METODE ŞI PROCEDEE INTERACTIVE UTILIZATE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV LA CICLUL PRIMAR
Pricope Delia Loredana, profesor învăţământul primar,
Şcoala Gimnazială “Vasile Conta”, Iaşi
Metodele de învăţământ reprezintă căile de transformare în practică a idealului educaţional, de dezvoltare multilaterală a personalităţii elevilor, căile prin care aceştia se instruiesc şi se formează sub îndrumarea cadrelor didactice. În activitatea de predare, profesorul, aplicând principiile moderne ale psihologiei contemporane, urmăreşte obţinerea de rezultate cât mai bune cu mijloace cât mai adecvate şi potrivite scopului urmărit. Procesul de învăţământ, care este un sistem complex, rezultat al interdependenţei dintre predare şi învăţare, se supune legii generale de apreciere a oricărei activităţi umane cu scopul obţinerii de rezultate optime prin perfecţionarea demersului didactic.
Ţinând cont de dezvoltarea psihică a elevului, de conţinutul informaţional, de particularităţile individuale, profesorul, urmărind multiple scopuri instructive şi educative, alege şi foloseşte diferite strategii didactice, urmărind să asigure o învăţare independentă, creatoare care determină o eficienţă sporită procesului de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.
Orice strategie este rezultatul interacţiunii mai multor metode şi procedee. În mod obişnuit, profesorul foloseşte pentru predarea unei lecţii mai multe metode de învăţământ. Alegerea metodelor se face ţinând cont de realizarea scopului urmărit, de dezvoltarea elevilor, specificul lecţiei respective precum şi de mijloacele de învăţământ care-i sunt la dispoziţie.
Metodele didactice tradiţionale deţin rolul de transmitere şi asimilare a cunoştinţelor în maniera următoare: cadrul didactic – emiţătorul, respectiv elevul – cel care depozitează informaţiile transmise. Acestea deţin un rol important în cadrul procesului instructiv – educativ deoarece este nevoie şi de conversaţie (care ia forma dialogului învăţătoare-elevi, respectiv elevi-elevi), de exerciţiu (în vederea formării unor deprinderi), de povestire (prin care elevii conştientizează greşelile de pronunţie şi limbaj), precum şi de observare (în vederea formării unei păreri legate de tema luată în discuţie, respectiv exprimarea acesteia oral sau în scris).
A gândi critic înseamnă a fi curios, a adresa întrebări, a căuta răspunsuri, a te implica în activitatea solicitată, a analiza logic, a căuta argumente pro şi contra. Încă din ciclul primar, elevii trebuie formaţi să gândescă, nu doar să asimizeze mecanic cunoştinţele. Trebuie eliminată monotonia din sistemul de învăţământ tradiţional, prin care elevul stă în bamcă şi doar notează informaţiile în vederea asimilării ulterioare a acestora. Metodele activ-partcipative, moderne constituie un proces activ, de lungă durată şi complex, care îl face pe elev să treacă cunoştinţele prin filtrul gândirii proprii pentru a dobândi o cunoaştere autentică.
BRAINSTORMING-UL reprezintă un mod simplu şi eficient de a genera idei noi. Este o metodă de stimulare a creativităţii în cadrul activităţii în grup. Principiile după care se fundamentează această metodă didactică sunt:
-
Cantitatea determină calitatea. Participanţii trebuie să emită cât mai multe idei. Cadrul didactic este cel care determină elevii să se implice cât mai mult deoarece adresează întrebările necesare, ajută cu informaţii suplimentare şi îi conduce pe elevi la a găsi idei folositoare soluţionării problemei. Asociaţia liberă, spontană de idei, conduce la evidenţierea unor idei valoroase.
-
Amânarea judecăţii ideilor celorlalţi. Această etapă oferă posibilitatea participanţilor să emită cât mai multe idei referitoare la tema propusă.
Metoda a fost iniţiată de A. Osborn în anul 1953 ca soluţie de a găsi soluţia optimă pentru rezolvarea unei probleme. Condusă cu tact pedagogic şi inspiraţie, metoda poate reprezenta o cale accesibilă spre învăţare care stimulează creativitatea şi gândirea critică. Regulile abordării acestei metode ca şi metodă didactică sunt:
- stimularea cât mai multor idei, pornind de la o temă dată,
- preluarea acestor idei şi evidenţierea celor mai reuşite,
- evitarea oricărei critici la adresa partenerilor,
- manifestarea liberă şi conştientă a imaginaţiei. Metoda poate fi folosită
începând cu clasa a doua, într-o fază uşoară, pentru ca în clasele a III-a şi a IV-a să fie o metodă de bază în formarea gândirii critice a elevilor. CIORCHINELE reprezintă o metodă de predare – învăţare care-i încurajează pe elevi să gândească liber şi deschis. Prin această metodă se stimulează evidenţierea conexiunilor între ideile unei teme luate în discuţie. De asemenea, ciorchinele este şi o tehnică de căutare a căilor de acces spre propriile cunoştinţe, evidenţiind modul propriu de a înţelege o anumită temă, un anumit conţinut. Ajută cadrul didactic să înţeleagă maniera în care fiecare elev înţelege noţiunile şi îi oferă posibilitatea de a interveni diferenţiat. Paşii de urmat sunt următorii:
-
Se scrie un cuvânt sau o propoziţie nucleu în mijlocul tablei sau al unei foi de bloc mare de desen.
-
Se scriu cât mai multe cuvinte, propoziţii legate de tema propusă.
-
Se trasează o linie între cuvintele scrise anterior în vederea evidenţierii unor conexiuni dintre aceste idei.
-
Nu se limitează numărul ideilor, dar trebuie oferit un timp de lucru pentru această activitate.
Ciorchinele este o tehnică care se poate realiza atât individual, cât şi ca activitate în grup. Atunci când se aplică individual, tema propusă trebuie să fie familiară elevilor pentru că aceştia nu pot culege informaţii de la colegii de grup. Se poate utiliza ca metodă de evaluare după un capitol sau un şir de lecţii.
Folosită în grup, tehnica ciorchinelui dă posibilitatea fiecărui elev să ia cunoştinţă de ideile colegilor, de legăturile şi asociaţiile pe care fiecare participant le face la un moment dat.
Exemplu: povestea “Fata babei şi fata moşului”, după Ion Creangă
JOCUL DIDACTIC poate fi utilizat în toate etapele procesului instructiv-educativ, deoarece corespunde unei inclinaţii fireşti a copilului de vârstă şcolară mică. Valenţele pedagogice ale jocului sunt multiple: stimulează activitatea senzorială şi exprimarea verbală, antrenează gândirea logică şi cretaivă, stimulează interesul, fortifivă energiile intelectuale şi fizice ale copiilor.
Jocul didactic îmbină elementele instructive şi formative cu cele distractive. Aceste poate fi de mai multe feluri: de pregătire în vederea înţelegerii unei noţiuni, de exersare a cunoştinţelor asimilate, de creaţie, de cunoaştere a realităţii înconjurătoare, de formare/ consolidare a unor deprinderi.
Desfăşurate în perechi sau colectiv, jocurile didactice îi activează pe elevii ciclului primar din punct de vedere cognitiv, acţional, afectiv; dezvoltă reflecţia personală; capacitatea de comunicare şi cooperare.
Exemplu: Jocul “Cuvinte perechi“
Scop: activizarea vocabularului, consolidarea cunoştinţelor despre sinoni me, antonime.
Sarcina didactică: formarea perechilor de cuvinte cu sens asemănător, formarea perechilor de cuvinte cu sens opus .
Material didactic: jetoane cu cuvinte scrise. Jetoanele se aşează pe bancă sau pe catedră şi vor fi solicitaţi elevii să facă perechi de cuvinte cu sens asemănător (opus) . Vor câştiga elevii care au găsit cele mai multe perechi de cuvinte şi aşezate corect.
a) arbore - copac gri - cenuşiu ţară - patrie
prieten - amic steag – drapel orb - nevăzător
spune - zice filă - foaie avere - bogăţie
b) noapte - zi coboară – urcă mic - mare
alb - negru prieten - duşman pace – război
trist - vesel râde - plânge harnic – leneş
lumină – întuneric flămând – sătul rece - cald
Metodologia didactică pune tot mai mult accentul pe aceste metode moderne, utilizate în procesul de predare – învăţare – evaluare. Atât metodele tradiţionale, cât şi cele moderne trebuie să servească scopului instruirii. Învăţarea prin cooperare maximizează capacităţile intelectuale ale elevilor (de a gândi, de a înţelege, de a comunica eficient, de a lua decizia corectă, de stimulare a creativităţii).
Accentul cade pe modalitatea prin care elevii învaţă. Utilizând metode didactice moderne, elevii au posibilitatea să-şi exerseze operaţiile gândirii, să-şi cultive creativitatea, să-şi îmbogăţească vocabularul, să capete mai multă încredere în sine, să-şi formeze deprinderea de a vorbi corect.
Elementul cheie în educaţie îl reprezintă elevul care trebuie să realizeze o serie de procese pentru a putea cunoaşte şi utiliza practic informaţiile însuşite. O învăţare eficientă presupune mai întâi înţelegerea faptelor, analizarea acestora, formularea unor idei pe baza cunoştinţelor dobândite ulterior, generalizarea şi abstractizarea lor. Profesorul nu mai este cel care ţine o prelegere în faţa elevilor ci e mediator şi îndrumător în activitatea de învăţare pe care aceştia o parcurg. Predarea se realizează prin utilizarea unor metode interactive care să solicite interesul, creativitatea, imaginaţia, implicarea şi participarea elevului, în scopul însuşirii unor cunoştinţe care să-i folosească.
BIBLIOGRAFIE
1. Bădică, T.ş.a. , Jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii, E.D.P. Bucureşti, 1974;
2. Buda, A. şi Francu, B.A., Jocuri didactice şi exerciţii distractive. Culegere pentru clasa I, E.D.P., Bucureşti, 1970;
3. Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga (s.a.) - Metode interactive de grup. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova;
4. Venera Mihaela Cojocariu ( 2004) – Teoria şi metodologia instruirii, EDP, Bucureşti.
Articole asemanatoare mai vechi:
|