|
|
Metodele de invatare activa prin cooperare la varsta prescolara |
Scris de mihaiela lazar
|
Luni, 08 Iunie 2015 09:43 |
METODE DE ȊNVǍȚARE ACTIVǍ
PRIN COOPERARE LA VȂRSTA PREŞCOLARǍ
Educatoare Portik Laura
Grădiniţa P.P.Nr.1 Reghin
Rezumat
Ȋnvăţământul actual modern presupune îmbinarea tehnicilor moderne cu cele tradiţionale astfel încât cadrul educaţional şi educaţia în sine să răspundă nevoilor actuale ale copiilor, să poată să stimuleze capacităţile de care dispun ei, să fie atractivă astfel încât să le poată menţine interesul pentru a învăţa, pentru a participa activ la activităţile propuse şi desfăşurate.
Eficientizarea procesului instructiv-educativ presupune perfecţionarea metodelor tradiţionale pe de o parte şi pe de altă parte introducerea unor metode, procedee, tehnici educative care să vină în concordanţă cu cerinţele şi nevoile actuale de formare ale indivizilor.
Astfel poziţia educatorului în raport cu educatul este modificată, în sensul structurării unei funcţii aceea de îndrumător, de animator, de descoperitor şi de stimulator al efortului propriu al copiilor.
Instruirea trebuie în permanenţă adaptată tendinţelor, trebuie să manifeste o deschidere la nou, la inovaţie prin utilizarea unor practici variate precum:
-
învăţarea prin cooperare;
-
individualizarea învăţării;
-
flexibilitate în derularea activităţilor.
Ȋnvăţarea prin cooperare este o metodă ce implică procedee de colaborare şi activitate comună în rezolvarea unor sarcini de instruire: copiii lucrează împreună pentru a rezolva una şi aceeaşi problemă, pentru a explora o temă nouă sau a crea idei noi sau pentru a realiza veritabile inovaţii.
Prin intermediul acestor metode preşcolarii au posibilitatea de a explora şi cunoaşte domenii noi, de a acumula cunoştinţe în mod independent dezvoltându-se competenţe precum: creativitatea, spiritul de iniţiativă, capacitatea de a comunica şi spiritul de iniţiativă.
Pentru a asigura obţinerea unor performanţe prin utilizarea acestor metode de grup sarcinile formulate trebuie să fie clare, concise. Dacă gradul de dificultate al sarcinilor este mai mare acesta va provoca copiii la căutări, cercetări, investigaţii, pentru a descoperi misterul ascuns. Sarcinile trebuie formulate în concordanţă cu obiectivul metodei şi al activităţii.
Exemplu de metode ce se pot utiliza pentru învăţarea prin cooperare:
1. „Să dezlegăm misterul„ – metodă de învăţare activă care dezvoltă gândirea critică şi creativă a copiilor.
Copiii împărţiţi în grupuri cu acelaşi număr de membrii trebuie să găsească răspunsul la problemele formulate de către educatoare.
De exemplu : împarte nişte plicuri în care se găsesc imagini cu diferite acţiuni. Copiii trebuie să aşeze ilustraţiile în ordine cronologică, apoi să creeze o poveste având ca suport vizual ilustraţiile primite.
2. „ Ciorchinele”- este o tehnică care exersează gândire liberă a copiilor asupra unei teme, realizând conexiuni între cunoştinţele asimilate.
De exemplu: Copiii împărţiţi pe grupe primesc jetoane cu animale domestice hrană, adăpost, foloase. Ei trebuie să identifice şi să lipească ilustraţiile specifice fiecărui animal domestic, apoi să prezinte şi să argumenteze alegerile făcute.
3. „Posterul” – este o metodă ce presupune găsirea prin cooperare a elementelor caracteristice unei teme date.
De exemplu: Preşcolarii împărţiţi în 4 grupe a câte 4-5 copii trebuie să realizeze câte un poster care să aibă la bază întrebarea: „ Cum protejăm planeta noastră” ( copiii pot desena imagini sugestive, ori pot lipi ilustraţii adecvate). In final ei îşi prezintă rezultatul muncii lor (posterul) şi formulează nişte enunţuri care sunt în concordanţă cu tema dată.
4. „Tehnica 6\3\5 – Brainwriting „ - modalitate de lucru bazată pe construcţia de „ idei de idei” în domeniul creativităţii. ( presupune 6 membri de lucru, 3 soluţii în 5 minute).
De exemplu :” Anotimpul preferat”
Copiii desenează pe foaia personală 3 elemente reprezentative apoi plasează desenul colegului din dreapta. Acesta trebuie să completeze ori să modifice creativ desenul colegului fără a se îndepărta de tema redată de colegul său. Fiecare copil desenează cu o singură culoare. Jocul se termină atunci când fiecare lucrare ajunge în poziţia iniţială.
Utilizând aceste metode de cooperare copiii:
-
învaţă să împărtăşească idei;
-
capătă încredere în ei;
-
se comportă cu toleranţă, afectivitate,sensibilitate, corectitudine cu cei din jur;
-
se exprimă liber;
-
învaţă să rezolve o sarcină alături şi împreună cu alţi copii;
-
învaţă să-şi împărtăşească ideile.
Ȋnvăţarea prin cooperare aduce beneficii procesului educativ şi înlesneşte transmiterea şi consolidarea unor cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Copiii pentru îndeplinirea sarcinilor formulate trebuie să coopereze, să colaboreze şi totodată reuşita este asigurată de o comunicare eficientă, de deciziile adecvate luate. Ei reuşesc astfel să medieze conflicte, să fie motivaţi să acţioneze conform cerinţelor educatoarei, stimulându-se astfel interesul pentru cunoaştere, pentru a căuta informaţii şi pentru a le utiliza in contexte variate.
Aceste metode utilizate în demersul didactic vizează în special stimularea învăţării şi dezvoltarea personală încă de la vârstele timpurii.
Bibliografie:
-
Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga „ Metode interactive de grup” Ed. Arvers.
-
„Revista învăţămâtului preşcolar” Nr.4\2007. Ministerul Ed. Cercetării şi Tineretului.
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|
|
GREŞELI FRECVENTE ȘI CORECTAREA LOR
LA NIVEL MORFOSINTACTIC
Prof. Gramnea Mimi
Colegiul Național „Emil Racoviță”
Printre greşelile frecvente făcute de elevii de gimnaziu în corelarea funcțiilor cu anumite cazuri morfologice,... Read more
STUDIU DE SPECIALITATE
DEZVOLTAREA CREATIVITÃŢII LA ELEVI
Învãtãtor Ciorbã Ramona Nicoleta
Şcoala cu clasele I-IV Popeni, comuna Cãiuti, judetul Bacãu
"Nu uita cã Dumnezeu te-a trimis pe lume sã-L înlocuiesti, sã dai... Read more
COMUNICARE șI COMUNICATE DIDACTICE
Prof. educator Mureșan- Chira Gabriel
CRDEII Cluj- Napoca
Rezumat: Didactica modernă sintetizează informații, concepte, strategii și metodici în vederea predării- comunicării... Read more
Portofoliul responsabilului cu formarea continuă (RFC)
din unităţile şcolare
Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic cu modificările şi completările ulterioare, Legea învăţământului nr. 84/1995, O.M. nr. 5720/2009 privind Metodologia formării continue... Read more
SISTEMUL DE INVĂŢAMÂNT DIN ROMÂNIA
Sistemul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de educaţie, care se referă la organizarea instituţională a învăţământului.
În cadrul sistemului de învăţământ sunt reunite instituţiile specializate... Read more
STRATEGII ACTIV-PARTICIPATIVE
ÎN PREDARE-ÎNVÃtARE
Institutor Anton Simona Marinela
Şcoala cu clasele I-VIII nr.2 Vorniceni, Judetul Botosani
- rezumat -
Procesul didactic al studierii limbii... Read more
TIPURI DE INTELIGENŢE
Prof. Popp Loredana
Colegiul Tehnic “AZUR” Timişoara
Individul “vinovat” pentru identificarea tipurilor de inteligenţe este Howard Gardner, în cartea "Frames of Mind: The Theory of Multiple... Read more
ANEXA Nr. 9
la metodologie
PROBA PRACTICA
din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitatile de invatamant particular din invatamantul preuniversitar
Disciplinele: Arte plastice, decorative, ambientale, Arhitectura, Design... Read more
Proiectarea instruirii pe competenţe
Proiectarea instruirii în formele sale de bază (planificarea calendaristică anuală şi proiectarea unităţilor de învăţare) se poate realiza în conformitate cu elementele metodologice principale, redate în…
STUDIU- TRATAREA DIFERENȚIATĂ A ELEVILOR- MODALITATE DE STIMULARE A RANDAMENTULUI ȘCOLAR
Prof. înv. primar Gligor Dana
Școala Gimnazială Cîmpeni, jud. Alba
Diferenţierea şi individualizarea instruirii constituie o problemă pedagogică veche, dar… MODALITĂŢI DE REALIZARE A EDUCAŢIEI MORALE
LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
Profesor: Dumbravă-Brezoianu Simona
Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Benedek Elek”- Sf.Gheorghe
REZUMAT
Educaţia morală este un proces continuu, toate disciplinele de învăţământ cu situaţiile educative…
ROLURILE MANAGERIALE ALE CADRULUI DIDACTIC
Macarie Cristina, prof. pedagogie
Liceul Vocaţional Pedagogic ,,Mihai Eminescu” Tîrgu Mureş
Delimitarea unor roluri specifice managerului clasei de elevi a fost determinată de evoluţia în timp…
CONSILIEREA COPIILOR CU STIMA DE SINE SCĂZUTĂ
Prof. înv. preşc. DAN FLORINA
Grădiniţa cu PP nr 19 Braşov
Pentru a-şi forma o stimă de sine…
CERCHIŞTII ŞI ,,REVISTA CERCULUI LITERAR”
DE LA SIBIU
Nevodenszki Sorina, profesor I
Şcoala cu clasele I-VIII Sânandrei, Jud. Timis
Sibiul a oferit climatul în care s-a constituit una din cele mai cunoscute grupãri din… PRECIZĂRI
pentru aplicarea Ordinului M.E.C.I. nr. 5132/10.09.2009
privind organizarea şi desfăsurarea
activităţilor specifice funcţiei de diriginte
În atenţia directorului, coordonatorului de proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare, responsabilului comisiei metodice…
ROLUL TESTELOR ÎN VERIFICAREA PROGRESULUI ŞCOLAR
Profesor Petrescu Daniela
Școala Calotești
Verificarea și notarea progresului școlar prezintă o importanță dublă, orientativă și simulatoare. Verificarea progresului se face prin metode, forme și…
|
|