Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Curricumul_valorificarea culturii generale_proiect_protocol
Joi, 08 Aprilie 2010 00:00

ÎMBOGĀŢIREA CURRICULUMULUI

PRIN VALORIFICAREA CULTURII GENERALE

Institutoare Teodora Nacov Pereni

Liceul Teoretic ”J. L. Calderon” Timişoara

Participarea elevilor la activitāţi aparţinând unor proiecte locale, judeţene, interjudeţene, naţionale şi internaţionale constituie o modalitate directā de educare şi integrare în sistemul educaţional de tip european. Activitāţile cu scop caritabil şi de voluntariat constituie valenţe ale acestor proiecte (primordial sau în subsidiar).

Proiectele amintite se realizeazā inclusiv prin colaborāri, parteneriate cu grupuri educaţionale (clase de elevi/ învāţāmânt primar / gimnazial / liceal; O.N.G.-uri, instituţii culturale, fundaţii, asociaţii, etc). Rolul acestor colaborāri este de a multiplica impactul educativ al acestor activitāţi. Formarea personalitãţii copilului este strâns legatã de deschiderea spre societatea civilā.

O mare varietate de forme posibile o cunosc activitãţile prin care poate fi sprijinită educaţia implicită procesului instructiv-educativ pentru formarea sistemului de valori; o parte a lor pot fi activităţi complementare, centrate pe valorificarea filonul culturii tradiţionale.

Bine proiectate, activitãţile adiacente procesului instructiv educativ (concursuri, vizite, vizionãri de spectacole, filmãri, participare la repetiţii de teatru, ateliere pe echipe, excursii tematice, de studiu, de recreere, spectacole, serbãri şcolare, participarea la parteneriate şi proiecte educative, etc) pot îmbogãţi cultura generalã a elevului.

Cunoaşterea realitāţii, în toate aspectele sale: sociale, economice, culturale, şi înţelegerea, cunoaşterea bogăţiei formale şi semantice a formelor plastice aparţinând creaţiei populare şi tradiţiilor poporului nostru sunt esenţiale în formarea personalităţii complexe a elevului; înţelegând de unde pornesc izvoarele vor putea respecta şi valoriza bogata moştenire artistică a neamului, îşi vor îmbogăţi conştiinţa apartenenţei în profunzime, îşi vor nuanţa receptarea, trăirile şi exprimarea proprie.

Elevul are de câştigat în profunzimea demersului şcolar; va avea multiple repere suplimentare în înţelegerea şi însuşirea noţiunilor predate la ora de curs.

Majoritatea acestor tipuri de activităţi au un puternic impact asupra educaţiei copilului în formare, îmbogāţind gradul de asimilare şi lārgind sfera de cunoştinţe aparţinând culturii generale.

Dezvoltarea acestei categorii de activităţi de tip vizual, estetic poate fi realizată prin organizarea de sesiuni de documentare: vizite la muzee, colecţii de artă populară din judeţ (inclusiv în decursul unor excursii) precum şi în Timişoara, la Muzeul Etnografic, Muzeul Banatului, Muzeul de Artă, la Sarmisegetuza, Castelul Huniazilor, Cetatea Soimoş, mãnãstiri, etc.

Astfel, elevii vor putea identifica modalităţile prin care se conturează identitatea de neam; ei vor cunoaşte atât tradiţiile şi obiceiurile româneşti de pe teritoriul ţării, cât şi acelea din zonele geografice locuite de români, în alte ţări: Serbia, Voievodina, Ucraina, Bulgaria, Ungaria. Aceste activităţi pot fi cu caracter creativ-cultural, sportiv-turistic, prin organizarea de spectacole, serbări, vizionări, audiţii muzicale, organizarea de expoziţii, sau având un caracter de cercetare (culegerea de folclor, studierea costumului tradiţional, etc).

Acestea sunt modalitãţile de lucru la care am recurs, în cadrul colaborãrilor iniţiate, cu elevii clasei a II-a, a III-a, a IV-a (Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon”, institutor Teodora Pereni Nacov) şi cei ai clasei a VI-a, a VII-a, a VIII-a (Liceul de Arte Plastice Timişoara, prof. Claudia Giuca). Au fost formate ateliere de creaţie în care elevii au realizat, atât în cadrul orelor de specialitate, cât şi în cadrul unor activitāţi adiacente, exerciţii şi teme inspirate din tradiţia şi istoria patriei; pentru compunerea de suprafeţe plastice în tehnica colajului; bogăţia formală rezultată a dovedit importanţa imaginilor acumulate prin documentare. Alte teme realizate în cadrul orelor de Educaţie Plastică şi Abilităţi Practice (“Obiceiuri de iarnă”, “Datini de Crăciun”, Brăduleţul“, “Mărţişorul”, “Dragobetele”, “Oul de Paşti”, “Hristos a-nviat!”, etc.) au fost realizate cu interes datorită apropierii copiilor de înţelegerea datinilor strămoşeşti; în activităţile transcurriculare, elevii au dovedit un real interes pentru participarea la programe. Alte teme: comuniunea tradiţionalã om-natură (“codru-i frate cu românul”), - plantarea copacilor (Eno Tree Planting Day, sept.2007); datina creştină a Crăciunului (“Dar din dar se face Rai”, colindatul), prin realizarea de felicitări de Crăciun (cu motive tradiţionale) şi dăruirea lor către copiii instituţionalizaţi (proiect umanitar “Mesagerii lui Crăciun”, la Fundaţia Familială Rudolf Walther); dragostea de naturā, prin iniţierea unui proiect de plantare, serbare şi picturā exterioarā, cu tema “Copacul”- implicând astfel, prin parteneriat, şi clasa a II-a de la Liceul Teoretic “Jean Louis Calderon” (instit. Teodora Pereni Nacov, instit. Maria Ardelean) şi preşcolarii de la grupa germanā (3-6 ani) ai Grādiniţei P.P. 21 Timişoara (instit. Ildiko Antal); icoana creştinã: expoziţie “Exerciţii pentru icoane- mai 2008” de la sediul Asociaţiei “Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989” (preş. dl. Traian Orban); înţelegerea istoriei recente; - participarea elevilor la concursul “Elev în comunism”, lansat pe plan naţional.

Activitãţile, precedate de secvenţe ritmice de documentare: desene realizate după exponatele din Muzeul Etnografic, Muzeul Banatului, Muzeul de Artă, atenţia acordatā elementelor de peisaj tipic regiunii noastre (prin ieşirile pentru pictură în peisaj şi prin vizitele de lucru la Muzeul Satului) s-au dovedit a fi importante în formarea, educaţia elevului.

Pot argumenta cele susţinute mai sus, arātând cum, în cadrul disciplinei opţionale: “ROGVAIV – Culorile mele”, la cursul cu tema: acord cromatic cu dominanta caldā – oranj, elevii au creat, cu materialele de lucru specifice picturii, conform programei şi planificārii aprobate a acestui opţional, compoziţii foarte diverse şi bogat detaliate; unele compoziţii conţineau elemente cum ar fi: plante diverse, aranjamente florale (de unde reieşea clar faptul cā, extracurricular, au participat la şedinţe de lucru – ikebana, a lāsat o amprentā în volumul de informaţii sintetizate de elev); altele cuprindeau elemente de peisaj care nu erau standardizate, imaginate, ci erau amintiri din excursiile în naturā, altele erau compoziţii cu cifre (provenind de la exerciţiile de logicā matematicā), ş.a.m.d.

Ca aplicaţie demonstrativã, posterul creat este realizat pe grupe de lucru – atelier de educaţie plasticã şi tehnologicã.

Scopul urmãrit a fost ca, odatã cu însuşirea noţiunilor de compoziţie, elevii sã creeze imagini care sã evoce elementele de culturã generalã achiziţionate, pe tema “Comunitatea noastrã” (sintetizând cunoştinţele de etnografie, geografie, istorie, educaţie civicã ş.a.m.d.).

Prin intermediul acestor activitāţi, cunoştinţele şcolare şi cele asimilate colateral se împletesc, întārind cultura generalā, în acelaşi timp, elevii îşi dezvoltă sentimentul de apartenenţă la comunitate, se educă în spiritul respectului faţă de valorile societāţii noastre.

Astfel, prin îmbogāţirea curricumului, elevul este deschis spre cunoaşterea şi participarea activā la viaţa comunitāţii, a societāţii civile.

În consecinţã, temele de lucru din cadrul curricumului pot fi abordate cu un grad de complexitate mãrit, iar coeficientul de acumulare de competenţe, deprinderi, cunoştinţe sã devinã mult îmbogãţit.

 

Proiect educaţional local - “Banatul – istorie, culturã, religie, legendã”

Protocol pentru parteneriatul educaţional

 

Ultima actualizare în Vineri, 16 Aprilie 2010 19:27
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Frumusetile satului Borza

Frumusetile satului Borza

“FRUMUSEŢILE” SATULUI BORZA   Profesor Camelia Veronica Cosma Liceul de Artă “Ioan Sima”, Zalău     Satul Borza face parte din comuna Creaca, judeţul Sălaj. Această comună este aşezată în partea centrală a judeţului, ocupă partea...

Read more

Siguranta pe internet Safer Internet Day

Siguranta pe internet   Pe data de 5 februarie 2013 se va desfasura ”Ziua Sigurantei pe Internet 2013” (Safer Internet day 2013), eveniment de anvergura europeana desfasurat annual sub egida retelei europene “INSAFE” – European Safer Internet Network, in cadrul programului Safer Internet...

Read more

Travailler la production ecrite modele d…

FLE: TRAVAILLER LA PRODUCTION ÉCRITE MODÈLE D’ENSEIGNEMENT – APPRENTISSAGE DE LA STRATÉGIE EN 4 ÉTAPES   Prof. MANEA Ruxandra-Magdalena Colegiul Naţional « Dr. Ioan Meşotă » Braşov   Rezumat: Acest articol propune înregistrarea mai întâi a uni...

Read more

Implementarea unui program personalizat …

IMPLEMENTAREA UNUI PROGRAM PERSONALIZAT DE RECUPERARE A RĂMÂNERII ÎN URMĂ LA ÎNVĂȚĂTURĂ   Prof. înv. preșcolar Ciolan Laura Elena G. P. P.  “Sfântul Nicolae” Câmpulung, Argeș   Rezumat Acest articol conține un studiu de caz al...

Read more

Comisii MECTS privind Legea Educatiei Na…

Atasam primele drafturi ale acestor metodologii privind legislatia secundara pentru implementarea Legii nr. 1/2011 – Legea Educatiei Nationale: 3. Regulament privind organizarea invatamantului de arta       18. Metodologie de acordare a...

Read more

Programa scolara la limba si literatura …

ANEXA NR. 2   PROGRAMA SCOLARA Limba si literatura italiana materna Clasa a X-a      NOTA DE PREZENTARE Curriculumul de Limba si literatura italiana materna destinat studierii acestei discipline de catre elevii apartinand etniei...

Read more

Valentele formative ale muzicii pentru m…

VALENŢELE FORMATIVE ALE MUZICII PENTRU MICII ŞCOLARI   Înv. Gligor Dana Şcoala Gimnazială Vidra   Muzica, cea mai profundă şi mai complexă dintre arte, chiar împărăteasa acestora, ne ajută în exprimarea ideilor, sentimentelor, stărilor...

Read more

Calculatorul si importanta lui in predar…

CALCULATORUL ŞI IMPORTANŢA LUI ÎN PREDAREA BIOLOGIEI   Profesor Ilinca Ion Şcoala Generală Samarineşti,  judeţul Gorj               Rezumat: În învăţământul românesc, informatizarea a devenit o strategie naţională. Calculatorul este un mijloc tot mai folosit...

Read more