STUDIU- „ŞCOALA PĂRINŢILOR” - UN MIJLOC DE ÎMBUNĂTĂŢIRE

A CALITĂŢII ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL PREUNIVERSITAR

înv. Marc Aurica,

Școala Gimnazială Cîmpeni

"Spune-mi și o să uit. Arată-mi și poate n-o să-mi amintesc. Implică-mă și o să înțeleg." (proverb american)

O componentă importantă în actul educaţional o constituie implicarea familiei, factorul educativ prioritar,în familie începându-şi pregătirea pentru viaţă viitorul elev. Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic. Implicarea părinţilor în procesul instructiv-educativ determină pe aceştia să înţeleagă că responsabilitatea şcolii şi a familiei converg spre un scop comun.

Implicarea activă a parinților în activitățile școlare și extrașcolare ale propriilor copii au ca rezultat că ei realizează că problemelelor sunt și ale altor părinți, că este util să discute despre situațiile cu care se confruntă,află căi și modalități de rezolvare a problemelor.Î ntre unii părinți se înfiripează relații de încredere și cooperare, învață să accepte asistență specializată, să ceară ajutor atunci cand au nevoie. Informațiile primite și abilitățile dobândite le dau încredere și competențe sporite.

Pe parcursul anilor cercetările pun în evidenţăinfluenţa atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivaţiilorînvăţării, precum şi faptul că unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită dialogului cu şcoala. Astfel, se poate spune că pentru reuşita procesului instructiv – educativ este importantă relaţia familie – şcoală, de aceea şcoala trebuie să acorde o atenţie deosebită comunicării cu copiii şi cu familiile acestora.

O componentă importantă în actul educaţional o constituie implicarea familiei, factorul educativ prioritar,în familie începându-şi pregătirea pentru viaţă viitorul elev. Contribuţia familiei este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic. Implicarea părinţilor în procesul instructiv-educativ determină pe aceştia să înţeleagă că responsabilitatea şcolii şi a familiei converg spre un scop comun.

Orice părinte se întreabă: "Sunt un părinte bun pentru copilul meu?" sau"Ce înseamnă sa fii un părinte bun?".Din dorința de a încerca să găsești răspunsuri la asemenea întrebări este binevenit un astfel de proiect educațional, pe parcursul căruia se realizează o strânsă legătură cu părinții, implicându-i în activități comune cu copiii lor. Prin activitatea de parteneriat cu părinții ne asigurăm un sprijin în propria activitate. Învățându-i pe părinți să se implice în dezvoltarea copiilor lor, întărim interacțiunile și relațiile dintre părinți și copii. Prin cooperarea reală și comunicarea cu părinții,școala pune bazele unei unități de decizie și de acțiune între cei doi factori. De asemenea, activitățile cu părinții duc la rezolvarea situațiilor- problemă,a conflictelor posibile și a situațiilor de risc în dezvoltarea copilului.

Implicarea activă a parinților în activitățile școlare și extrașcolare ale propriilor copii au ca rezultat că ei realizează că problemelelor sunt și ale altor părinți, că este util să discute despre situațiile cu care se confruntă,află căi și modalități de rezolvare a problemelor.Între unii părinți se înfiripează relații de încredere și cooperare, învață să accepte asistență specializată, să ceară ajutor atunci cand au nevoie.Informațiile primite și abilitățile dobândite le dau încredere și competențe sporite.

Pentru asigurarea unei optime colaborări între familie și școală, alinierii la cerinţeleşcoliişi cele impuse de idealul socio- educaţional, este prioritară educația acesteia și se cer remarcate trei direcţii de acţiune:

a. sprijinul emoţional (a se da părinţilor ocazia de exprimare a emoţiilor fără critică sau condamnare);

b. sprijinul informaţional (a li se da părinţilor ocazia de a înţelege propria situaţieşi cea a educaţiei copilului lor);

c. sprijinul instrumental (ajutor în rezolvarea problemelor care ţin de educaţia copilului).

Educaţia părinţilor poate fi:

· o educaţie a educaţiei copilului;

· un studiu al dezvoltării copilului;

· formare de abilităţi de comunicare şi analiză a copilului;

· un examen cognitiv al sarcinilor secvenţiale în creşterea, dezvoltarea şi educarea copilului.

Consilierea părinţilor constituie o oportunitate pentru a identifica cauzele ce perturbă comunicarea lor cu copiii, pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre parinţi şi copii în vederea evitării eşecului în procesul de formare a personalităţii lui.

Un raport asupra relaţiilor dintre şcoalăşi familie în ţările Comunităţii Europene, bazat pe cercetări comparative, documentare şi empirice (prin ancheta de opinie cu chestionare) enumeră patru motive pentru care şcoalaşi familia se străduiesc să stabilească legături între ele:

a. părinţii sunt juridic responsabili de educaţia copiilor lor (legislaţia reflectă astfel libertatea părinţilor de a-şicreşte copiii aşa cum doresc;

b. există diferenţe între ţări privind măsura în care părinţii pot alege între diferitele şcolişi cursuri pe care să le urmeze copiii lor, măsura în care părinţii trebuie consultaţi de responsabilii şcolari etc.);

c. învăţământul nu este decât o parte din educaţia copilului, o bună parte a educaţiei petrecându-se în afara şcolii.

d. grupurile sociale implicate în instituţiaşcolară (în special părinţiişi cadrele didactice) au dreptul să influenţeze gestiunea şcolară.

Pe parcursul anilor cercetările pun în evidenţăinfluenţa atitudinii parentale asupra rezultatelor şcolare ale elevilor, în special asupra motivaţiilorînvăţării, precum şi faptul că unele comportamente ale părinţilor pot fi favorizate datorită dialogului cu şcoala. Astfel, se poate spune că pentru reuşita procesului instructiv – educativ este importantă relaţia familie – şcoală, de aceea şcoala trebuie să acorde o atenţie deosebită comunicării cu copiiişi cu familiile acestora.

Bibliografie:

1. Iucu, R., Managementul şi gestiunea clasei. Fundamente teoretico-metodologice, Ed. Polirom, Iași, 2000.

2.Joiţa Elena, Management educaţional. Profesorul manager: roluri şi metodologie,Editura Polirom, Iași, 2000.

3.Revista învăţământului primar ,revistă dedicată cadrelor didactice, nr. 2-4 , Editura Miniped, București, 2004.