Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Regimul alimentar la romani in secolul al XII lea
Joi, 08 Decembrie 2011 17:59

REGIMUL ALIMENTAR LA ROMÂNI ÎN SECOLUL AL XVII-LEA

 

Dragnea Mihai

 

Moldovenii și miedul

Cronicarul și arhidiaconul sirian Paul de Alep (1627-1669) ne relatează câteva informații interesante despre consumul de mied (hidromel) la moldoveni. Se cunoaște faptul că mierea are o puternică tradiție multimilenară pe teritoriul locuit de geto-daci, mari consumatori de miere și produse din miere. Acestă tradiție arhaică s-a păstrat până în zilele noastre, România fiind unul din marii producători de miere ai Europei. Vizita sirianului în Moldova avea ca scop strângerea de fonduri pentru Biserică (tatăl său Macarie a fost Mitropolit de Alep-1635 și Patriarh al Antiohiei-1647). Despre consumul de mied și regimul alimentar al moldovenilor din secolul XVII, aflăm următoarele:

... Ne-am așezat apoi la masă. Nu era decât bob fiert în apă și mazăre sau fasole fiartă, fără ulei, care semăna cu măzărichea, și varză păstrată în saramură[1] pentru tot anul, și nimic altceva. După cum am spus, ei nu întrebuințează nici vin, nici ulei, afară de sâmbătă și duminică, dar ei beau must de mere[2.] Iar pentru noi domnul a pus să ni se dea, în zilele de miercuri și vineri din post și în timpul acestei prime săptămâni, bere și mied, căci în toată această țară nimeni nu bea apă goală, afară doar de câțiva.

Sesamonul[3] măcinat, uleiul de sesamon și sesamonul boabe le sunt cu totul necunoscute; negustorii greci sunt cei care aduc din Turcia europeană untdelemnul, măslinele, icrele tescuite, caracatița, zeama de lămâie, năutul, orezul și fideaua și altele de acest fel. Plăteau ocaua de ulei o jumătate de piastru, ocaua de icre tescuite un piastru și jumătate, ocaua de caracatiță uscată un piastru riyal, iar ocaua de năut un sfert de piastru, căci locuitorii din toată această țară, în afară de cei bogați, nu le cultivă și nu le cunosc.”

 

Legumele și produsele Moldovei

Cât despre legume, ca sfecla, pătrunjelul, ceapa albă și usturoiul, acestea nu cresc decât după Paște, căci în tot timpul postului ninge mereu ziua și noaptea, iar dimineața pământul este tare ca piatra; mai ales râurile sunt înghețate. Când răsare soarele și ziua se mai încâlzește, zăpada se topește și se schimbă într-un noroi gros care ajunge până la genunchi. În mănăstirile și în casele celor bogați sunt adâncituri[4] mari boltite, din piatră, numite în limba lor pivnițe, unde pun butoaiele cu vin; acolo sunt și locuri pentru păstrarea legumelor. Înainte de iarnă și de căderea zăpezii ei smulg din pământ pătrunjelul și ceapa pentru a le pune în pivnițe. Prazul se găsește din belșug și e foarte dulce. Ei păstrează legumele în adânciturile de care am vorbit si, mulțumită răcoarei care domnește acolo, ele țin. Când e nevoie, ridică de acolo după voință și le mănâncă, mai ales în timpul postului. În mănăstiri, după cina de miercuri seară, se postește până vineri seară.”

Despre produsele pe care moldovenii le aduc sâmbăta dimineață în Biserică pentru a fi sfințite, aflăm următoarele:

În prima sâmbătă, de dimineață, am ieșit de la utrenie, apoi s-a tras clopotul cel mare după ceasul al treilea;[5] nu s-a ieșit de la liturghie decât aproape de ceasul al cincilea.[6] În ziua aceea au adus multe farfurii cu colivă, cu miere și cu mirodenii în cinstea Sfântului Teodor martirul. După liturghie, preotul a ieșit din altar ca să tămâieze; după aceea, s-au cântat troparele sfântului, apoi s-au rostit rugăciunile pentru morți, iar domnul nostru patriarh a citit rugăciunea pentru colivă și s-a rugat pentru cei care o aduseseră în cinstea mucenicului, cât și pentru odihna morților lor.

După ce le-a împărțit anafură și după ce au sărutat icoana martirului, credincioșii s-au întors la stranele lor pentru ca toți acei care aduseseră farfuriile cu colivă să se poată înfățișa înaintea domnului nostru patriarh care lua pe rând puțină colivă cu o linguriță de argint sau de fildeș. Aceștia mergeau apoi pe rând la cei de față, până la cel urmă. Apoi, domnul nostru patriarh a ieșit înaintea lor, la ușa bisericii, ca de obicei; a binecuvântat pe credincioși în timp ce aceștia ieșeau în tăcere, doi câte doi, până ce au ieșit toate femeile.”

 

Bibliografie

Călători străini despre Țările Române, vol.VI, partea I, îngrijită de M.M. Alexndrescu-Dersca Bulgaru, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976, p.58-60.

 

Note

[1] Bi-ma wa milh ”în apă și sare”, murată.

[2] Ma tuffah ”apă de mere”.

[3] Plantă originară din Africa. Din semințele ei se extrage un ulei galben, fără miros.

[4] Maghair ”peșteri”.

[5] Este vorba de ora 9 dimineața.

[6] Ora 11.

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Revista cu ISSN

Efectul Prometeu si deficientele unei cu…

EFECTUL PROMETEU ŞI DEFICIENŢELE UNEI CULTURI POPULARE   Prof. Maghiar Adina S08 „Arany Janos”, Salonta               În lumea istorică există o ortogeneză a culturilor care se constituie într-o teorie a culturilor şi care...

Read more

Evaluarea rezultatelor scolare. Metoda c…

EVALUAREA REZULTATELOR ŞCOLARE METODA CUBULUI   Inst. DOBREA MONICA Şcoala cu cls. I-VIII „Înv. N. Pâslaru” Casin   Se pot folosi metode moderne chiar si în tratarea marilor teme din pedagogie....

Read more

Precizari evaluarea elevilor la proba de…

Precizari privind evaluarea elevilor la proba anticipata a examenului de bacalaureat sustinut de elevii sectiilor bilingve francofone in vederea obtinerii mentiunii speciale "sectie bilingva francofona" pe diploma de bacalaureat   Afla Precizarea...

Read more

Comment aider les eleves a developper un…

COMMENT AIDER LES ÉLÈVES À DÉVELOPPER UNE COMPÉTENCE COMMUNICATIVE?   Profesor: Popescu Mihaela Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari   Le présent article a pour objectif principal de présenter quelque considérations méthodologiques sur le développment de la...

Read more

Dispozitii generale concursul pentru ocu…

CAPITOLUL I  Dispozitii generale      Art. 1. -    (1) Coordonarea metodologica a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitatile de invatamant preuniversitar de stat si particular este asigurata de Ministerul Educatiei,...

Read more

Formarea notiunilor elementare necesare …

FORMAREA NOŢIUNILOR ELEMENTARE NECESARE STUDIERII GEOGRAFIEI ÎN CICLUL GIMNAZIAL   Profesor Miron Steluţa Otilia Şcoala Gimnazială Movila Miresii, judeţul Brăila     Rezumat: Achiziţionarea noţiunilor elementare de geografie se face pe tot parcursul ciclului primar, mai accentuat...

Read more

Creativitatea profesorului in demersul d…

CREATIVITATEA PROFESORULUI ÎN DEMERSUL DIDACTIC Prof. Bălăuță Dana Colegiul Național ”Mihail Kogălniceanu” Galați Creativitatea. Ce este creativitatea în cazul profesorului sau al elevului? Câteva enunțuri, principii, idei pentru a veni în...

Read more

BLACKNESS VS. WHITENESS IN THE EARLY FIL…

BLACKNESS VS. WHITENESS IN THE EARLY FILM INDUSTRY Burghiu Iuliana-Florina, Grup Şcolar “Sfânta Maria”, Galaţi               This article is a theoretical attempt to present the background of the early film industry, which...

Read more