STUDIU DE CAZ: IMIGRANŢII DIN ITALIA

Profesor Manole Irina

Liceul Teoretic „Miron Costin” Paşcani, judeţul Iaşi

Rezumat: Imigranţii sunt o parte componentă a fenomenului migraţional, ei reprezintă forţa activă care stimulează creşterea economică, dezvoltarea culturală, prosperitate şi diversitatea ţării în care ajung.

Cuvinte cheie: imigranţi, migraţii internaţionale. 

Românii sunt cea mai numeroasă comunitate de imigranţi din Italia, înregistrând 1.016.000 de membri în anul 2008. Dintre aceştia, 9% sunt proprietarii unei locuinţe, iar la Roma, în anul 2007, românii au achiziţionat aproape 10.000 de imobile. În 73,3% dintre cazuri, ei vin în Italia pentru a munci. Numărul atât de mare al românilor din peninsulă, a generat un fel de "sindrom de invazie". Numărul românilor prezenţi în Italia - numai 8.000 în 1990 - a crescut de peste 100 de ori în mai puţin de 20 de ani. În pofida a ceea ce cred mulţi, nu este vorba despre oameni care nu au o educaţie solidă sau mijloace financiare. Aproximativ 72% dintre ei au absolvit o facultate, iar aproape toţi - 90% - au un venit  mediu lunar de 1.030 de euro, au un loc de muncă fundamental pentru integrare, învaţă italiana şi vor să rămână în Italia.

Imigranţii din Italia (aproximativ unul din zece au un loc de muncă) au devenit o componentă structurală din ce în ce mai relevantă pentru piaţa muncii. Ei ocupă două treimi din necesarul de forţă de muncă nouă, iar din totalul imigranţilor, românii se află pe primul loc. La fiecare şase imigranţi nou angajaţi, unul este român. Ei asigură 1,2% din PIB-ul peninsulei. În ceea ce priveşte veniturile, românii se află uşor sub media imigranţilor, iar femeile românce, care reprezintă 53,4% din totalul românilor prezenţi în penisulă, câştigă cu 40% mai puţin decât bărbaţii. În pofida nivelului înalt de pregătire, românii sunt angajaţi pe posturi negarantate, iar din acest motiv încheie, în medie, 1,5 contracte pe an. O treime dintre ei lucrează în industrie, în special în construcţii, o jumătate în sectorul serviciilor, de exemplu asistenţa familială, hoteluri sau restaurante, iar 6,6% în agricultură.

Lazio este regiunea cu cea mai numeroasă comunitate de români, aproximativ 200.000. Dintre aceştia, 100.000 locuiesc numai în provincia Roma. A doua poziţie este ocupată de Lombardia, cu 160.000 de imigranţi români, urmată de Piemonte cu 130.000.

Italia este destinaţia preferată de mulţi români din zona Moldovei; peste 50 % din repondenţi au ales Italia ca ţară de destinaţie, dintre aceştia, o bună parte fiind cantonaţi în zona Romei. O alta zonă preferată de românii din zonă este şi Torino, urmată de zona napolitană şi de Sicilia. Aceştia provin din medii sociale joase şi  au o pregătire intelectuală medie (liceu sau şcoală profesională).

           Românii ajunşi în Italia spun că şi-au construit o viaţă acolo şi au învăţat să accepte umilinţele. Ca  majoritatea românilor plecaţi să muncească în străinătate, sezonier sau pentru o perioadă îndelungată, conaţionalul este reprezentat în termeni devalorizanţi: românul este stigmatizat cu apelativul de hoţ sau cerşetor. Lenea pare a fi o alta trăsătură caracteristică nouă, românilor. Acest lucru rezultă din comparaţia pe care emigranţii o fac între sistemul românesc şi sistemul străin de lucru. Dacă la noi merge lucrul de mântuială, accentul nefiind pus pe calitate, ci pe cantitate, altul este raportul „afară“. Mai mult de jumătate spun că ar vrea să revină în ţară, însă, probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este puţin peste zero. În clipa de faţă, sunt dispuşi să se întoarcă dacă ar avea un salariu apropiat de cel de acolo şi daca va avea o calitate a vieţii ca în Italia: şcoli moderne, servicii dezvoltate, instituţii care respectă oamenii.

            Criza s-a resimţit şi în Italia şi a afectat aproape toate sectoarele din economie. Dintre acestea, serviciile au fost cele mai afectate, urmate de industrie, construcţii şi agricultură. Cel mai mult au de suferit imigranţii care au rămas fără loc de muncă.

             Românii, fie au plecat din ţară pentru a avea o situaţie financiară care să le permită un trai decent, fie au  ajuns în alte ţări pentru a fi alături de familie, Acum se confruntă cu dilema situaţiei de a reveni în ţara din care au plecat şi în cadrul căreia sunt dificultăţi similare în obţinerea unui loc de muncă. În acest context, alegerea de a rămâne în Italia sau de a reveni acasă are o miză foarte mare. Unii au fost nevoiţi să se întoarcă în ţară măcar pentru o vreme, alţii au rămas în Italia unde trăiesc un timp din şomaj în speranţa că vor găsi un alt loc de muncă.

Problemele economice ale Italiei au afectat mulţi români , iar în aşteptarea unor vremuri mai bune se zbat pentru supravieţuire.

În construcţii lucrează 90% dintre bărbaţii chestionaţi, restul fiind în agricultură. 74% dintre româncele din Italia lucrează la menaj casnic. Adesea sunt considerate o subspecie umană bune să facă zilnic curăţenie în casele lor, să îndepărteze solitudinea bătrânilor, să fie baby-sitter (sau toate aceste trei îndeletniciri la un loc, cu un singur salariu sau mai bine "la negru").

La muncă în străinătate se poate pleca, teoretic, pe două căi. Fie prin Oficiul Naţional de Recrutare şi Plasare a Forţei de Muncă în Străinătate (ONRPFMS) din subordinea Ministerului Muncii, fie prin intermediul firmelor private, care sunt ori acreditate să plaseze muncitori în străinătate, ori  sunt „fantome".

Ca un efect de aşteptat al acestei situaţii, acestea aleg să-şi renege adevărata origine: „Românii n-au nici un fel de valoare afară – e de-ajuns să deschizi gura, să ştie că eşti român“. Mărturiile lor nu fac decât să ateste o discrepanţă în reprezentarea etnică. Motivul e simplu. Toate aceste atitudini îşi găsesc explicaţia în premisele migraţiei la muncă în străinătate: fiecare emigrant părăseşte ţara cu un singur scop, de natură pecuniară. De aici şi tipul de reprezentare pe care, voit sau nu, şi-o asumă: cea de hoţ, de cerşetor, de şarlatan şi de om indiferent la suferinţele celorlalti.

În concluzie, ceea ce s-a întamplat după anul 2000 cu plecarea a câteva milioane de români pentru a munci în vestul Europei, e un fenomen unic pentru România. Aşadar, în ce ne priveşte, ne aflăm în faţa celui mai mare val de emigranţi muncitori. Consecinţele acestei migraţii sunt multiple: economice, sociale, politice, culturale.

Bibliografie:

Călin Romelia, Miller R. G., Efectele migraţiei – studiu la nivelul comunităţii Vulturu, Vrancea, Editura Lumen, Iaşi, 2006;

Fulea Maria, Emigrarea. Dimensiuni, cauze, consecinţe, în Revista Română de Sociologie, nr. 3-4, Bucureşti, 1998;

Sandu Dumitru, Migraţia ca strategie de viaţă, în Sociologie Românească, nr. 2, Bucureşti, 2000;

Ungureanu Alexandru, Moldova – populaţia, forţa de muncă şi aşezările umane în tranziţie, Editura Corson, Iaşi, 2002.