Rolul educatiei in dezvoltarea personalitatii |
Scris de mihaiela lazar
|
Duminică, 08 Mai 2016 20:38 |
ROLUL EDUCAȚIEI ÎN DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII
Prof. Nadia Breazu
Colegiul Tehnic Motru
Cuvinte cheie: educabilitate, ineism, ambientalism, interacţionism, repere psiho-genetice
Rezumat. Numai omul poate învăţa. Puterea educaţiei nu este strict limitată de graniţele memoriei genetice ale speciei. Chiar dacă nu se pot sfida aceste graniţe în practica efectivă a instruirii şi educării, educaţia deschide calea spre depăşirea acestora, într-o dimensiune care nu are limite: cea a valorilor, în care personalitatea îşi poate spori dimensiunile.
În ce masură educaţia poate să modifice natura umană?
Educabilitatea reprezintă capacitatea specifică psihicului uman de a se modela structural şi informaţional sub influenţa agenţilor sociali şi educaţionali. Sub influenţa acestor factori, omul se modelează, transformându-se treptat în fiinţă umană, cu personalitate, care se caracterizează prin limbaj, gândire, intenţionalitate, afectivitate superioară şi voinţă. Deosebirea esenţială dintre dezvoltarea omului şi a animalului a fost observată în cazul a 52 de copii lupi care au fost descoperiţi în diverse locuri pe glob şi care au trăit numai în mediu natural-animal. Astfel, lipsindu-le condiţiile mediului socio-educaţional au rămas la situaţia de hominis, nereuşind să obţină nici o trasătură specific umană. De asemenea, este cunoscut cazul a două fetiţe descoperite în padurea tropicală, în stare animalică şi crescute apoi într-un orfelinat care nu au reuşit să mai capete trăsături specific omeneşti. Aceste exemple demonstraeză ca omul se modelează ca fiinţă umană , ca personalitate, numai în condiţiile socializării şi educaţiei.
Totuşi, ereditatea are şi ea o importanţă hotărâtoare. Psihologul american Kellog a creat condiţii egale de viaţă pentru fiul său, Donald, şi pentru un cimpanzeu constatând că puiul de cimpanzeu a devenit astfel doar o maimuţă semidresată.
Educabilitatea reprezintă disponibilitatea specific umană de a fi receptiv la influenţa organizată şi de a realiza pe această cale achiziţii şi evoluţii care se concretizează în structuri şi substructuri de personalitate, în manifestări de comportament.
De-a lungul timpului, în privinţa educabilităţii au apărut trei puncte de vedere diferite:
Educaţia poate modifica personalitatea umană hotărâtor. Socrate şi Platon vedeau în educaţie: „Arta răsucirii omului către strălucirea orbitoare a Ideii”. Aristotel credea în puterea deprinderilor. Renaşterea afirmă cu vigoare credinţa în educaţie ( Erasmus). Teorii moderne despre educaţie: J. A Comenius susţine puterea educaţiei, J. Locke credea ca nouă din zece oameni sunt ceea ce sunt: buni sau răi, folositori sau nefolositori, datorită educaţiei, Leibnitz: „educaţia învinge totul”, iluminiştii: deosebirile dintre oameni sunt dobândite, nu moştenite, Kant credea că omul ajunge om numai prin educaţie, J.F. Herbart îşi începea prelegerile cu : „principiul fundamental al pedagogiei este plasticitatea copilului”.
Sceptici în problema educabilităţii. J.J. Rousseau susţinea că un copil este bun de la natură şi civilizaţia îl face să se schimbe. Goethe:”nu ne-am născut egali”. John Eccles consideră că în fiecare om există un nucleu de unicitate care nu poate fi schimbat.
Ultimele cercetări de genetică moleculară realizate de Thompson şi Plomin apreciază că o pondere de 50% revine geneticii în structurarea aptitudinilor cognitive ale omului.
Realiştii ( interacţioniştii) consideră că educaţia este operatorul specific care leagă între ele elementele genetice şi de educaţie.
Pentru Freud şi Piaget constituirea proceselor mentale este văzută ca un proces cu dublă determinare: cunoaşterile structurale printr-o programare ereditară, cunoaşterile dobândite prin educaţie.
Există trei teorii importante în problema educatibilităţii:
-
Teoria care susţine importanţa structurilor înnăscute-ineism
-
Teoria care pune preţ pe factorii de mediu, distingând patru structuri ambientale:
-
Microsistemul, adică relaţiile persoanei cu mediul restrâns
-
Mezosistemul- relaţiile dintre anturajele persoanei în şcoală, familie, grup de prieteni
-
Exosistemul- structuri sociale majore mass- media şi reţele sociale
-
Macrosistemul –modele instituţionalizate ale culturii, sistemului economic şi politic Dintre elementele de mediu au importanţă: relaţiile interumane, comunicarea şi simbolurile comunicării, modelele altor persoane, a persoanelor semnificative.
-
Teoria dublei determinări pune accentul pe interacţiunile dintre ereditate şi mediu, sub controlul educaţiei.
Bibliografie:
-
Ioan Bontaş, Pedagogie. Tratat, Editura Bic All, Timişoara, 2001
-
Ioan Jinga, Manual de pedagogie, Editura Bic All, Timişoara, 2006
-
Constantin Cucoş, Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2006
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|
|
Clasificare droguri
În literatura de specialitate şi în practică există numeroase clasificări ale drogurilor, având la bază diferite criterii, cele mai cunoscute fiind: după efectul produs asupra sistemului nervos central -... Read more
Elemente ale organizării instruirii în gimnaziu
Modificarea principală propusă de forma actuală a curriculum-ului o reprezintă:
- trecerea de la centrarea învăţării pe obiective la centrarea învăţării pe dobândirea de competenţe;
- ... Read more
SCOPUL ŞI EFICIENŢA ACTIVITĂŢILOR
DE EDUCAŢIE RUTIERĂ
Educaţia rutieră are ca scop prevenirea vătămării copiilor şi adolescenţilor prin accident rutier, prin formarea abilităţilor, competenţelor şi comportamentului rutier responsabil, în calitate de... Read more
ÎNTRE POPULAR ŞI MODERN
- FĂT-FRUMOS DIN LACRIMĂ -
Ileana Faur, profesor, Limba şi Literatura română
Liceul Tehnologic Transporturi Auto, Timişoara
Suntem fascinaţi încă din copilărie de lumea basmelor, a legendelor, a imaginaţiei,... Read more
BISERICA ,,SFÂNTUL NICOLAE’’
DORHOI, JUDEŢUL BOTOŞANI
Profesor Adrian Şulic
Grup Şcolar ,,Regina Maria’’, Dorohoi, Botoşani
Prima mențiune documentară a oraşului Dorohoi datează din 6 octombrie 1407. Când boierii moldoveni reînnoiesc în oraşul Liov... Read more
COMUNICAREA EFICIENTĂ DINTRE PROFESOR ȘI ELEV
Profesor psihopedagog Ștefănescu Adreana
Centrul de Resurse și Asistență Educațională ”Speranța” Timișoara
Comunicarea eficientă dintre profesor și elev presupune existența unor relații de ... Read more
 STUDIU COMPARATIV
ASUPRA EVOLUŢIEI POPULAŢIEI ŞCOLARE DUPĂ REVOLUŢIE
ROMÂNIA – JUDEŢUL BRAŞOV
Prof. Geografie Constantin Mădălina
Şcoala Generală Nr. 1 / Liceul Grigore Moisil Braşov
Educaţia, în genere şi mai ales cea formală... Read more
AN INTRODUCTION TO VICTORIAN WRITERS’ GALLERY
prof. Pălăştea Cornelia
C.N. ,,Elena Cuza”, Craiova
The importance of literature, not only in the history but also in the... Read more
12. Alcoolul
Alcoolul nu este considerat întotdeauna un drog, fiind acceptat de societate. Cu toate astea, alcoolul este într-adevar un drog, iar folosirea lui abuzivă a crescut, până la a deveni,…
STUDIUL BIODIVERSITĂȚII.
ACTIVIZAREA ELEVILOR ÎN CURSUL ORELOR DE BIOLOGIE
prof. Arjoca Mihaela,
Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Timişoara
Rezumat: Biologia și ecologia sunt știintele care vor ajuta la evoluția și dezvoltarea întregii umanităti,…
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Art. 1. -
(1) Coordonarea metodologica a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in unitatile de invatamant preuniversitar de stat si particular este asigurata de Ministerul Educatiei,…
EDUCAŢIA - ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ
PANAIT ELENA, profesor de limba şi literatura română
Şcoala gimnazială „George Ştephănescu”, judeţul Argeş
Educaţia este o activitate necesară şi permanentă nu numai pentru realizarea de sine…
ANALIZĂ TRANZITORIE PE FORME HIBRIDE DE DELICVENȚĂ JUVENILĂ
SECȚIUNE ARGUMENTATIVĂ
Prof. educator Mureșan-Chira Gabriel
Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse
și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj- Napoca
Rezumat: Contracararea subculturii…
PARTENERIAT ȘCOALĂ – COMUNITATE
Prof. Pîrlog Nicoleta
Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae”, com. Vânători, jud. Galați
Motto: ”Fiecare copil pe care îl instruim este un OM dăruit societății”
(Nicolae Iorga)
Rezumat:… 2. Evaluarea resurselor umane în organizația școlară
2.1 Considerații generale
În sens larg, evaluarea performanțelor este considerată o acțiune, un proces sau un anumit tip de activitate cognitivă prin care o persoană… DISEMINARE – MOBILITĂȚI INDIVIDUALE COMENIUS
„TULBURĂRI DE ÎNVĂȚARE” (Dislexia, Disgrafia, Discalculia)
Prevenție și intervenție în context educațional
Profesor Petric Anamaria
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Alba Iulia
ACTIVITATE DE DISEMINARE
În luna ianuarie a acestui…
FELUL COMPLEMENTULUI ÎN NOUA GRAMATICĂ ACADEMICĂ
Profesor Ciobanu Elena-Corina
Liceul Teoretic Buziaș, Timiș
Noua gramatică academică[1], lansată la începutul anului 2006, ne prezintă fenomenele lingvistice care aparţin gramaticii cuvântului…
|