Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


FALSTAFF. GIUSEPPE VERDI
Duminică, 08 Februarie 2009 02:00

FALSTAFF

Giuseppe Verdi (1813 - 1901)


Profesor Lazar Mihaiela

Liceul de Artã „Ioan Sima” Zalãu

 


Activ si la 80 de ani, marele compozitorul Giuseppe Verdi se manifestã plenar prin opera Falstaff care se înscrie în genul comediei satirice. Lucrarea este inspiratã din comedia Nevestele vesele din Windsor a lui Sakespeare. De aceeasi valoare ca si dramele sale istorico-sociale, opera Falstaff dezvãluie uimitoarele rezerve ale creatorului în realizarea unor situatii de un comic irezistibil. Cu referire la valoarea muzicalã a operei, muzicologul Emanoil Ciomac spunea: “Nu se poate aduce mãrturie mai exceptionalã unui muzician decât a spune cã partitura lui nu numai cã egaleazã opera originalã a celui mai uman si mai divin poet dramatic, dar îl si completeazã …”.

Se poate spune cã Verdi a realizat în Falstaff o reformã a operei buffa pe baza dramei muzicale. Prin inepuizabila ei finete, prin optimismul ei, prin unitatea ei de conceptie si prin mãiestria cu care a fost tradusã în viatã, aceastã operã este o succesoare demnã a genialului Bãrbier din Sevilla de Rossini.

 

 

Muzica operei Falstaff, cu ritmica ei clarã, clasicã, elasticã si variatã, cu pasajele ei usoare si scânteietoare, curge într-un torent vijelios; aceastã operã a lui Verdi cu hohotele ei nestãvilite de râs ne pasioneazã printr-o succesiune capricioasã, caleidoscopicã, de scene comice, printre care se intercaleazã pasaje de un delicat lirism. Prin multe trãsãturi caracteristice Falstaff e strâns legat de vechea opera buffa italianã, de creatiile lui Cimarosa, Rossini si Mozart. Dar în muzica din Falstaff nu existã nici umbrã de stilizare.

Limbajul armonic al acestei opere este îndrãznet si rafinat; orchestratia uimitoare prin strãlucirea si expresivitatea ei bogatã în culori, fãrã a estompa însã niciodatã linia vocalã, fixeazã cu finete nuantele stãrilor sufletesti si ilustreazã splendid situatiile.

Inventivitatea melodicã a lui Verdi este inepuizabilã în Falstaff. În vârtejul fulgerãtor de imagini muzicale - spirituale, ironice sau duioase - urechea prinde adesea inflexiuni caracteristice pentru Verdi; dar melodiile din Falstaff sunt lipsite de o expunere încheiatã, “temeinicã”; ele invadeazã si sunt înlocuite printr-un torent de imagini noi, nu mai putin vii, spirituale si fermecãtoare. Hotarul dintre recitativ si cantilenã lipseste aproape în întregime din melodica operei Falstaff. Aici apare o expresivitate verbalã a intonatiilor, nouã pentru opera comicã italianã, expresivitate care apropie câteodatã stilul melodic al acestei opere de recitativul melodic al compozitorilor rusi Dargomîjski si Musorgski.

Alãturi de scenele în care predominã recitativul, Falstaff are o serie de ansambluri în care apare cu o deosebitã claritate legãtura cu traditiile vocale ale vechii opere comice italiene: cvartetul gratios (fãrã acompaniament) al nevestelor poznase indignate de pretentiile obraznice ale lui Falstaff (tabloul II al actului I) sau nonetul complex (din acelasi act) ne cuceresc prin simplitatea si transparenta idealã a sonoritãtilor, ceea ce este posibil numai în cazul unei foarte înalte mãiestrii.

Caracterele personajelor din Falstaff sunt scoase în relief cu o rarã precizie. Muzica legatã de chipul lui Falstaff este extrem de melodicã si bogatã în nuante. Verdi nu l-a înzestrat pe Falstaff cu un laitmotiv (desi acestea sunt multe în operã); nici una din temele lui Falstaff nu se repetã, fiecare trãsãturã muzicalã nouã dezvãluind noi trãsãturi ale caracterului complex si contradictoriu al eroului shakespearian. Verdi a realizat în caracterizarea lui Falstaff o analizã psihologicã neobisnuit de profundã pentru o operã comicã. Chiar în prima scenã (în tavernã, care zugrãveste cheful lui Falstaff în societatea a doi aventurieri, Bardolfo si Pistol, acest betiv decãzut dã dovadã si de ardoare tinereascã (scena cu Caius, cântecul Dacã noaptea prin taverne) si de ascutimea spiritului sãi, batjocoritor si sceptic în aprecierea calitãtilor morale ale tovarãsilor sãi de chefuri.

Povata lui Falstaff pentru prietenii sãi hotomani: ”Sã furati politicos si cu tact” (din acelasi tablou) este încadratã în aceleasi sonoritãti cuviincioase si mieroase de coral. Asemenea contraste dintre text si muzicã ascut caracterul comic al situatiilor.

Uneori Verdi face un obiect de glumã din propriul sãu stil de operã. Adesea, în asemenea momente, muzica este aproape serioasã, dar un anumit truc orchestral aminteste de caracterul comic al situatiei. Practicismul cinic al peroratiilor lui Falstaff despre inutilitatea cinstei (sfârsitul tabloului I) corespund meditatiilor lui Jago, fiind o parodie a declamatiei patetice din “crezul” acestuia. Caracterul comic al monologului lui Falstaff este subliniat prin trãsãturi umoristice în orchestrã; astfel, fiecare întrebare a lui Falstaff despre avantajele practice ale cinstei este însotitã de bombãnitul hazliu al clarinetului si al fagotului, precum si de pizzicatto la contrabasuri.

Trecerile de la bufonie la un lirism autentic si grav constituie una dintre trãsãturile cele mai atrãgãtoare ale caracterizãrii complexe a lui Falstaff. O tulburare liricã autenticã se aude în povestirea lui Falstaff despre Alice Ford (actul I, tabloul I).

Diapazonul emotional larg al chipului lui Falstaff se dezvãluie în primul tablou din actul III. În atmosfera generalã a scenei este introdus un preludiu orghestral agitat; aceastã muzicã ar fi fost sumbrã dacã tema urmãririi lui Falstaff de cãtre Ford nu ne-ar fi amintit de un episod comic din actul precedent, când, cãutând sã scape de urmãrirea sotului gelos al Alicei, obezul ei admirator era cât pe ce sã se sufoce într-un cos, sub un morman de rufe. Singur în tavernã, Falstaff este coplesit de gânduri triste. Amãrãciune, mâhnire, se aude în monologul sãu - Blestematã lume.

Îmbinarea aproape “serioasã” a unei muzici agitate cu caracter emotional si textul umoristic se vede si în monologul lui Ford (actul II, tabloul I). Sotul gelos al Alicei este convins de infidelitatea frumoasei sale sotii. În muzicã doar câteva detalii ne amintesc de caracterul comic al scenei (turnuri declamatoare de o stângãcie intentionatã, unele cuvinte strigate cu furie).

Celelalte personaje au de asemenea caracterizãri reliefate. Este fermecãtor si totodatã hazliu micul univers al nevestelor vesele din Windsor cu viclenia lor plinã de ironie (minunat redatã, de exemplu, în ciripitul usor al suflãtorilor de lemn: introducerea orchestralã la tabloul II din actul I). Fiecare nevastã are si o caracterizare individualã. Gratioasa si vicleana Alice nu seamãnã cu Quickly cea ironicã si Meg cea veselã, dar rezervatã.

Sunt reliefate suculent si alte portrete ale altor personaje: doctorul Caius, obtuz la minte si lacom; Ford cel posac; aventurierii Bardolfo si Pastola, oameni care trãiesc ca niste trântori din mila lui Falstaff. Personajele operei nu-si pierd trãsãturile individuale de-a lungul întregii actiuni care se dezvoltã vijelios; aceste trãsãturi ies la ivealã si în ansambluri superbe, de o scântâietoare finete.

Firile poetice ale perechilor de îndrãgostiti, Nannetta si Fenton, ocupã în operã un loc cu totul aparte. Muzica seninã, rafinatã si elegantã, legatã de aceastã pereche, ne atrage prin lirismul spontan al unei iubiri tineresti.

Prezintã un caracter special si muzica din ultima scenã a operei.

Actiunea se petrece noaptea în parcul din Windsor. Pentru toate pãcatele sale, incorigibilul “Don Juan” Falstaff trebuie sã-si primeascã pedeapsa din partea locuitorilor orasului, travestiti în elfi si pitici. Acesta este planul de rãzbunare al nevestelor vesele din Windsor.

Muzica orchestralã a acestei scene, cu chemarea cornului si cu strigãtele paznicilor de noapte, redã poezia unui peisaj de pãdure si se contopeste direct cu cântecul de dragoste al lui Fenton.

Fuga finalã, plinã de veselie si umor, scrisã cu mãiestrie este o laudã la adresa glumei ascutite si a râsului atotbiruitor.

Repeziciunea extraordinarã si ametitoare a actiunii care se desfãsoarã în cadre mici si lipsa aproape totalã a tempourilor lente îngreuneazã întrucâtva perceperea operei Falstaff. Intermezzo-urile – scenele de dragoste dintre Nannetta si Fenton – descarcã atmosfera de râs nestãvilit care domneste în operã, dar nu constituie un fond de suficient contrast pentru comicul situatiilor încurcate din Falstaff. Poate cã acesta este motivul pentru care Falstaff nu s-a bucurat de un succes atât de larg ca operele cele mai populare ale lui Verdi.

Inovator îndrãznet, de la primele începuturi componistice si pânã la ultimele sale geniale - Othello si Falstaff, Verdi a nãzuit spre crearea unei drame muzicale autentice. Cãutãrile lui au mers întotdeauna mânã în mânã cu lupta pentru realism, pentru un continut bogat în idei; inovatiile lui se sprijineau întotdeauna în mod ferm pe traditiile operei clasice italiene si pe muzica popularã. Drumul pe care l-a parcurs în creatia sa a fost drumul unei continue perfectionãri: în melodica lui, cantilena se contopeste foarte strâns cu recitativul; reformele lui în materie de operã, fãrã a-si pierde armonia constructivã, au cãpãtat un puternic dinamism dramatic; orchestratia atinge în lucrãrile lui de maturitate o rarã finete a nuantelor si a bogãtiei de culori psihologice.

Bibliografie:

Ştefãnescu, Ioana, O istorie a muzicii universale, Editura Fundatiei Culturale Române, Bucuresti, 1998

Mavrodin, Alice, Verdi, Editura Muzicalã, Bucuresti, 1970

Solovtova, Liubov, Verdi, Editura Muzicalã, Bucuresti, 1960


Ultima actualizare în Joi, 17 Martie 2011 18:57
 

Revista cu ISSN

Revista cu ISSN Interferente in educatie…

Revista cu ISSN Interferente in educatie publicare

- Revistă naţională de educaţie - ISSN 2065 - 3239   Preşedinte APR: Şumãlan Dan Redactor şef: Lazar Mihaiela Adresa: Strada Constantin Daicoviciu Nr. 15, Etaj 4, Birou 405 Cluj-Napoca, cod 400020, România Fax: 0364-11.90.80 E-mail:...

Read more

Mediul

                                                                                              MEDIUL                  Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie. Factorii de...

Read more

Strategii de integrare a elevilor cu CES…

STRATEGII DE INTEGRARE A ELEVILOR CU C.E.S. ÎN ORA DE LIMBA ROMÂNĂ   Prof. Magdalena Cotlerenco-Medeleanu Şcoala cu clasele I-VIII „Mihail Sadoveanu”, Brăila     Integrarea şcolară este un proces de includere în şcolile de masă...

Read more

Rolul educatiei in dezvoltarea personali…

ROLUL EDUCAȚIEI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII Prof. Nadia Breazu Colegiul Tehnic Motru Cuvinte cheie: educabilitate, ineism, ambientalism, interacţionism, repere psiho-genetice Rezumat. Numai omul poate învăţa. Puterea educaţiei...

Read more

ELABOARAREA MATERIALELOR DIDACTICE

PERFECŢIONARE ÎN ELABOARAREA MATERIALELOR DIDACTICE   Profesor Pilat Elena Mihaela Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, Judeţul Constanţa               “Creativitatea se poate defini ca fiind acel proces psihic al cărui rezultat îl constituie obţinerea unor reacţii,...

Read more

Aplicatii ale integralei definite

Aplicatii ale integralei definite

APLICAȚII ALE INTEGRALEI DEFINITE Prof. Opriș Brișcan Maria, Liceul Tehnologic,,C-tin Brâncuși” Oradea În lucrarea de față mă voi referi la o parte din aplicațiile integralei definite și anume la calculul ariilor...

Read more

Proiecte educative interne

PROIECTE EDUCATIVE INTERNE INFORMARE SINTETICĂ    1. DIFERENŢIERI TERMINOLOGICE Proiect educativ intern = orice proiect/activitate în domeniul nonformal (extracurricular, extraşcolar), iniţiat şi desfăşurat de către unitatea de învăţământ şi care să vizeze una sau...

Read more

Binomul varsta invatare in educatia pe t…

BINOMUL VÂRSTĂ-ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA PE TOT PARCURSUL VIEȚII   Alexandra Pepelea Profesor, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iaşi   Când învățăm? Există o vârstă optimă la care individul atinge maximum de productivitate intelectuală și creativă ?...

Read more