Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Cazul vocativ
Scris de mihaiela lazar   
Marţi, 08 Ianuarie 2019 00:00

CAZUL VOCATIV

Profesor Nae Mihaela,

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Piteşti

Cazul vocativ are o situaţie diferită faţă de celelalte patru cazuri, deoarece nu apare decât la substantivele care desemnează persoane, fiinţe sau obiecte personificate şi exprimă o chemare adresata cuiva în scopul de a-i atrage atenţia asupra unei comunicări.

Se caracterizează prin intonaţia suplimentară specifică şi prin afixele caracteristice –e, -ule (masculin şi neutru singular: băiete!, Iuliane!, ginere!, copilule!, Popescule!, codrule!, tabloule, papagalule!, studentule!, bunicule!, băieţaşule!, urâtule!, tătuţule! ), -o (feminin singular: Dumitro!, fericito! ) şi –lor (tuturor genurilor plural: taţilor!, voinicilor!, gospodinelor!), dar pe lângă aceste desinenţe se mai folosesc şi cele de nominativ (paralel sau numai ele). Cu desinenţa –o se formează vocativul peiorativ de la popă- popo!.

Unele substantive au forme duble de vocativ, fiecare cu alt înţeles: soră/ soră! (soră de caritate)/ soro!(grad de rudenie). Este un caz deosebit de celelalte pentru că este încărcat de afectivitatea interlocutorilor, fiind cazul adresării directe, reprezentat implicit la persoana a II –a.

Forma de vocativ în –ule are conţinut afectiv spre deosebire de corespondenta ei în –e şi de cea egală cu nominativul, care sunt neutre din acest punct de vedere: „voinice!/ voinicule!”. La numele proprii vocativul poate exprima uneori o notă de intimitate: „Dorine!/, faţa de Dorin!”.

Prin marea sa libertate de mişcare şi prin numărul relativ mare de afixe caracteristice, cazul vocativ capătă variante şi bogate întrebuinţări stilistice. Vocativul exprimă o gamă foarte largă şi foarte diferită de sentimente: de la subtilitate până la vehemenţă, de la duioşie până la mânie şi revoltă, de la respect şi admiraţie până la dezgust şi exasperare, de la bucurie până la durerea insuportabilă.

În româna contemporană există tendinţa de folosire tot mai frecventă a nominativului cu valoare de vocativ: Domnul! Doamna!, aceeaşi tendinţă există şi la numele proprii de persoane: Marin!, Radu!, Ilinca! (alături de : Marine!, Radule!) şi chiar la inanimate în context cu un imperativ: „Prăvală-te, deal!

Pentru substantivele feminine omonimia cu un aparent nominativ este veche: „babă!, copilă!, Marie!”. Orice substantiv comun poate avea vocativul egal cu nominativul nearticulat dacă este însoţit de un determinant adjectival: apă adâncă!, pădure fermecată!.

Vocativul face parte din propoziţie, având funcţiunea de semnal, de adresare, dar nu îndeplineşte rolul nici unei părţi de propoziţie. El nu se întrebuinţează decât ca mijloc familiar de adresare sau ca mijloc de invocare. Foarte des vocativul apare însoţind propoziţii imperative sau interogative, fiind mai expresiv când aceste propoziţii sunt eliptice de predicat, uneori el singur stabileşte o comunicare: Dumitrache, azi te duci la horă? (Z. Stancu, Desculţ), „Coniţă! Uite Ionel! Vrea sa-mi răstoarne maşina/ Sări, coniţă!” (I.L. Caragiale, Vizită…).

Topica vocativului nu este fixă, putând apare la începutul, la mijlocul sau la sfârşitul propoziţiei sau al frazei., dar intonaţia specifică vocativului se distinge cel mai bine la începutul propoziţiei: „Ioane, cată să nu dăm cinstea pe ruşine şi pacea pe gâlceavă! / nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola/ Degeaba te mai sclifoseşti, Ioane!” (I. Creangă, Amintiri din copilărie).

Vocativul se foloseşte în vorbirea familiară, pentru a da o mai mare intensitate chemării, fie cu formă proprie, fie cu o formă identică cu a nominativului şi apare deseori însoţit de interjecţiile: mă!, bre!, măi! : „Mă, nene, frumoasă mai esti!”.

Unele substantive au la forma de vocativ o valoare stilistică: băiatule ! sau băieţilor!, folosite cu sens peiorativ în limba vorbită, în comparaţie cu sensul propriu în limba literară: bunico!, în limba vorbită şi familiară şi bunică!, în cea literară.

Când pentru adresare se folosesc două substantive, dintre care al doilea este determinantul celui dintâi, primul se pune la vocativ, iar al doilea la nominativ: „Domnule director, sunteţi căutat la telefon!

Vocativul nu îndeplineşte funcţia unei părţi de propoziţie propriu-zise, rolul său este de a trage atenţia asupra unei părţi de propoziţie sau asupra unui enunţ întreg. Acesta trebuie plasat întotdeauna între virgule, indiferent de topică, deoarece este izolat în propoziţie şi se exprimă prin pauze şi printr-o intonaţie particulară.

Bibliografie:

1. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, Editura Humanitas, Bucucureşti, 2001;

2. Eugen Câmpeanu, Substantivul, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

3. Ion Coteanu, Gramatica de bază a limbii române, Editura Garamond, Bucureşti, 1970.



 

Ultima actualizare în Marţi, 12 Februarie 2019 22:12
 

Revista cu ISSN

Planificare model pentru religie invatam…

Planificare model pentru religie invatamant primar   Incepand cu anul scolar 2011-2012, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului a oferit pentru prima data tuturor cadrelor didactice modele de planificari calendaristice. Iata materiale...

Read more

Organizarea si desfasurarea examenului d…

Ordin privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat 2013   Vezi ordinul privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national 2013.  

Read more

Regulament de organizare si functionare …

Regulament de organizare si functionare a Consiliului national de etica din invatamantul preuniversitar

Read more

Comunicarea obstacole si solutii

COMUNICAREA, OBSTACOLE ŞI SOLUŢII   Învăţătoare Răşinariu Ionela Şcoala cu cls. I-VIII Petreşti   Educaţia se bazează pe comunicare. În fiecare oră transmitem elevilor cunoştinţe noi, le descoperim şi mai apoi le cizelăm diferite aptitudini....

Read more

Proiecte educative interne

PROIECTE EDUCATIVE INTERNE INFORMARE SINTETICĂ    1. DIFERENŢIERI TERMINOLOGICE Proiect educativ intern = orice proiect/activitate în domeniul nonformal (extracurricular, extraşcolar), iniţiat şi desfăşurat de către unitatea de învăţământ şi care să vizeze una sau...

Read more

Metode si forme de organizare a educatie…

METODE ŞI FORME DE ORGANIZARE A EDUCAŢIEI ESTETICE   Înv. Marc Aurica Şcoala Gimnazială Câmpeni   Educaţia estetică este o componentă a educaţiei integrale şi armonioase cu ajutorul căreia realizăm formarea personalităţii omului prin...

Read more

J S Bach un performer al muzicii divine…

UN PERFORMER AL MUZICII DIVINE – J. S. BACH   Prof. Gloria Ghidiceanu Şcoala Gimnazială “Mihai Viteazul” Craiova     Traducerea substantivului performance din limba engleză ne oferă o paletă mai largă de sensuri, printre care şi...

Read more

Regresivitatea termenului literar superr…

REGRESIVITATEA TERMENULUI LITERAR SUPERREALIST   Ştefan Lucian MUREŞANU     Cuvinte cheie: regresivitate, superrealism, incandescent, senzaţii, rostire, lumină, divin, originalitate, urâţeşte.               M-am străduit întotdeauna ca prin cuvântul meu scris să nu lezez existenţa niciunui...

Read more