Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Copilaria iubire in opera lui Mihai Eminescu
Scris de mihaiela lazar   
Sâmbătă, 08 Februarie 2014 19:35

COPILĂRIA – IUBIRE ÎN OPERA LUI MIHAI EMINESCU

 

Ileana Faur, profesor Limba şi Literatura română

Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timişoara

 

         Prezentul articol aduce în discuţie valenţele iubirii adolescentine, pure, în poeziile de referinţă ale lui Eminescu. Ne-am propus o abordare din persectiva elevului şi nu o discuţie academică pe o temă dată, deoarece am  dorit ca cele expuse aici să poată fi valorificate la clasă. Cuvântul cheie - ,,sentiment”.

 

În opera romanticilor, iubirea a ocupat un loc ce nici o epocă anterioară nu i l-a oferit. Ea era o iubire sentimentală mai mult decât senzuală, era tandră, melancolică, visătoare.

În literatura modernă sentimentul iubirii grave apare atunci când apare romantismul, prin triumful sentimentului asupra raţiunii, atunci când, după opinia lui Nicolae Iorga ,,religia divină a fost înlocuită cu religia dragostei”.

Eminescu, omul deplin al culturii româneşti, aşa cum l-a numit Constantin Noica, este poetul care în lirica sa a realizat cel mai mare număr de poezii ale iubirii. Eminescu a făcut din sentimentul iubirii un ideal mai presus de orice condiţionare exterioară, de la început fixat în romantismul european prin acea religie a dragostei, când sentimentul religios a trecut asupra femeii.

În evoluţia lirismului eminescian, tema erotică apare din primele acorduri poetice. De-aş avea..., prima poezie tipărită în „Familia”, în 1866 se resimte de influenţa lui Alecsandri. Şi aici iubita este o ,, floare mândră, dulce, răpitoare”, „o porumbiţă cu chip alb de copiliţă” şi întraga natură este îndrăgostită de iubita poetului.

O spiritualizare a sentimentului erotic în religia dragostei duce la idealizarea femeii, ea fiind o muză a poetului pe care o identifică cu o sfântă:

,,Şi-a cerat pe pânza goală pe Madona dumnezee

Cu diadema de stele , cu surâsul blând , vergin

Faţa pală-n raze blonde , chip de înger, dar femee,

Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin.”                 

(Venere şi Madonă)

Apare imaginea duală a femeii (Venere şi Madonă), adică a femeii înger, pe de o parte şi a femeii demon pe de altă parte, descrisă antitetic în această poezie. Femeia înger este simbol al purităţii, divinizată de poet şi transfigurată într-un ideal extrem de înalt şi purificator, dar, chiar şi acum Eminescu o înalţă şi o sacralizează prin iubire:

,,Chiar demon de ar fi, ea e sfântă prin iubire

Şi ador pe acest demon cu ochi mari,  cu părul blond.”     

În primele poezii erotice, Eminescu adora femeia ca pe un înger, o stea uneori coborâtă pe pământ în legea firii, alteori nemişcată ca o marmură rece, dar oricum întruparea visurilor unui om, ce prin femeie iubeşte viaţa însăşi, în ce are ea mai frumos. Aceasta este perioada poeziilor de tinereţe, când poetul îşi exprimă încrederea în împlinirea iubirii sale

Şi natura este pe măsura sentimentelor: bogată, luxuriantă, cadrul este feeric, de vis, cu verdeaţă, ierburi înalte, care să-i primească pe îndrăgostiţi şi să-i ascundă de ochiul curios al lumii. Natura terestră apare cu elementele specifice ale spaţiului românesc (codrul, izvoarele, salcâmul, teiul, lacul). Văzută în veşnica rotire a anotimpurilor, este în general ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică, participând mereu la frământările poetului şi constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei şi meditaţiei. Eroul apare în legătură cu motivul ,, teiului sfânt” sau al ,,salcâmului ”, copaci protectori ai iubirii. În poemul Făt-Frumos din tei, cei doi tineri se întâlnesc:

,,La mijloc de codru

Lângă teiul nalt şi vechi

Unde izvorul cel de vrajă

Sună dulce în urechi.”

Tânărul călare ,pe un cal negru, este o apariţie romantică şi de basm; el priveşte cu ochi mari ,,plini de vis ” şi are ,,flori de tei” în păru-i negru, iar la şold un corn de argint.

În poezia Dorinţă, poetul îşi cheamă iubita:

„Hai în codru la izvorul

Care tremură pe prund

......................................

Flori de tei desupra noastră

Or să cadă rănduri-rânduri”.

Natura cosmică este simbolozată mai ales prin cadrul nocturn în care luna, stelele, luceferii participă direct la sentimentul iubirii umane. Acest cadru nocturn şi selenar este surprins de poet mai ales prin jocurile de lumini şi umbre insistând asupra efectului luminii selenare reflectate în apă.

Tudor Vianu observă că Eminescu a fost preocupat de ,,ceea ce devine”, iar printre înfăţişările firii lumina este însuşi principiul devenirii, iar reflectarea luminii în apă, apropie idealul fără să-l facă tangibil.

Acest cadru nocturn determină şi specificul universului sonor care se defineşte prin şoapte, murmure, susur de izvor, foşnete.

Iubirea lui Eminescu nu este un sentiment ocazional, ci unul fundamental, la care participă întreg cosmosul, luna fiind astrul tutelar şi martor al ritualului celor doi îndrăgostiţi.

Se observă că la Eminescu descrierea naturii şi erotismul sunt două preocupări ce se întrepătrund: iubirea şi natura apar într-o relaţie de strânsă interdependenţă, încât nu se poate preciza dacă o poezie a fost inspirată de natură sau de sentimentul erotic.

O caracteristică a liricii de tinereţe a lui Eminescu este preferinţa poetului pentru idila ce prezintă momente senine de viaţă în mijlocul naturii, sau o minunată poveste de dragoste (poeziile Dorinţa, Sara pe deal, Lacul, Floare albastră ilustrează acest lucru)

Sentimentul erotic eminescian este lipsit de dulcegărie, îndrăgostiţii se contopesc cu ritmul naturii, viseată la fericire şi se integrează peisajului cosmic:

,, Luna pe cer trece aşa sfântă şi clară,

Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară ,

Stelele nasc umezi pe bolta senină,

Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.”

(Sara pe deal)

Poeziile celei de-a doua perioade, după 1880, nu mai cântă bucuria şi speranţa în împlinirea iubirii; poetul este trist, dezamăgit, neînţeles, iubita este distantă, cu braţele de marmură, nu-l mai urmează, nu-l mai iubeşte (S-a dus amorul). Poetul este singur (Pe lângă plopii fără soţ), aşteaptă chipul luminos al femeii, continuând să o iubească. Dar iubirea este pierdută, depărtată, poetul simţindu-se acum singur şi întunecat.

Pentru Eminescu, în majoritatea poeziilor, rămâne doar visul despre cum ar fi putut să fie o iubire împlinită sau doar amintirea unei scurte clipe de fericire:

,,Era un vis misterios

Şi blând din cale-afară

Şi prea era de tot frumos

De-au trebuit să piară”.

(S-a dus amorul)

 

Bibliografie:

1.      Jean Burgos, Pentru o poetică a imaginarului, Editura Univers, Bucureşti, 1988;

2.      George Călinescu, Istoria literaturii române, Editura Minerva, Bucureşti, 1988;

3.      Zoe Dumitrescu-Buşulenga , Eminescu-cultură şi creaţie, EdituraEminescu, Bucureşti, 1976;

4.      Mihai Eminescu, Poezii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1984;

5.      Michael Ferber, Dicţionar de simboluri literare, Editura Cartier, Chişinău, 2001;

6.      Eugen Lovinescu, Mihai Eminescu, Editura Junimea, Iaşi, 1984;

7.      George Popa, Spaţiul poetic eminescian, Editura Junimea, Iaşi, 1982.

Ultima actualizare în Duminică, 09 Februarie 2014 20:33
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Cadrul didactic in scoala moderna

CADRUL DIDACTIC ÎN ȘCOALA MODERNĂ   Prof. Coman Valentina Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși, Pitești   Rezumat: Articolul îşi propune evidențierea rolurilor pe care cadrul didactic trebuie să le ia în considerare în contextul școlii...

Read more

Pe carari de legenda

PE CĂRĂRI DE LEGENDĂ   Prof. Sandu Diana – Ileana Colegiul Tehnic „Regele Ferdinand” Timişoara   Prezentul articol se doreşte a fi o rememorare a unei excursii minunate realizate împreună cu clasa a cărei dirigintă...

Read more

Aptitudinile si succesul profesional

APTITUDINILE ŞI SUCCESUL PROFESIONAL   Profesor Jianu Camelia Colegiul Tehnic Reşiţa, Caraş-Severin     Aptitudinile se constituie într-un ansamblu de însuşiri de ordin instrumental- operaţional care diferenţiază oamenii între ei în ceea ce priveşte maniera de...

Read more

The character s speech and language in j…

THE CHARACTER’S SPEECH AND LANGUAGE IN JOHN STEINBECK’S THE GRAPES OF WRATH   Profesor Dumitru Maria Magdalena Liceul Tehnologic “Constantin Brancuşi”- Piteşti     Steinbeck’s characters are simple people and so is their language.They don’t have...

Read more

Formarea unor valori crestine prescolari…

FORMAREA UNOR VALORI CREŞTINE PREŞCOLARILOR Portik Laura - educatoare Grăd. P. P. Nr.1, Reghin Preşcolarul este o personalitate în formare, „copilul de astăzi, este adultul de...

Read more

Mapa dirigintelui

MAPA DIRIGINTELUI   Află câteva recomandări privind ora de consiliere. Află ce trebuie documente trebuie să conţină mapa dirigintelui.   Recomandări: §         utilizarea metodelor interactive în cadrul orei de consiliere; §         colaborarea permanentă cu...

Read more

Invatarea colaborativa in gradinita

ÎNVĂŢAREA COLABORATIVĂ ÎN GRĂDINIŢĂ Prof. înv. preşcolar Gârtan Daniela GPN COŞEŞTI-ARGEŞ Învăţământul românesc se confruntă cu probleme din ce in ce mai...

Read more

Istoria studiilor despre articol

ISTORIA STUDIILOR DESPRE ARTICOL   Didin Florentina Gabriela Şcoala gimnazială Nr. 1 Vulpeşti, Argeş   Articolul este partea de vorbire flexibilă cu rol de cuvânt ajutător care însoţeşte un substantiv, arătând măsura în care obiectul...

Read more