ŞCOALA ŞI PRIETENII, SURSE DE SUPORT SOCIAL PENTRU COPIL

Psih. Pop Petronica

Profesor consilier şcolar/CJRAE Cluj

Rezumat

Este bine ştiut cine este un „mare consumator de sentimente”. Dar ca să aibă parte de aşa ceva, el trebuie să fie permanent conectat la surse care să-i ofere siguranţă, afectivitate, sentimentul de apartenenţă sau de legături semnificative, ca balanţă emoţională şi psiho-socială.

Personalitatea copilului este extrem de importantă când judecăm reacţia lui la stresul psihosocial şi la dificultăţile de adaptare. De aceea identificarea factorilor protectori înpotriva stresului a devenit o preocupare relevantă a literaturii psihopediatrice.

Cuvinte cheie: suport social, probleme emoţionale, sănătate mentală, şcoală, prieteni, profesori

Şcoala este prima instituţie care îi confruntă pe copii cu exigenţele integrării socionormative. Toate marile teorii sociologice subliniază importanţa calităţii experienţelor şcolare în integrarea socială a indivizilor, ceea ce argumentează interpretarea că şcoala şi problemele sociale reprezintă cele două feţe ale aceleiaşi monede. Puterea şcolii de a influienţa acele caracteristici ale elevului care pot deveni o bază pentru a ieşi din anonimat şi dezvoltarea unor relaţii de prietenie, este recunoscută. Şcolile reprezintă şi spaţii în care au loc un numar mare de interacţiuni. Profesorii au multe oportunităţi pentru a observa copiii în mod sistematic şi îi pot identifica pe cei cu probleme sau cu nevoi speciale. Tot ei sunt cei care le asigura în spaţiul şcolii: sprijin emotional, intensificarea respectului de sine al copilului prin realizari educationale, dezvoltarea abilitatilor sociale, etc. Şi evenimentele şi experienţele care cauzeaza probleme emoţionale multor copii pot fi tratate în cadrul diferitelor materii şcolare, cum ar fi artele, sportul, etc.

Specialiştii în sănătate mentala au fost întotdeauna conştienţi de faptul că şcoala este unica structură socială care poate proteja dezvoltarea tuturor copiilor, chiar şi a celor refugiaţi afectaţi de razboi. Suportul social în aceste cazuri este înfăţişat ca asigurând resursele absente şi/sau întărind resursele existente, pentru copiii care au experimentat pierderi sau evenimente traumatizante importante. Pentru ei şcoala este cel mai natural sistem de sprijin dupa familie. Importanţa şcolii în aceste condiţii este mult mai mare decât în condiţii normale de viaţă. Există două motive pentru acest lucru: primul este că părinţii sunt la fel de afectaţi ca şi copiii, (deseori impactul evenimentelor traumatizante având efecte mai îndelungate asupra părinţilor decât asupra copiilor) şi prin urmare, rolul natural de sprijin şi de protecţie al părintelui este în multe familii redus sau chiar absent. Al doilea motiv este conform lui Rutter, că rolul protector al şcolii este mai semnificativ la copiii cu adversităţi familiale decât la copiii care provin din medii familiale normale. Prin urmare, şcoala reprezintă şi un determinant al funcţionarii psihosociale a copilului, deoarece sănătatea mentală şi dezvoltarea psihologică se bazează pe starea de sănătate internă (tristeţe, veselie, optimism, pesimism, respect de sine), dar şi pe funcţionarea psihosocială (comportament social, îndeplinirea sarcinilor zilnice normale, realizari în procesul de învătare, etc.), acestea fiind interconectate. Păstrarea unei funcţionări psihosociale bune este un mecanism protector foarte important împotriva altor tulburări psihosociale, care ar putea avea efect înlanţuit şi ar deteriora sănătatea mentală a copilului punând în pericol dezvoltarea lui/ei.

Şcoala este aşadar spaţiul cel mai important având în vedere că de funcţionarea psihologică a copilului şi de calitatea acestei funcţionări depinde dezvoltarea copilului, într-o foarte mare măsură. De exemplu, ea include copilului în activităţi organizate cu un anumit scop, poate avea efecte amelioratoare asupra tuturor problemelor cu care s-ar confrunta copilul. S-a observat astfel că, pe măsură ce copiii îşi asumă responsabilităţile şi experimentează tot mai multe astfel de responsabilităţi, clasele se transformă în mici colectivităţi solidare, fiecare elev conştientizând că succesul tuturor depinde şi de el, că ceilalţi îi recunosc valoarea şi nimeni nu este marginalizat (Lerner, 1988).

Prietenia este specific umană, fapt semnalat încă de la Aristotel care considera că „nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpâneşte toate bunurile lunii”.Un astfel de mod de a gândi prietenia pune în lumină caracterul ei specific uman şi natura ei socială care exprimă un anumit tip de relaţii sociale în centrul cărora se află omul.

Prietenia este de asemenea, o formă de manifestare a conştiinţei de sine, a capacităţii fiinţei umane de a se raporta pe sine la alţii, de a-şi reflecta corect personalitatea printr-o formă superioară a afectivităţii. Sentimentul prieteniei este superior unei simple emoţii, deoarece el nu izvorăşte din nesatisfacerea unor trebuinţe biologice şi nu încetează o data cu satisfacerea acestora.

Sentimentul prieteniei derivă nu numai din natura biologică fragilă a copilului, ci din nevoia de satisfacere a unor trebuinţe sociale, din nevoia de relaţie cu alţi copii sau poate pur şi simplu din nevoia de afectivitate. Toate acestea formează treptat o relaţie puternică şi de durată între copii, bazată pe încredere reciprocă şi devotament, cu o puternică încărcătură morală de cinste, respectarea cuvântului dat, ceea ce o face să fie pentru copil o sursă de suport social a tuturor problemelor sale, probleme care uneori nu pot fi împărtăşite părinţilor. Doar prin simplul fapt că este ascultat de un coleg de vârsta lui sau de altă vârstă, oferă copilului un sentiment de siguranţă emoţională şi securitate.

Colegii şi prietenii sunt cei care conturează într-un anumit sens „universul copilăriei”, indiferent cum este aceasta. Copiii depind în mare măsură de acest univers care este numai al lor, aici având parte de experienţe, trăiri, apreciere, comunicare, apartenenţă şi stimă de sine, în alt mod decât cel din familie.

Tot în acest contex este bine de amintit că prietenia se leagă între copiii cu aceleaşi aspiraţii, aceleaşi idealuri, care gândesc la fel un anumit aspect al vieţii şi poate fi considerată astfel un lucru vital pentru copil, reprezentând totodată o sursă individuală de suport social.

În concluzie Ecosistemul copilului, format din toate persoanele cu care copilul ar putea intra în contact la un moment dat, constituie reţele care funcţionează în jurul lui şi au rol protector cu scopul de a oferi suport emoţional, apreciativ, informaţional şi instrumental, în funcţie de rolul lor în viaţa copilului. Stabilitatea sa, proximitatea fizică şi sincronizarea dintre accesul la suport şi situaţiile de criză, reprezintă caracteristici al fel de importante ale suportului social. Cum este acesta perceput sau primit de către copil, reprezintă determinantul major al tuturor problemelor care pot să apară ca rezultantă a acestui proces de relaţionare.

Bibliografie

Bowlby J., A secure base: parent child attachement and healthy human developement, Basic Books, New York, 1988

Caplan G. & Killea M , Support sistem and mutual help: Multidisciplinary explorations,

Lazarus R.S. , Coping Theory and Research: Past, Present and Future, Psychosomatic Medicine, 1993

Syme S., Social support and Health, Academic Press, New York, 1985

Weitzaman M. , School and peer relations, Pediatric Clun North Amer, 1983