Gauss) spre extrema pozitivă a scării de notare. Un anumit procent de elevi, situaţi în banda mediană, tind să evolueze, înscriindu-se în categoria elevilor buni.

Bibliografie

1. Jinga I. - Manual de pedagogie, Editura All, 2001

2. Nicola I. - Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, 2003

3. Cucoş C. - Pedagogie, Editura Polirom, 2002

4. Neacşu I., Stoica A.(coord) - Ghid general de evaluare şi examinare, Editura Aramis, 2006

5. Meyer G. - De ce şi cum evaluăm, Editura Polirom, 2000