Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Sfaturile pretioasa ale absolventilor
Scris de administrator   
Vineri, 08 Iulie 2022 18:10

SFATURILE PREŢIOASE ALE ABSOLVENŢILOR

Fabian Iren Boglarka, profesor,

Liceul Teoretic ,,Arany Janos” Salonta

Dacă ar trebui să definesc aceste rânduri ca tipsau categorie de text, aş avea mari dificultăţi.

Totul a pornit de la o idee simplă, acum, câţiva ani, când am primit o clasă de a IX-a, ca diriginte. Erau 29 de copii talentaţi, ambiţioşi, dar cu caractere şi interese diferite, adolescenţi în toată firea, cărora a trebuit să le fiu dascăl, îndrumător, educator, exemplu de urmat, consilier şi câte-o dată şi părinte. Cum voi reuşi să-i îndrum spre un viitor mai bun? Cum să le ofer ce e mai bun din mine? Cum să găsesc tonul cel mai potrivit la aceste suflete tinere sensibile, în plină dezvoltare? Să fim sinceri, aceste sunt care ne frământă pe mulţi dintre noi, dascăli.

Stând pe gânduri, de cine ar asculta mai mult aceşti copii, mi-a venit ideea, să lansez o întrebare foştilor mei elevi, absolvenţi cu 4 ani în urmă.Am avut speranţa, că având o vârstă mai apropiată de actuala mea clasă, dar totuşi cu ceva experienţă de viaţă, vor fi mai credibili în a le da nişte sfaturi utile.

Le-am adresat rugămintea de a mă ajuta în consilierea actualei clase de a IX-a cu privire la abordarea unor aspecte din viaţa liceenilor:

Întrebarea mea era:

‚,Întrucât sunt acum (din nou, după patru ani) diriginte la o clasă de a IX-a, aș dori să vă rog, să oferiți câteva sfaturi, păreri și gânduri despre ce ați face la fel și ce aţi face diferit, la ce ați fi mai atenţi, ce aţi schimba dacă aţi avea posibilitatea de a începe acum clasa a IX-a, cum aţi proceda să obțineţi cât mai mult, cât mai bun din ceea ce vă oferă şcoala, să trăiţi anii de liceu la maxim. Sfatul vostru va suna cu siguranță mai autentic pentru noua generație’’.

Iată câteva răspunsuri, bineînţeles anonime

1)Fostă elevă, studentă la management, Cluj

‚‚În cea mai mare parte, aş face totul cam la fel, dar aş pune mai mult accent pe învățarea limbilor moderne, pentru că locul absolvenţilor oriunde în lume poate fi asigurat cu ajutorul limbilor străine. Copile, din cl.a IX-a, te-aș sfătui să încerci să evaluezi ce te interesează, ce te pasionează de la început și să încercisă te concentrezi pe asta, dar să dai importanţă și celorlalte subiecte, deoarece nu știi niciodată când îţi vor fi utile. Este bine dacă eşti cu ochii deschiși și profiţi de orice ocazie care îţi îmbogățește cunoștințele. Ţi-aş sfătui săîncerci să petreci cât mai mult timp împreunăcu colegii, să organizaţi programe variate şi interesante, astfel încât sădeveniţi o echipă bună’’!

2)Fostă elevă, studentă la pedagogie, Oradea

‚‚Sunt cu totul de acord cu cele scrise de colega mea.Gândindu-mă în urmă, nici eu n-aș schimba nimic, trebuie să-ți dai seama cât mai repede cu ce vrei să te ocupi pentru tot restul vieții. Din fericire, mi-am dat repede seama ce îmi doream, nu am regretat de atunci decizia mea și nu mă trezesc niciodată cu regrete sau reproşuri. Ar trebui să vă concentraţi pe ceea ce vă interesează, ce funcționează cel mai bine, să învățaţi cu devotament, să fiţi exigenţi faţă de voi, la nivel maxim’’.

3)Fostă elevă, asistentă medicală, Oradea

‚‚Sfatul meu ar fi să trăiești fiecare clipă. Oportunitățile nu trebuiesc ratate. Regret acei ani în care nici măcar nu mă gândeam că voi deveni adult într-o zi și că va trebui să iau propriile mele decizii, doar „CARPE DIEM”. Totuşi,asta a fost cea mai bună parte a anilor de liceu.

Dacă ar fi să schimb ceva, aș investi mai multă energie în învăţătură (mai ales la materiile de care am nevoie acum). Dar nu sunt dezamăgită, viața are urcuşurile şi coborâşurile ei,e important să înveţi să te adaptezi. Niciodată nu este prea târziu. Înveți mereu.

Revenind la anii de liceu, aș vrea doar să spun că au fost foarte frumoși, acolo s-au născut prietenii pe viaţă. Puneţi accent pe a vă cunoaşte colegii temeinic’’.

4)Fostă elevă, studentă la farmacologie,Timişoara

‚‚Te-aş sfătui să încerci să te cunoşti pe tine însuţi, ce iţi place, să pui mai mult accent pe asta şi să înveti bine la liceu, pentru că te va ajuta foarte mult la universitate.

Nu amâna nimic pe motivul, că „nu am timp!”, nu vei avea mai mult nici mai târziu.

Pe lângă studii, ar trebui să te distrezi mult, să petreci, și să ieşi des cu prietenii.

Participă la tot felul de activități: sport, muzică, diferite competiții, conferințe. Din toate acestea poţi câștiga experiență.

Mulți spun că anii studenţeşti sunt cei mai buni, dar după părerea mea, aceştia au fost anii de liceupentru că adevăratele prietenii se leagă acolo.

Succes în noul an școlar, perseverență profesorilor și elevilor deopotrivă’’!

5)Fostă elevă, studentă la medicină,Târgu-Mureş

‚‚Eu aș spune, că merită să fiți atenți și la subiectele care nu sunt de mare interes pentru voi la momentul respectiv, deoarece s-ar putea să aveţi nevoie de acele informații mai târziu în situaţii în care nici nu vă așteptaţi. Există un lucru care poate fi întotdeauna schimbat:atitudinea .

Un alt sfat este să participați la cât mai multe activități posibile, deoarece veţi profita de ele mai târziu. Nu aș schimba aproape nimic, doar aș pune mai mult accent pe limbile străine (engleză, germană).

În sfârșit, bucuraţi-vă de acești ani pentru că sunt cu adevărat frumoși și vor trece foarte repede ’’.

6)Fost elev, student la ISE, Cluj

‚‚Sunt de acord cu cei care spun, că la 15 ani nu prea înțelegem ce vrem să fim când vom crește și am ignorat de multe ori sfaturile care ar fi trebuit urmate. Cred că în clasa a IX-a, elevii încă nu prea știu ce vor să facă în viață, așa că aș pune mult mai mult accent pe autocunoaștere. Ar fi de folos un proiect, o programă prin care se pot identifica abilitățile elevilor, să vadă, cu ce ar trebui să se ocupe în viitor.Acest lucru ar putea ajuta să decideți către cevocaţie doriți să vă îndreptaţi, ce doriți să obțineți în viață. Ar fi foarte bine dacă aţi şti din timp pe ce materie să vă concentraţi.

De asemenea, pe baza experienței mele aș pune mult mai mult accent pe învățarea limbilor străine (aici, la Cluj, limbile străine sunt un avantaj pentru cele mai multe locuri de muncă), salariul este mult mai mare pentru cei care, vorbesc engleza, germana, franceza sau italiana.

În clasa a IX-a încă nu sunteţi stresaţi de examene, așa că, trăiți-vă viaţa de liceu, cunoașteți-vă cât mai bine, participaţi la tot felul de activități extraşcolare - nu vă fac decât bine’’!

Cred, că astfel de păreri merită să fie împărtăşite, să avem a retrospectivă a anilor de liceu din prisma foştilor elevi de-ai noştri.

Vrea cineva să continue....???

BIBLIOGRAFIE:

1. David A. Garvin&Joshua D. Margolis, The Art of Giving and Receiving Advice

Howard Business Review, The Magazine, Harvard Business Publishing, Brighton, January-February 2015

2.https://www.level39.co/digital39/opinion-insights-and-advice/

SUMMARY

Once upon a time....

There were 29 talented, ambitious children in the 9th formwithdifferentcharactersandinterests, teenagers by nature, whom I had to guide as their head-teacher, mentor, educator, role model, counselorandsometimesas a parent. How will I be able to guide them towards a better future? How can I give them the best of me? How to find the right tone for these sensitive, developing young souls? Let's be honest, these are questions that bother many of us, teachers....

The idea to ask my former pupils for advice came to me all of a sudden.....,

This piece of writing of an indefinite genreisaboutthepieces of advice, opinionsandlifeexperiencetheysharedwiththeyounger generation...


Articole asemanatoare relatate:

 

Revista cu ISSN

Meseria de a fi parinte

MESERIA DE A FI PĂRINTE …   Prof. Gabriela Gorgan Şcoala Gimnazială Petriş, Bistriţa Năsăud   Trebuie să ne examinam felul de a gândi, conştiinţa şi comportamentul dacă dorim să auzim apelul care ne invită...

Read more

O experienta palpitanta Sapte ani in Alg…

O experienţă palpitantă – şapte ani în Algeria!   După câştigarea independenţei Algeriei, în 1962, odată cu plecarea în masă a francezilor, forţa intelectuală a ţării a scăzut considerabil. Primii ani ce...

Read more

Concursul National Viva la Musica Zalau …

Concursul National Viva la Musica Zalau 2016 castigatorii pentru editia a XVIII-a

CONCURSUL NAŢIONAL „VIVA LA MUSICA” CÂȘTIGĂTORII PENTRU EDIŢIA A XVIII-A, ZALĂU, MAI 2016 Concursul Național “VIVA LA MUSICA” 2016, aflat la cea de a XVIII-a ediție, a...

Read more

Scoala si prietenii surse de suport soci…

ŞCOALA ŞI PRIETENII, SURSE DE SUPORT SOCIAL PENTRU COPIL   Psih. Pop Petronica Profesor consilier şcolar/CJRAE Cluj Rezumat Este bine ştiut cine este un „mare consumator de...

Read more

Calendarul Activitatilor Educative Regio…

Calendarul Activitatilor Educative Regionale si Interjudetene 2013   Vezi Calendarul Activitatilor Educative Regionale si Interjudetene – anul 2013, fara finantare MEN.  

Read more

Atingeti excelenta in management scolar!

Atingeti excelenta in management scolar!    Educatia este singura cale de a gasi raspuns pentru toate intrebarile noastre. In calitate de cadru didactic, dorinta de a avea rezultate deosebite la clasa trebuie...

Read more

Contracte la termen pe indici bursieri i…

CONTRACTE LA TERMEN PE INDICI BURSIERI ÎN ROMÂNIA   Cîrcotă Roxana - prof. ec. Liceul Tehnologic de Marină Galați   Rezumat Bursa de valori din România a fost reînfiinţată în anul 1995, în baza Deciziei nr....

Read more

Acte necesare pentru inscriere la defini…

Actele necesare pentru înscrierea la examen DEFINITIVAT - sesiunea august 2011     1.      Cerere de înscriere, adresata conducerii I.S.J (se vor preciza: unitatea şcolară, vechimea la catedră, disciplina înscrisă pe diplomă la care...

Read more