PARTENERIAT ȘCOALĂ – COMUNITATE

Prof. Pîrlog Nicoleta

Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae”, com. Vânători, jud. Galați

Motto: ”Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societății”

(Nicolae Iorga)

Rezumat: Parteneriatul dintre școală și comunitate presupune un dialog, o cooperare cu ceilalți și o modalitate de a atrage resurse materiale sau financiare pentru realizarea unor interese sau scopuri commune. Îmbunătățirea relației școală – comunitate este un obiectiv prioritar la nivelul învățământului românesc.

Cuvinte cheie: parteneriat, proces educațional, parteneri reali ai școlii, din comunitate.

Parteneriatul educațional este un proces de colaborare dintre două sau mai multe părţi care acţionează împreună pentru realizarea unor interese sau scopuri comune.

Şcoala este una din instituţiile centrale ale comunităţii, are roluri specifice dar nu poate funcţiona şi nu se poate dezvolta fără a ţine cont de specificul comunităţii în care funcţionează.

Ideea de a folosi şcolile în beneficiul comunității a apărut în Statele Unite prin 1935. S-a admis atunci faptul că şcolile pot sta la dispoziția locuitorilor comunității respective dincolo de programul obişnuit, chiar pe durata unei zile întregi, şi pot furniza servicii în domenii diferite: cultural, sănătate, asistență socială, pregătirea forței de muncă, recreere etc.

În Europa, mai ales după anii 90, şcolile şi-au diversificat activitatea desfăşurând diverse activități şi programe: cursuri de computere, de tradiții locale, sportive, concerte, controale medicale, conferințe, festivaluri, concursuri, etc. destinate locuitorilor din localitățile respective şi nu numai. În anii ’80, în lumea şcolii, s-a afirmat un curent bazat pe idea implicării factorilor comunității locale în luarea deciziilor privind predarea şi învățarea, finanțarea şi angajarea de personal în şcolile care deservesc comunitatea locală respectivă (“management bazat pe comunitatea locală”, “site-based management”).

Tendința deschiderii şcolii către comunitate este evidentă în majoritatea țărilor occidentale. În contextul în care, resursele acordate educației, sunt în descreştere, parteneriatul poate fi o formă prin care se realizează o mai bună gestionare a resurselor locale, o modalitate de atragere a resurselor către şcoală şi de valorificare a resurselor şcolii în beneficiul comunității.

Adaptarea şcolii la nevoile comunității:

adoptarea unui management participativ, şcoala trebuie să fie un inițiator al parteneriatului cu reprezentanții comunității dar şi un partener activ în programele comunității;

schimbarea mentalităților reprezentanților şcolii;

adaptarea curriculară la nevoile elevilor şi ale comunității locale; - îmbunătățirea ofertei educaționale către comunitate;

multiplicarea şi îmbunătățirea calitativă a ofertei de activități extracurriculare;

centrarea pe elevi şi pe nevoile acestora;

să implice elevi, părinți, reprezentanți ai diverşilor instituții, organizații etc. în procesul de dezvoltare organizațională al şcolii.

Şcoala trebuie să adopte ca obiective: dezvoltarea spiritul comunitar, formarea unor buni locuitori ai comunității cărora să le pese de cei din jur şi de comunitatea în care trăiesc şi care să contribuie la creşterea calității vieții în comunitatea respectivă. Pentru a-şi realiza obiectivele propuse şcoala este nevoită să atragă, aloce, folosească o gamă diversă de resurse: materiale, financiare, umane, informaţionale şi de timp.

Pentru realizarea unui parteneriat de succes sunt necesare parcurgerea unor „etape de explorare-evaluare-planificare-formare-iniţiere-realizare-verificare-reglementare-consolidare-acţionare-implementare-evaluare“. Astfel, este nevoie a fi respectate cele patru condiţii de realizare a acestui proces: comunicare, coordonare, cooperare şi parteneriat.

Partenerii reali ai şcolii, din comunitate, sunt: familia, instituţiile autorităţilor locale, instituţii de cultură, poliţia, unităţile sanitare, biserica, ONG-uri, etc.

Şcoala ca furnizor de servicii complexe va face trecerea de la educaţia instituţională, cu accent pe instituţie (care are un program, curriculum la care elevii trebuie să se adapteze) la şcoala centrată pe elev, pe nevoile acestuia şi pe ale comunităţii.

Analizând responsabilităţile principalilor reprezentanţi ai colectivităţii locale – primarul şi consiliul local, observăm că aceştia sunt răspunzători de asigurarea unui climat de ordine şi linişte pe raza localităţii pe care o reprezintă, sunt cei care supervizează funcţionarea serviciilor specializate destinate cetăţenilor, gestionează fondurile la nivel local, sunt răspunzători de patrimioniul local etc. În parteneriatul şcoală – autorităţi publice locale este de discutat şi relaţia dintre reprezentanţii autorităţilor şi şcolile de pe raza acestora de acţiune.

În comunitate, Poliţia reprezintă o instituţie de referinţă pentru locuitorii săi. Rolurile Poliţiei în domeniul educaţional pot fi împărţite în două mari categorii: de prevenţie, de intervenţie în situaţii speciale.Parteneriatul dintre şcoală şi Poliţie are la bază îndeplinirea obiectivelor comune. În comunităţi, întâlnim practici ale parteneriatului diferite de la o şcoală la alta.

Parteneriatul şcoală – unităţi sanitare poate fi analizat din prisma acestor responsabilităţi comunitare pe care unităţile sanitare le au. Temele care pot fi abordate în programele educative pot fi multiple: igiena personală, a locuinţei, a spaţiului şcolii, a mediului înconjurător, acordarea de prim ajutor în cazuri de urgenţă, educaţie sexuală şi de sănătatea reproducerii, educaţia pentru prevenirea consumului de droguri, alcool, tutun, educaţia pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi a accidentelor, educaţia pentru practicarea sporturilor, educaţia pentru organizarea timpului liber (timp de joacă adecvat, timp pentru sport, timp alocat televizorului şi calculatorului, etc.), educaţie pentru consum alimentar sănătos etc.

Una dintre instituţiile cu un mare rol comunitar este biserica. Şcoala şi biserica au colaborat încă din cele mai vechi timpuri. Biserica a fost cea care a înfiinţat primele şcoli. Biserica a avut un rol important în constituirea instituţiilor destinate învăţământului, dar şi în promovarea educaţiei de tip moral – religios.

În cazul parteneriatului dintre şcoală şi agenţii economici plecăm de la premisa că implicarea comunităţii largi (părinţii, elevii, patronate, sindicate, autorităţi publice locale, sectorul non-profit, asociaţiile profesionale) în mecanismele decizionale şi de consultare ale şcolii vor conduce la democratizarea sistemului educaţional. Implicarea cât mai multor factori aduce inovaţia şi diversificarea ofertei educaţionale şi responsabilizarea celor implicaţ

Prin aceste colaborări, elevii conştientizează că în fiecare grup sau comunitate, oamenii se deosebesc între ei prin trăsături fizice şi sufleteşti, că fiecare are propria lui fire şi se manifestă comportamental diferit unii de ceilalţi. În activitatea educativă trebuie doar să ne asumăm iniţiativa şi să conştientizăm faptul că parteneriatul educativ este benefic şi că toţi avem de câştigat.

Bibliografie
Băran, Pescaru, Adina, Parteneriat în educaţie Familie – şcoală – comunitate. Bucureşti, Editura Aramis Print, 2004.

Rădulescu Eleonora, Tîrcă Anca – „Şcoală şi comunitate Ghid pentru profesori”, Colecția educația 2000+, editura Humanitas Educațional, Bucureşti 2002.