Peste 100.000 de elevi participa anul acesta la cel mai mare program educational international in parteneriat public privat din Romania |
Sâmbătă, 15 Octombrie 2011 20:16 |
Bucuresti, 10 octombrie 2011: Programul este implementat de Junior Achievement Romania (JAR) in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, iar din anul 2000 pana astazi, peste 1.500.000 de elevi si studenti si 15.000 de profesori au participat la program.
Folosind un model de buna practica internationala, aplicat cu succes in 82 de tari din lume de peste 50 de ani, JAR a reusit, intr-un climat economic dificil, sa implementeze o strategie si un continut educational cu aplicatii practice pentru ciclul primar, gimnaziu, liceu si universitate. Programele, dedicate introducerii in scolile publice a unor continuturi practice si corelate cu realitatea economica, de educatie financiara, antreprenoriala, economica si de orientare profesionala, sunt implementate in prezent, gratuit, ca programe unitare in peste 1.000 de scoli, intr-o forma flexibila (curriculum la decizia scolii, scoala dupa scoala, auxiliar la cursuri curente), adaptabila la contextul local.
In acest an scolar, JAR deruleaza peste 35 de programe, competitii si evenimente educationale, la care participa peste 115.000 de tineri si 2.350 de profesori din 340 de localitati.
Programul este elaborat pentru a oferi ca suport de lucru la clasa activitati "learning by doing", cadrelor didactice cu competente si pregatire pedagogica variate, pentru trei categorii de educatie: antreprenoriala, financiara si de orientare profesionala.
Programele se desfasoara in parteneriat cu Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, fiind finantate de comunitatea de afaceri din Romania. Peste 250 de companii au raspuns demersului organizatiei de sustinere a acestor programe gratuit in scoli.
La inceputul acestui an scolar, JAR a lansat campania nationala de strangere de fonduri "Investeste in educatie!", prin care isi propune sa indeplineasca obiectivele organizatiei de prevenire a abandonului scolar si de crestere a accesului elevilor din zone si medii defavorizate la aceste programe, care urmaresc pregatirea elevilor si a studentilor pentru a se integra in economia de piata, prin dezvoltarea spiritului antreprenorial si prin dobandirea unor competente transferabile in viata.
Scopul principal al campaniei este strangerea de fonduri pentru educatie, prin donatii provenite de la comunitatea de afaceri, institutii financiare, fundatii private, dar si de la populatie.
Cu fondurile obtinute se doreste acoperirea participarii totale la programele si proiectele organizatiei a unui numar de 100.000 de elevi si
studenti in anul 2012, precum si a 1.000 de profesori si 1.000 de consultanti voluntari din comunitatea de afaceri. Participantii la program, profesori, elevi, studenti, primesc gratuit manuale, suport didactic si training.
Primul inscris in campanie pentru sustinerea tiparirii celor 100.000 de manuale si seturi didactice dedicate anului scolar in curs a fost Romanian-American Foundation, cu o contributie de 250.000 USD.
"Este o activitate foarte interesanta, prin care elevii se obisnuiesc sa lucreze in echipe, si este un exercitiu de pregatire foarte util pentru lucrul in diverse proiecte si activitati viitoare ale acestor tineri." - Georgeta Stanica, profesor
"Pentru scoala noastra, o scoala mica, sateasca, programul a reprezentat o mare oportunitate. Activitatile practice au fost foarte antrenante si copiii s-au simtit grozav atunci cand au lucrat diverse activitati." - Gabriela Doroftei, profesor
"Este o sansa unica sa intri in contact cu reprezentantii din lumea businessului si sa afli informatii noi de pe piata muncii. In plus, castigi experienta valoroasa, utila pentru o viitoare profesie." - Apostol Iuliana,
eleva
"A fost o experienta care, pe de o parte, mi-a amintit de anii mei de liceu, dar m-a si facut sa inteleg ca exista inca elevi bine pregatiti, talentati, cu idei originale, cu simtul raspunderii si al lucrului bine facut, cu sensibilitatea si emotiile specifice varstei." - Corina Chiriac, consultant voluntar JA
"Cu JAR am avut una dintre cele mai interesante experiente de pana acum. Am interactionat cu tineri cu comportamente, atitudini, personalitati si pregatiri diferite, dar cu o ingeniozitate si o curiozitate iesite din comun. Am ascultat idei uimitoare si am inteles adevarata semnificatie a conceptului de lucru in echipa. Am apreciat spiritul de fair-play, energia si implicarea. Sunt convinsa ca generatia tanara poate deveni exceptionala cu putin ajutor din partea noastra." Ioana Hanganu - consultant voluntar JA
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|
Ultima actualizare în Vineri, 11 Noiembrie 2011 18:11 |
|
Evaluarea Nationala 2013
Limba si literatura romana model de subiect si barem
Vezi subiectul model, precum si baremul de corectare pentru proba de Limba si literatura romana la Evaluarea Nationala, clasa... Read more
ÎNVĂŢĂMÂNTUL SIMULTAN ÎNTRE NECESITATE ŞI EFICIENŢĂ
Prof. Înv. Primar: Szebeni Monica - Camelia
Şcoala Gimnazială.”Sf. Andrei”Sărmaş Jud. Harghita
MOTTO:
“Sarcina conducătorului este aceea de... Read more
BREAKING OLD STORYTELLING
STEREOTYPES – RESEARCH STUDY
Profesor limba engleză Cristina Lungan
Școala Gimnazială ,,Sfânta Vineri” Ploiești, Prahova
The consuming society has left its... Read more
Metodologie examenul de definitivare in invatamant 2014
Vezi Ordinul nr. 5294/16.10.2013 si anexa privind aprobarea Metodologiei de organizare si desfasurare a examenului national de definitivare in invatamant in anul scolar 2013-2014.... Read more
PROFESIUNEA DIDACTICĂ
DIN PERSPECTIVĂ EMOŢIONALĂ
Profesor DULCEAC DORINA,
Școala Gimnazială Bălăceana - Suceava
REZUMAT: În contextul societăţii de azi, personalităţile complexe şi dinamice integratoare trebuie să dovedească o permanentă adaptare la schimbările inevitabile,... Read more
ÎNVĂȚAREA PRIN PROIECTE
Iosifescu Cristina Corina – profesor informatică
Liceul Tehnologic “Petre Ionescu Muscel” Domnești – Argeș
Tehnologia modernă ocupă din ce în ce mai mult loc atât în viața noastră,... Read more
GREŞELI FRECVENTE ȘI CORECTAREA LOR
LA NIVEL MORFOSINTACTIC
Prof. Gramnea Mimi
Colegiul Național „Emil Racoviță”
Printre greşelile frecvente făcute de elevii de gimnaziu în corelarea funcțiilor cu anumite cazuri morfologice,... Read more
CEI 7 ANI DE ACASĂ ÎNTRE ACTUAL ȘI DERIZORIU
Prof. înv. primar Doamna Nicoleta-Ionela, Școala Gimnazială Diaconu Coresi, Fieni-Dâmbovița
Prof. înv. primar Istrate Elena, Școala Gimnazială Diaconu... Read more
FOCUL LUI SUMETRU
Profesor Şerban Andreea
Focul lui Sumetru (Sâmedru) reprezintă un obicei aparent simplu, ce incorporează însă o multitudine de interpretări. Acesta are loc…
Înfiinţare Consiliul Naţional pentru
Prevenirea şi Combaterea Violenţei în mediul şcolar
Ministrul Liviu Marian Pop a emis ordinul de înfiinţare a Consiliului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în mediul şcolar
Ministrul interimar… 1. Halucinogene
1. LSD - dietilamida acidului lisergic - este cel mai puternic drog halucinogen cunoscut, acţiunea sa apărând la doze extrem de mici (3-6 mg). LSD-ul în stare pură… MODALITĂŢI DE REALIZARE A EDUCAŢIEI MORALE
LA VÂRSTA PREŞCOLARĂ
Profesor: Dumbravă-Brezoianu Simona
Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Benedek Elek”- Sf.Gheorghe
REZUMAT
Educaţia morală este un proces continuu, toate disciplinele de învăţământ cu situaţiile educative…
Proiectul de plan cadru pentru învăţământul primar
Vezi proiectul de plan-cadru pentru învăţământul primar, document supus dezbaterii publice până la data de 19 februarie 2013.
JOCUL DE-A CITITORII ŞI PERSONAJELE - PLEDOARIE PENTRU CULTIVAREA SPIRITULUI LUDIC PRIN METODE (NE)CANONICE
Prof. Nicoleta Ichim
Grup Şcolar „Ovid Caledoniu”, Tecuci, jud. Galaţi
Demersul îşi propune, aşa cum sugerează şi titlul, să…
Fişă psihopedagogică
Vă prezentăm un model de fişă psiho-pedagogică, însă acest model va fi completat doar pentru elevii care au fost implicaţi in acte de violenţă si are valoare numai în…
VIVANT PROFESORES!
- Referat -
CUPRINS:
1-Argument
2-Obiective
3-Diseminarea proiectului
4-Model de orientare profesionala
5-Colaboratori
1. Argument
Referatul VIVANT PROFESORES propune revigorarea functiilor si valorilor atribuite foii matricole, la absolvirea liceului.
Noua versiune a foii matricole, se vrea un mini-ghid de orientare…
ACTIVITĂŢI DE EDUCAŢIE RUTIERĂ
Accidentul rutier reprezintă una dintre cele mai grave forme de vătămare înregistrate la nivel mondial conform rapoartelor internaţionale şi a datelor statistice înregistrate. După malformaţii congenitale şi…
|