O fiică a Sebeşului de Sus, doctor în ştiinţe medicale pe meridianele lumii: LUCIANA STĂNILĂ 

„Mulţi sebeşeni poartă numele Stănilă şi Bădilă! Sunt răspândiţi prin ţară, dar de te străduieşti, îi poţi afla prin toată lumea, până departe, în Mexic, şi mulţi dintre ei fac cinste satului nostru! Cel mai bun exemplu este Luciana Stănilă, profesor universitar la medicină, la Cluj, fata lui Dumitru Stănilă. Lucica este un om de nota 10, de care sebeşenii pot fi mândri!”

Doctor în ştiinţe medicale, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj, deţinând într-un palmares de excepţie cele mai înalte titluri academice, Luciana Stănilă este imaginea fidelă a femeii de carieră: inteligentă, ambiţioasă, riguroasă, pentru care necunoscutul constituie întotdeauna o provocare. Predă timp de şapte ani la două universităţi din Algeria, vizitează o mulţime de ţări din întreaga lume şi nu se lasă copleşită de temeri atunci când stă faţă în faţă cu aventura: e curajoasă şi participă la un safari în Namibia!

Am vorbit de curând câteva zeci de minute cu doamna profesor la telefon şi am avut privilegiul de a afla o mulţime de lucruri despre Domnia Sa. Cooperantă, deschisă, foarte simpatică şi cu un real simţ al umorului, Luciana Stănilă a rememorat câteva momente semnificative din viaţa şi cariera sa, dezvăluindu-mi, printre altele, principiile care i-au folosit drept jaloane în plan personal şi profesional.

„În viaţă, sunt două lucruri importante: familia şi cariera!”

Iată filosofia de viaţă a doamnei profesor Luciana Stănilă! Am povestit minute în şir despre nea Mitică şi Sebeşul de Sus, despre viaţa şi experienţa Domniei Sale. Este un om împlinit, trăieşte la Cluj, împărţindu-şi timpul liber între Cluj, oraşul care a adoptat-o cu mulţi ani în urmă, Sibiu şi Sebeşul de Sus, pe care nu uită să-l viziteze atunci când timpul îi permite. Casa pe care a moştenit-o de la familie în satul natal a vândut-o acum câţiva ani, unei familii sărmane… Acum, doamna Luciana este pensionară şi se bucură de fiecare moment, încercând sentimentul împlinirii la porţile senectuţii.

S-a născut în Sebeşul de Sus la 27 decembrie 1941, într-o familie de oameni cumsecade. Dumitru Stănilă, tatăl său, era din Sebeşul de Sus iar mama, care moare foarte tânără, când Luciana de-abia împlinise doi anişori, era din Sebeşul de Jos…

Ce coincidenţă stranie, mama lui Mitică Sinu murise când acesta avea trei ani! Iată doi copii rămaşi orfani de mamă care nu-şi vor aminti vreodată nici chipul şi nici mângâierile celor ce le-au dat viaţă, doi copii care, în ciuda lipsei dragostei materne, primesc o educaţie sănătoasă şi îşi urmează fiecare calea, reuşind să-şi împlinească visele şi să-şi facă un rost în viaţă. Luciana era mică, avea doar şapte ani când Dumitru Sinu a plecat din România. Nea Mitică îşi aminteşte însă de Lucica de-atunci, pentru că mama vitregă a lui era bună prietenă cu bunica Lucicăi şi între cele două familii relaţiile erau foarte apropiate. Este crescută de bunica din partea tatălui până la vârsta de şase ani, când tatăl său se recăsătoreşte cu o femeie inimoasă şi descurcăreaţă. Ea va avea grijă de Luciana, ca de copilul ei. Se mută la Cluj, şi Dumitru Stănilă ajunge secretarul Facultăţii de Medicină.

După absolvirea şcolii primare, Luciana Stănilă urmează cursurile Liceului „George Coşbuc” (Liceul nr. 2) din Cluj. Anul 1959 aduce mare bucurie în familia Stănilă, pentru că Luciana devine studentă la medicină (absolvind, apoi, facultatea cu rezultate deosebite). Stagiatura o face în oraşul de pe malul Someşului Mic, în perioada 1965-1966, după care se înscrie imediat la doctorat, urmând cursurile la zi (1966-1969).

În trei ani de muncă asiduă, de studiu intens şi cercetare, publică mai multe referate şi articole de specialitate. Rezultatele cercetărilor efectuate îi aduc satisfacţie, culminând cu finalizarea şi susţinerea tezei de doctorat.

O carieră de succes

După ce-şi susţine teza de doctorat, în 1970, performanţele obţinute o impulsionează să pătrundă tot mai adânc tainele domeniului în care se specializase şi pleacă pentru trei luni în Germania (1 septembrie - 1 decembrie), unde lucrează alături de specialiştii germani într-un laborator de biologie celulară. Este primul contact cu străinătatea, care se pare că-i va deschide tinerei doctor în microbiologie, apetitul pentru munca în afara graniţelor. În timpul şederii în Germania face o scurtă călătorie în Franţa. Cum securitatea comunistă era foarte vigilentă, Luciana Stănilă este chestionată imediat asupra motivului deplasării sale în Franţa. Societatea românească a acelor timpuri era în plină efervescenţă comunistă, iar deplasările în străinătate se puteau face numai după îndelungi verificări ale solicitanţilor. Absolut totul trebuia raportat sub forma acelor vestite informări scrise, care, după evenimentele din decembrie 1989, pre mulţi au să popească…

Pe parcursul următorilor aproape patru ani, până în 1974, Luciana Stănilă este asistent universitar în cadrul UMF Cluj, făcând parte din corpul profesoral al catedrei de microbiologie.

Prin anii ’70, graţie protocoalelor încheiate între guvernele României şi cele ale ţărilor mai puţin dezvoltate din Africa de Nord, cu precădere Algeria şi Maroc, pe fondul unei crize acute de cadre didactice în instituţiile de învăţământ din aceste ţări, un mare număr de profesori români, din toate domeniile, vor preda în şcolile africane. Luciana Stănilă pleacă în baza unui contract de cinci ani în Algeria, unde ocupă funcţia de şef de catedră la Facultatea de Medicină din capitala ţării, Alger (1974-1979).

Revine la Cluj în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu”, unde urcă o treaptă profesională, ajungând conferenţiar universitar. Rămâne la universitatea clujeană până în 1983, când se întoarce în Algeria. În intervalul acesta, îi pierde, unul după altul, pe cei dragi din familie: în 1980, mama sa vitregă se stinge din viaţă. Tatăl său, Dumitru Stănilă îşi urmează soţia la scurt timp, în 1981, ca apoi, în 1982, să plece la cele veşnice şi bunica ce i-a fost atât de dragă – mama tatălui său, astfel că, doamna Stănilă se va dedica în exclusivitate profesiei.

Pe parcursul derulării celui de-al doilea contract cu Algeria, activitatea Lucianei Stănilă se desfăşoară la Constantine (al treilea oraş algerian, ca mărime), în calitate de conferenţiar la facultatea de medicină din localitate. În anul 1984, în timpul şederii sale în Algeria, reuşeşte să viziteze Egiptul.

Revine în România în anul 1985 şi va lucra, până la vârsta de pensionare, la UMF „Iuliu Haţieganu” din Cluj, urcând, treaptă cu treaptă, în ierarhia profesională, după cum urmează:

1985 - 1990 – asistent universitar;

1990 - 1993 – şef de lucrări;

1993 - 2004 – conferenţiar universitar;

2004 - 1 octombrie 2007 – profesor universitar.

În toată această perioadă, Luciana Stănilă continuă cercetările în domeniul în care se specializase şi predă cursuri universitare multor generaţii de tineri. În acelaşi timp, publică o sumedenie de articole şi lucrări de specialitate. Editează astfel mai multe cărţi, unele traduse şi în limbile franceză şi engleză, ce vor deveni materiale de studiu pentru viitorii medici şi mijloace de informare pentru cei care deja lucrează în domeniu. Amintesc aici câteva titluri: Microbiologia bolii parodontale, 1993, Microbiologia cavităţii orale, 1994, General bacteriology and virology, 2001 (editată şi în limba franceză în anul 2003) şi altele.

În 2007, doamna profesor Stănilă se pensionează, însă continuă să colaboreze cu UMF Cluj, în sistem plata cu ora. Ar fi avut posibilitatea să lucreze oriunde în lume în profesia în care era senator de drept, însă a iubit dintotdeauna universitatea clujeană, a iubit Clujul, oraşul în care s-a format ca om şi profesionist; în plus, şcoala medicală clujeană este renumită în Europa şi în întreaga lume, medicii putându-se remarca şi aici la fel de bine ca în orice ţară din lume.

Octavian Curpaş