ROLUL PROIECTELOR INTERNAŢIONALE
ÎN EDUCAŢIA INTERCULTURALĂ
Prof. OCTAVIAN HORIA MINDA
Şcoala cu clasele I-VIII SÎNANDREI-TIMIŞ
Şcoala are misiunea de a permite fiecărui copil să crească, să-şi dezvolte spiritul, corpul şi inima, deci inteligenţa, sensibilitatea, creativitatea; să permită copiilor să înveţe să trăiască împreună, unii cu alţii, cu persoane diferite, să-şi poată ocupa progresiv locul în societate, să poată deveni cetăţeni activi.
Interculturalitatea este înainte de orice respectul diferenţelor. Cadrele didactice sunt garanţii acestor rigori ale spiritului care veghează asupra diferenţelor, pentru a învăţa, a cunoaşte şi a înţelege ceea ce ne leagă, ceea ce ne face asemănători, ceea ce ne apropie.
Activitatea de cercetare în domeniul interculturalităţii în România are ca obiectiv producerea unor concepte şi cunoştinţe mai precise şi clare în vederea oferirii unor argumente mai bune pentru practicile sociale şi politice din domeniul drepturilor omului în Europa de sud-est. Deseori ne punem întrebarea cum îi putem stimula pe copii, cum îi putem motiva pentru a deveni cetăţeni responsabili şi creativi dacă nu tocmai prin calitatea relaţiei pedgogice a cărei bogăţie este dimensiunea ei interculturală
Pentru cadrele didactice este esenţial să creeze relaţii pozitive în interacţiunea dintre semeni, să favorizeze dezvoltarea persoanei cât şi a relaţiilor constructive în grup, pentru a trăi sentimentul propriei identităţi.
Venind din culturi diferite avem şansa să ne integrăm într-o societate diferită, multiculturală, care favorizează sentimentul de a fi în realitatea cotidiană, o individualitate care nu seamănă cu nimeni şi nimic.
Cunoaşterea şi înţelegerea celuilalt este un proces progresiv şi complex.Primele contacte intre oamenii de culturi diferite sunt însoţite de sentimentul de insecuritate, de frică, de adversitate deschisă faţă de celălalt.
eTwinning facilitează accesul cadrelor didactice la un mediu virtual de colaborare şi de schimb de experienţă, la parteneriate cu alţi profesori şi la activităţi de formare profesională, alături de colegi din ţările europene. Idealul eTwinning reprezintă promovarea activităţilor de colaborare între cadrele didactice şi elevii Europei într-o manieră uşoară, prietenoasă şi stimulativă. Cele peste 40.000 de şcoli europene participante stau mărturie a succesului.
In cadrul eTwinning este imposibil să desfăşori un proiect fără să te loveşti de aspectul lingvistic, indiferent că ne referim aici la limba maternă a şcolilor din proiect sau, aşa cum este mai des întâlnit, o limbă terţă folosită ca mijloc de comunicare. În momentul în care se întâlnesc, tinerii europeni vor să comunice, să afle detalii despre viaţa din şcolile şi ţările fiecăruia şi să înveţe cuvinte în limba partenerilor. Acesta este punctual forte al acţiunilor eTwinning, stimulează comunicarea.
Prin participarea la proiecte de eTwinning (înfrăţire on-line între şcoli), elevii au posibilitatea să comunice cu alţi elevi din ţările participante, să afle elemente de specific cultural sau de specific al educaţiei din ţările partenere, să înveţe utilizând noile tehnologii şi să îşi perfecţioneze competenţele de comunicare în limbi străine.
Nucleul eTwinning îl constituie procesul de predare şi experimentare a noi practici de predare, tehnologii şi mijloace de realizare a unor sarcini tradiţionale. Blogurile, paginile wiki, fişierele video, conferinţele, publicarea on-line, toate acestea se regăsesc în galeria de proiecte prezentate pe portalul eTwining.
Înfrăţirea on-line a şcolilor poate fi însoţită de înfrăţirea comunităţilor. Unele localităţi au decis să se „înfrăţească” şi să completeze comunicarea şi cooperarea on-line prin alte proiecte – vizite, activităţi culturale pentru adulţi etc.
Unul dintre rezultatele vizibile şi imediate o reprezintă modificarea produsă în metodele şi tehnicile de învăţare. Se dovedeşte astfel că pesimismul în privinţa educaţiei este total nefondat, cu condiţia ca şcolile să evolueze constant şi să rămână la curent cu ultimele progrese în materie de învăţare. Un aspect important al acestor proiecte este schimbul de valori culturale şi tradiţii; cu cât schimbul cultural este mai intens, cu atât îl vom cunoaşte mai bine pe partenerul nostru şi cu atât vom deveni mai „europeni”. Proiectele eTwinning pot fi considerate o contribuţie majoră la învăţământul european, în special în domeniul lingvistic şi cultural. Este un bun exemplu într-un domeniu care, până nu demult, era considerat dificil de abordat, iar proiectele eTwinning au demonstrat faptul că educaţia europeană este o realitate a prezentului şi a viitorului.
Se discută foarte mult astăzi pe marginea noilor metode şi tehnici folosite în educaţie. Orice proiect de colaborare implică stabilirea unor relaţii, în cadrul cărora cadrele didactice îşi propun să colaboreze la realizarea unui proiect. Stabilirea acestor relaţii are loc în două etape sau procese:
- relaţii în sensul de relaţionare interumană, de stabilire de relaţii între persoane;
- relaţii în sensul de raportare la real, de comunicare a unui conţinut cu ajutorul limbii.
Un proiect eTwining este caracterizat de întrepătrunderea acestor două procese. Din această perspectivă, munca în echipă, factorul esenţial pentru succesul unui proiect, necesită o nouă abordare. Un proiect de succes împleteşte cele două elemente, capitalul cultural şi limba, astfel încât, treptat, să vă cunoaşteţi partenerii şi pe dumneavoastră, nu doar la nivel superficial, ci demonstrând o înţelegere profundă, apreciere şi toleranţă faţă de contextul cultural. Astfel, elevii şi partenerii de proiect achiziţionează un nou tip de cunoştinţe, care le permit să devină cetăţeni ai lumii în adevăratul sens al cuvântului.
Proiectul COPIII ÎN LUMEA BASMELOR în care am fost cooptat de către colegii din Franţa şi Polonia, îşi propune să realizeze o poveste în jurul unui personaj care se va plimba în fiecare şcoala şi ţară integrate în proiect. Elevii vor putea astfel, prin intermediul limbii engleze, să se manifeste creativ şi să împărtăşească frînturi din cultura şi civilizaţia proprie. Produsul final al acestui proiect va fi o carte cu povestea creată şi ilustrată de elevi. Pe parcurs , chatul, jurnalul, documentele ataşate şi toate celelalte activităţi propuse vor antrena toţi participanţii .
Discuţiile purtate deja pe chat cu colegii din proiect au subliniat îndeosebi importanţa jurnalului.
Jurnalul Proiectului este util pentru:
a) Urmărirea etapelor de lucru ale proiectului, mai târziu poate fi folosit pentru rapoartele de activitate.
b) Discuţii şi sugestii (de la NSS, parteneri, alte cadre didactice).
c) Planificarea proiectului.
d) Schimbul de resurse şi formare reciprocă în cadrul echipei de proiect, mai ales când nivelul de expertiză al partenerilor este diferit.
e) Diseminare, ca portofoliu de activitate.
Am stabilit împreună cu colegii să organizăm într-un mod cât mai placut atît cancelaria cît şi colţul elevilor. Acesta din urmă pentru a le facilita comunicarea şi cunoaşterea reciprocă, dar şi distracţia atunci când se regasesc împreună.
Am căzut deasemenea de acord asupra folosirii aceloraşi intrumente de lucru, în special asupra editării textelor dar şi a gestionării imaginilor sau a secvenţelor video.Ne-am creat fiecare un wikispace , iar gestionarea imaginilor o facem cu Picasa.
Suntem déja în a cincea săptămână de lucru în proiect şi bucuria şi placerea lucrului în echipă, a regăsirii în spatiul virtual este o realitate.
Iată pe scurt descrierea proiectului:
Titlul proiectului: COPIII ÎN LUMEA BASMELOR
Teme: Artă, Dramă, Discipline învăţământ primar (creaţia literară, limba străină, cunoaşterea mediului, educaţia civică), IT, Multimedia,
Rezumatul proiectului: Creativitatea elevilor trebuie să se manifeste in cât mai multe domenii ale realităţii. Un personaj imaginar va călători în fiecare ţară implicată în proiect pentru a vindeca natura bolnavă. Eroul îşi va îmbogăţi universul spiritual şi cultural cunoscând realităţi diferite. Cuvinte cheie şi structuri fundamentale în limba engleză vor fi vehiculate de elevi.
Partener: Şcoli din Franta, Polonia, Turcia, Irlanda, Romania
Limba de lucru: engleza
Scop: dezvoltarea creativităţii literare a elevilor; dezvoltarea capacităţii de exprimare în limba engleză .
Obiective:
1-exersarea utilizării IT si multimedia ;
2-stimularea potenţialului creativ şi încurajarea utilizării calculatorului în exprimarea trăirilor şi sentimentelor;
3-dezvoltarea competenţelor de comunicare virtuală în limba de lucru în cadrul proiectelor eTwinning;
4. educaţia interculturală,
Grup ţintă: elevi cu vârsta cuprinsă între 8-10 ani.
Activităţi:
1) Alegerea personajului, descrierea lui (identificarea instrumentelor şi a modului de utilizare de către toţi elevii participanţi la proiect)-noiembrie 2010
2) Elaborarea capitolelor (fiecare şcoală va elabora un capitol alegând o situaţie specifică locului) martie 2011
3)realizarea de către fiecare elev a unui desen prin care să redea momente impresionante din capitolul elaborat în clasă şi publicarea lor pe spaţiul virtual al proiectului; familiarizarea cu acţiunea upload a materialului realizat)-noiembrie , decembrie 2010, ianuarie, februarie, martie 2011
4)realizarea cărtii şi a unui dictţonar (familiarizarea cu acţiunea download, printarea desenelor şi comentariilor fiecărui participant la proiect )-aprilie, mai 2011.
Resurse umane:elevi, cadre didactice
Resurse materiale: laboratorul de informatică, AeL, imprimante, internet.
Resurse procedurale:
- pentru primele trei activităţi vom folosi spatiul de lucru Dosarele vor fi poziţionate în partea stângă a paginii. Vom crea pentru fiecare activitate un dosar cu numele acesteia şi dosare pentru fiecare şcoală parteneră. In galeria foto vom afişa toate desenele realizate de elevi.In arhiva de documente, vom încărca şi păstra fişiere text, prezentări Powerpoint, fotografii, filme scurte, fişiere audio etc.
Pentru activitatea 4, elevii, prin activitate practică, vor printa materialele publicate de toţi participanţii la proiect (considerând a avea acordul acestora prin participarea la proiect) şi vor realiza împreună cu cadrul didactic îndrumător cartea cu povesti si ilustratii si un dictionar.
Resurse de timp: 8 luni (septembrie 2010-aprilie 2011)
Instrumente care vor fi utilizate: e-mail,chat, forum, blogul proiectului, desene, wiki
Rezultate aşteptate/produse:
familiarizarea cu instrumentele eTwinning, realizarea egalităţii de şanse prin obţinerea unei lucrări proprii pentru fiecare participant la proiect, , carte educaţională, dictionar
Evaluare/Autoevaluare: feedback din partea colegilor, grilele de evaluare criterială privind nivelul competenţelor iniţiale/finale.
Poteţialul impact la nivelul activităţii didactice: creşterea nivelului de utilizare a noilor tehnologii în procesul de instruire, dezvoltarea abilităţilor elevilor de operare cu calculatorul şi de comunicare prin intermediul instrumentelor eTwinning.
BIBLIOGRAFIE
www.iteach.ro
www.etwinning.net
Articole asemanatoare relatate:
Articole asemanatoare mai vechi:
|