IMPORTANŢA CREATIVITĂŢII ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢARE

A MATEMATICII ÎN GIMNAZIU

Copaciu Georgeta Cătălina

 prof. Şcoala Generală Moeciu de Jos, Jud. Braşov

Prin învăţarea creativă trebuie să reuşim să facem din fiecare copil un participant activ al redescoperirii adevărurilor despre lucruri şi fenomene,atunci când i se indică direcţiile de cercetare sau i se dau notele definitorii şi să-şi pună întrebări similare cu cele pe care şi le pune cercetătorul ştiinţific,deoarece ele întreţin interesul pentru cunoaştere şi corespund spiritului de curiozitate al copilului.

Învăţarea este latura procesului de învăţământ intenţionată, programată, organizată şi conştientă de asimilarea cunoştinţelor teoretice şi practice de către elev pe baza predării şi a studiului independent. Aceasta este ceea ce se numeşte învăţarea şcolară.

Învăţarea şcolară este evoluţia fiinţei umane în şcoală (în procesul de învăţământ) în două componente în interacţiune:

v     Învăţarea internă este latura intimă (mentală, psihică) a procesului de învăţare, care valorizează actele de percepţie, înţelegere, abstractizare, generalizare, fixare şi reproducere a informaţiilor.

v     Învăţarea externă (comportamentală) este latura exterioară cu caracter acţional, de aplicare a cunoştinţelor, de formare a priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi practice.

Perceperea obiectelor şi fenomenelor 

Este etapa cunoaşterii (învăţării) senzoriale, în cadrul căreia prin contactul direct cu realitatea ( materiale didactice şi intuitive, experienţe, etc.) prin mijlocirea simţurilor şi a capacităţii raţionale se formează imaginea globală a realităţii sub formă de percepţii şi reprezentări în plan mintal.

Înţelegerea, abstractizarea şi generalizarea cunoştinţelor

Este etapa cunoaşterii (învăţării) conştiente, logice, raţionale, abstracte. Pe baza comparaţiilor, analizei şi sintezei, se scot (abstrag) mintal elementele (semnificaţiile şi conexiunile) esenţiale, tipice şi generale ale realităţii studiate, realizându-se înţelegerea, abstractizarea şi generalizarea acestora sub formă de noţiuni, concepte, idei, teze, principii, legi, teorii, ipoteze, etc, ca urmare a interacţiunii dintre mijloacele intuitive şi mijloacele logico- matematice de predare-învăţare.

Formarea priceperilor şi deprinderilor

Este etapa de aplicare a cunoştinţelor, de formare a capacităţilor, priceperilor şi deprinderilor intelectuale şi practice, de proiectare şi investigaţie ştiinţifică- după caz. Această etapă este baza formării profesionale a elevilor; ea începe prin experienţele efectuate în clasă şi continuate prin lucrările, experienţele şi activităţile practice în cabinetele, laboratoarele, atelierele de producţie şi de proiectare –şcoală sau în activitatea social-utilă din întreprinderi, societăţi comerciale precum şi în munca independentă a elevilor.

Creativitatea este o capacitate destul de complexă. Ea face posibilă crearea de produse reale ori pur mintale, constituind un progres în plan social. Componenta principală a creativităţii o constituie imaginaţia, dar creaţia de valoare reală mai presupune şi o motivaţie, dorinţa de a realiza ceva nou, ceva deosebit. Şi cum noutatea azi, nu se obţine cu uşurinţă, o altă componentă implicată este voinţa, perseverenţa în a face numeroase încercări şi verificări.

Tipuri de creativitate

Din punct de vedere al produsului creativ, creativitatea poate manifesta următoarele tipuri  (trepte, nivele sau paliere):

q       Expresivă - este cea care se manifestă la nivelul de execuţie, prin diverse soluţii mai productive, cu valenţe de perspicacitate.

q       Productivă - este cea manifestată prin soluţii eficiente de producţie ca urmare a unor combinări şi recombinări, asocieri de date şi soluţii existente cunoscute.

q       Inovativă - este legată de cea expresivă şi productivă, dar aduce o soluţie nouă care sporeşte simţitor productivitatea.

q       Inventivă - depăşeşte calitatea şi performanţa creaţiei productive şi inovative; în baza unei gândiri şi restructurări noi, produce o idee, soluţie, tehnologie noi, originale, ce dinamizează progresul teoretic sau practic într-un anumit domeniu tehnico-ştiinţific.

q       Emergentă - idei, teorii, soluţii, tehnologii cu caracter de invenţii sau descoperiri excepţionale, care revoluţionează diversele domenii ale cunoaşterii sau practicii- chimie, fizică, medicină, biologie, matematică, literatură, economie, tehnică.

Creativitatea duce la progresul teoretic sau practic. S-au făcut cercetări privind rolul inteligenţei în creativitate şi s-a observat, că printre subiecţii cu note ridicate la inteligenţă sunt unii având cote slabe la creativitate. În schimb, cei cu performanţe ridicate la testele de creativitate aveau la inteligenţă cote cel puţin mijlocii. Acest lucru l-am constatat şi la clasele la care predau matematica.

Profesorul trebuie să depisteze elevii cu potenţial creativ superior, cărora e firesc să li se asigure posibilităţi speciale de dezvoltare a capacităţii lor. Educatorul trebuie să lase elevilor iniţiativa de a gândi independent, deoarece numai pe calea exerciţiului, elevul va învăţa să gândească creativ. Gândirea trebuie să se desfăşoare într-o formă care să intereseze pe elevi . Iniţiativa se manifestă prin uimire, curiozitate, punerea unor întrebări.

Una din cele mai importante sarcini ce rezultă din cercetarea creativităţii este educaţia transdisciplinară. Sarcina educatorului este însă aceea de a corela astfel diferite discipline, asigurând dezvoltarea personalităţii creative a elevilor. Aceasta înseamnă că elevul trebuie să folosească în rezolvarea problemelor date, asociaţii stabilite la alte discipline sau să coreleze problema cu cunoştinţele însuşite anterior.

Tendinţele ce se manifestă azi în preconizatele metode de stimulare a creativităţii, sunt de a realiza condiţii pentru o liberă manifestare a asociaţiilor spontane, nestânjenite de rigorile raţiunii.Desigur, iluminarea e condiţionată, nu numai de munca prealabilă ci şi de întreaga cultură a creatorului, de bagajul său de cunoştinţe şi de varietatea lor.

Chiar eforturile efectuate de un elev pentru a soluţiona o problemă de matematică implică momente de incubaţie, dar şi asociaţii salvatoare care vin din memorie, adică din inconştient. Uneori solicit elevilor ca temă pentru acasă să formuleze probleme pe baze cunoştinţelor pe care le deţin şi să le rezolve. Le-am sugerat elevilor ca problemele realizate de ei să aibă cel puţin două cerinţe pentru a fi mai complicate.

În caietul de evaluare am o rubrică unde notez elevii pentru activitatea de creativitate a lor. Testele de evaluare conţin şi subiecte de creativitate.

Un alt mod de a dezvolta creativitatea este realizarea unor referate despre subiecte de matematică din mai multe surse bibliografice. Dar puţini elevi realizează referate originale, mulţi se mulţumesc să copieze de pe Internet, care nu îi ajută aproape cu nimic, dacă nici măcar nu-l studiază.

Câtă vreme creativitatea era socotită un privilegiu dobândit ereditar de o minoritate, şcoala nu s-a ocupat în mod special de acest aspect, deşi, e drept, s-au creat ici şi acolo clase speciale pentru copii supradotaţi. De când se arată că automatele dirijate de calculatoare înfăptuiesc muncile monotone, stereotipe şi deci omului îi revin mai mult sarcini de perfecţionare, de înnoire, cultivarea gândirii creatoare a devenit o sarcină importantă a şcolilor de masă. Pe lângă efortul tradiţional de educare a gândirii critice, stimularea fanteziei apare şi ea ca un obiectiv major. Aceasta implică schimbări importante, atât în mentalitatea profesorilor, cât şi în ce priveşte metodele de educare şi instruire.

Bibliografie:

1.      Andrei Cosmovici, Psihologia Generală, Ed. Polirom, Iaşi, 2005

2.      Bontaş Ioan, Tratat de Pedagogie, Ed. All, Bucureşti, 2007