PETRU MAIOR, REPREZENTANT DE FRUNTE

AL ŞCOLII ARDELENE

Profesor Iuliana Cojocaru

Grup Şcolar Matei Basarab, Craiova

Şcoala Ardeleană a fost o importantă mişcare culturală generată de unirea mitropoliei românilor ardeleni cu Biserica Romano-Catolică, act în urma căruia a luat naştere Biserica Română Unită cu Roma. Reprezentanţii Şcolii Ardelene au adus argumente istorice şi filologice în sprijinul tezei că românii transilvăneni sunt descendenţii direcţi ai coloniştilor romani din Dacia. Aceasta teză este cunoscută şi sub numele de latinism. Petru Maior a fost un important militant pentru drepturile românilor din Transilvania, participând – alături de alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene - la redactarea celebrei declaraţii de emancipare a românilor transilvăneni, Supplex Libellus Valachorum. A publicat o serie de lucrări teologice, istorice, filologice, predici; a tradus şi prelucrat lucrări cu caracter economic. În lucrările sale istorice, a combătut istoricii străini Franz Josef Sulzer, Josef Karl Eder, Johann Christian von Engel şi Jernej (Bartholomäus) Kopitar, care contestau romanitatea şi continuitatea românilor pe teritoriu.

Şcoala Ardeleană s-a înscris în contextul iluminismului german, susţinut în plan politic de iozefinism. Diferenţa faţă de iluminismul francez este dată de faptul că Şcoala Ardeleană nu a constituit un curent anticlerical, mişcarea culturală transilvăneană pornind tocmai din sânul Bisericii Catolice.

Şcoala Ardeleană a contribuit nu numai la emanciparea spirituală şi politică a românilor transilvăneni, ci şi la a celor de peste munţi. Unul din documentele cele mai importante elaborate îl constituie petiţia Supplex Libellus Valachorum (1791, 1792), o cerere adresată împăratului Leopold al II-lea, în vederea recunoaşterii naţiunii române ca parte constitutivă a Marelui Principat Transilvania.

O altă realizare a Şcolii Ardelene a fost introducerea grafiei latine în limba română, în locul scrierii chirilice, şi tipărirea primului dicţionar cvadrilingv al limbii române, Lexiconul de la Buda.

Principalele centre au fost: Blaj, Oradea, Lugoj, Beiuş.

Reprezentanţii cei mai notabili au fost: Petru Maior, Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Ion Budai Deleanu.

Originile mişcării

Apărută la sfârşitul secolului al XVIII-lea, mişcarea iluministă transilvăneană îşi are rădăcinile şi explicaţia cu trei secole în urmă. În 1437, după Răscoala de la Bobîlna, cele trei naţiuni, ungurii, saşii şi secuii semnează pactul Unio trium nationum, prin care românii, excluşi de la drepturile sociale, politice şi religioase, deveneau o naţiune tolerată în Transilvania. În 1784, Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan zguduie din temelii Imperiul Habsburgic, pretinzînd schimbarea imediată şi radicală a orînduirii existente. Suspectaţi de a fi pactizat cu răsculaţii, corifeii Şcolii Ardelene vor fi prigoniţi de autorităţi. Şcoala Ardeleană à fost o mişcare culturală complexă şi neomogenă, reflectînd o perioadă istorică: procesul de formare a burgheziei şi a naţiunii române la sfîrşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Trăsăturile mişcării

·         Caracterul politic: în 1791, burghezia română în formare trimite la Viena noului împărat Leopold al II-lea, memoriul intitulat Supplex Libellus Valachorum, în care cer, pe un ton moderat, drepturi egale cu ale celor trei naţiuni. În ciuda tonului paşnic al revendicărilor, Dieta transilvană, căreia îi este trimis memoriul de la Viena, îl respinge categoric;

·         Caracterul iluminist: izolată prin refuzul rezolvării memorandumului, prea slabă economic şi politic pentru a iniţia o mişcare revoluţionară, burghezia română se concentrează într-o mişcare de emancipare naţională pe plan cultural. Se înfiinţează numeroase şcoli cu predare în limba română (Gheorghe Şincai înfiinţează 300 de şcoli), se tipăresc calendare, catehisme, manuale, cărţi de popularizare a ştiinţei, cărţi populare pentru pătrunderea informaţiei în masele populare largi;

·         Caracterul erudit: cărturarii iluminişti au depus eforturi pentru trezirea conştiinţei naţionale în următoarele domenii:

·         Istoria: au încercat să impună ideea originii pur latine a poporului român, vehiculînd teoria exterminării dacilor:

Samuil Micu, Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor – cuprinde idei moderne, iluministe, dar relatează sec evenimentele sau copiază pasaje întregi din cronici;

Gheorghe Şincai, Hronica românilor şi a mai multor neamuri – dovedeşte mai mult spirit critic şi o informaţie mai bogată, opera fiind plină de râvnă în susţinerea adevărului;

Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia – caracter polemic, fiind mai degrabă un pamflet de idei decît o cronică, dar fără talent literar.

Lingvistica: au susţinut ideea originii pur latine a limbii române, cerînd scrierea cu alfabet latin şi scrierea etimologică:

Samuil Micu şi Gheorghe Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae – face o paralelă între latină şi română. Ei propun eliminarea cuvintelor de altă origine şi înlocuirea lor cu neologisme latineşti;

Lexiconul de la Buda este un dicţionar colectiv cvadrilingv (Lexicon românescu-latinescu-ungurescu-nemţescu), apărut în 1825 la Buda, care îmbogăţeşte limba română cu numeroase neologisme romanice, înlocuindu-le pe cele de alte origini;

Petru Maior, la sfîrşitul Istoriei pentru începutul românilor în Dachia, include o Disertaţie pentru începutul limbii române, în care afirmă că limba română provine din latina populară.

Petru Maior (n. circa 1756, Târgu Mureş - d. 14 februarie 1821, Budapesta) a fost un istoric, filolog şi scriitor român transilvănean, protopop greco-catolic de Reghin, reprezentant de frunte al Şcolii Ardelene.

A fost fiul protopopului român unit Gheorghe Maior, originar din Diciosânmartin (azi Târnăveni). Şi-a efectuat studiile primare la Căpuşu de Câmpie, unde se stabilise tatăl său, devenit protopop de Iclod (Mureş). După studiile în limba maghiară din Colegiul Reformat în Târgu Mureş (1769-1772) şi Blaj (1771-1774) a studiat filosofia şi teologia la Colegiul „De Propaganda Fide” din Roma (1774-1779), apoi a făcut studii de drept la Universitatea din Viena (1779-1780).

Devine profesor de logică, metafizică şi dreptul firii la gimnaziul din Blaj (între 1780 - 1785), preot în Reghin-sat şi protopop al Gurghiului (între 1785 - 1809), „crăiesc revizor” (revizor crăiesc) şi corector al cărţilor româneşti care se tipăreau la Buda (1809 - 1821).

Opera

Lucrări teologice

·         Procanon ce cuprinde în sine cele ce sânt de lipsă spre înţelesul cel deplin şi desăvârşit al canoanelor şi a toată tocmeala bisericească spre folosul mai de seamă a românilor, (1783, rămas în manuscript, a fost prima dată publicat de Constantin Erbiceanu la Bucureşti, în 1894, apoi de preot profesor Grigorie Marcu, la Sibiu, în 1948, (XXIV + 154 p.);

·         Protopapadichia, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca, 1997.

·         Protopapadichia, adecă puterea, drepturile sau privileghioanele protopopilor celor româneşti din Ardeal (1795, rămasă în manuscris, publicată fragmentar de preotul Grigorie Silaşi în foaia "Sionul Românesc", Viena, (1865 - 1866);

·         Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morţi, Buda, 1809, 5 f + 304 p. (cu 40 predici şi 11 "iertăciuni"; reeditată de Elie Dăianu, Cluj, 1906);

·         Didahii, adecă învăţături pentru creşterea fiilor, la îngropăciunea pruncilor morţi, Buda, 1809, 3 f + 139 p. (cu 15 cuvântări);

·         Prediche sau învăţături la toate duminicile şi sărbătorile anului, 3 volume, Buda, 1810 - 1811, 237 + 296 + 92 p. (cu 63 predici, reeditată de Elie Dăianu, în 2 volume, Cluj, 1906);

·         Istoria Bisericii românilor atât a cestor dincoace, precum şi a celor dincolo de Dunăre, Buda, 1813, 4 f + 392 p.

·         Petru Maior, Istoria bisericii românilor,ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ioan Chindriş, I, Bucureşti, 1995.

Lucrări istorico-filologice

·         Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812, 348 p. În acelaşi volum se găsesc şi lucrările: Disertaţie pentru începutul limbei româneşti şi Disertaţie pentru literatura cea vechie a românilor. Ediţia a II-a îngrijită de Iordachi Mălinescu şi Damaschin Bojâncă, Buda, 1834; ediţia a III-a, Budapesta-Gherla, 1883. Ediţie critică şi studiu asupra limbii de Florea Fugariu, 2 vol., Bucureşti, 1970, 279 + 293 p.;

·         Răspunsul la cârtirea carea s-au dat asupra persoanei lui Petru Maior, autorul Istoriei celei pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1814 (republicată de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1923);

·         Animadversiones in Recesionem Historiae De origine Valachorum în Dacia, Pesta, 1815;

·         Ortographia româna şi latino-valachica una cum clavi qua penetralia originationis vocum reserantur, Buda, 1819, cu anexa: Dialog pentru începutul limbii române întră nepot şi unchiu, Buda, 1819 (ultimele două reeditate în Lesicon românesc-latinesc-unguresc-nemţesc..., cunoscut şi sub numele de Lexiconul de la Buda, 1825, p. 1 - 102, la redactarea şi revizuirea căreia a lucrat şi Petru Maior).

·         Petru Maior, Scrieri, ediţie îngrijită de Florea Fugariu, prefaţă de Maria Protase, Bucureşti, 1976 (cuprinde: Procanonul, Propovedanii, Didahii, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Istoria Bisericii românilor, Disputaţii, Ortografia română, Dialog);

·         Petru Maior, Scrisori şi documente inedite, ediţie îngrijită de Nicolae Albu, Bucureşti, 1968, XXII + 169 p.

·         Petru Maior, Scripta minora: ars literaria, animadversiones, epistolarium, ultimae, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, Bucureşti, 1995.

Traduceri şi prelucrări

·         Învăţătură pentru prăsirea pomilor, scrisă de Haint Francisc ... , Buda, 1812, 171 pagini;

·         Învăţătură de a face sirup şi zahăr din mustul tuleilor de cucuruz, după ce s-au cules cucuruzul de pre ei, întocmită de Ioan Nep. Neuhold, Buda, 1812, 24 p.;

·         Disertaţie a lui Ioan Burger - M. D. despre zahăr, carele din must de tulei de cucuruz şi de jugastru se face, Buda, 1813, 28 pagini;

·         Învăţătură despre agonisirea viţei de vie şi despre măiestria de a face vin, vinars şi oţet, întocmită de autorii Saptal, Rozier, Parmentier şi Dussieux şi întru acest chip scurtată de abatul Ludovic Mitterpaher, Buda, 1813, 109 pagini;

·         Învăţătură pentru ferirea şi doftoriia boalelor celor ce se încing prin ţeară şi a celor ce se leagă şi a unor boale sporadice, adică pe ici pe colo îmblătoare ale vitelor celor cu coarne precum şi a cailor, a oilor şi a porcilor, Buda, 1816, 130 pagini;

·         Întâmplările lui Telemah, fiul lui Ulise (Odissevs) întocmite de Fenelon, arhiepiscopul Cambrei, acum întâi de pre limba italienească pre limba românească prefăcută, Buda, 1818, 287 pagini.

Bibliografie

·         George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini şi până în prezent, Editura Minerva, Bucureşti,1982.

·         Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, I, , Editura Minerva, Bucureşti 1990.

·         Ioan Chindriş, Corespondenţă inedită a corifeilor Şcolii Ardelene, în "Manuscriptum", XIX, 1988, p.81-96; nr.3, p.9-21.

·         Ioan Chindriş, Protopopiat şi sinodul diecezan în concepţia Şcolii Ardelene (originile problemei) în “Anuarul Institutului de Istorie din Cluj”, XXXIII, 1993, p.359-363.

·         Ioan Chindriş, Unirea cu Roma şi Şcoala Ardeleană, în *** Şcoala Ardeleană, II, volum coordonat de Ioan Chindriş, Oradea, 2007, p. 9-60.

·         Ioan Chindriş, Cultură şi societate în contextul Şcolii Ardelene,Cluj-Napoca, 2001, 352 p.

·         Ioan Chindriş, Vocaţia creştină a Şcolii Ardelene, în vol. Naţionalismul modern, Cluj-Napoca, 1996, p. 72-97.