TIPURI DE PARATOPII ÎN POETICA MACEDONSKIANĂ

Profesor Drd. Miron Costina Violeta

profesor la Şcoala cu cls. I-VIII Tălpaş, Dolj

Macedonski este o persoană care nu-și găsește locul și trebuie să-și construiască teritoriul propriei opere pe această lipsă, este un fel de Ianus bifrons, el însuși s-a semnat Ianus pe unele lucrări ale sale. O față a sa cunoaște apăsarea socială, cauzată de nerecunoașterea sa de către contemporani, iar cu cealaltă față, cea care se dorește nobilă se îndreaptă către stele, prin latura sa predominant romantică, așa cum insistă Adrian Marino¹, în vastul său studiu, Opera lui Alexandru Macedonski, unde descoperă printre celelalte elemente parnasiene, simboliste, naturaliste etc. preponderența celor romantice. Paratopia lui Macedonski, folosind termenului lui Dominique Maingueneau², se referă la spațiul literar și la societate. În secolul în care a trăit el (XIX), nu era suficient să duci o viață de boem, când azi ai bani în buzunar, mâine nu-i mai ai, sau să frecventezi cenacluri pentru a fi creator, Macedonski avea o familie de întreținut, iar lui nu i se pare suficient să frecventeze cenacluri literare ci a întemeiat el unul și anume prea cunoscutul Literatorul, pe care l-au frecventat Gala Galaction, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, Traian Demetrescu etc.

Paratopia este în același timp condiția și produsul creației (Dominique Maingueneau), paratopia nu este o origine sau o cauză și cu atât mai puțin un statut, nu este suficient să fii un marginal patentat pentru a fi menit unui proces de creație, pentru Macedonski nu era suficient să fie un damnat al societății pentru a deveni inițiatorul simbolismului în literatura română, precursorul modernismului interbelic la noi, paratopia învăluie procesul creator, care o învăluie la rândul său. În Noaptea de Februarie, relația față de societatea stabilită poate fi de marginalitate tolerată, cum este cazul prostituatelor, în acest caz este o paratopie socială: Noaptea de Februarie ironizează pretinsele binefaceri ale civilizației în contrast cu indiferența contemporanilor: “A! Civilizare! Secol de progres și industrie, /Tu ai aburi, ai mașine și cu trăsnetul te joci, /Secol plin de prevedere, secol de filantropie, /Tu ai întrecut desigur ale Romei vechi epoci. /Împărat atotputernic pe uscat ca și pe valuri, /Îți îndeplinești menirea și nu am de zis nimic, /Ai pentru femei bordeluri, ai pentru poeți spitaluri, /Secol de filantropie, cine zice că ești mic? //” Poetul elogiază frumoasele realizări ale tehnicii cu beneficiile ce decurg din aceste realizări, dar în contradictoriu cu aceste realizări frumoase, societatea profită de viața grea a unor categorii de oameni, care pentru o bucată de pâine își vând trupul în folosul tot al celor bogați, care au înființat așa zisele bordeluri. Autorul în dialog direct cu cititorii le spune deschis că nu trebuie să se prefacă neștiutori de existența bordelurilor deoarece “cu toții au trecut” sau vor trece „prin ciur și prin dârmon”: “Voi roșiți fără-ndoială, cititori, - dar vă prefaceți.../Aide! Ați trecut cu toții și prin ciur și prin dârmon...//” Poetul face referire la Maria Magdalena, prostituata din Biblie, în jurul căreia se strânseră contemporanii ei să arunce cu pietre pentru a o omorî din cauza păcatului prostituției, dar aceștia ezitau să arunce cu pietre la vederea lui Iisus Hristos, care spune: “Cel ce este fără de păcat să arunce primul cu piatra”, folosindu-se de momentul biblic, Macedonski îndeamnă: “Nu le aruncați cu piatra, Doamnelor din lumea mare, /Voi le-ați prăvălit în ocna Iadului îngrozitor... /Nu le-ați vrut cusătorese într-a voastră nepăsare, //” Prin scrierea cu majusculă “Doamnelor”, poetul își exprimă maxima politețe, dar pe de altă parte “Doamnele” simbolizează societatea, care nu a oferit de lucru acelor femei nenorocite nevoite să se prostitueze, poetul acuză societatea de “nepăsare”, “indiferență”, care este cel mai mare păcat.

Macedonski fiind afectat și de o paratopie spațială, care este una a exilului în Franța, țara lui fiind una nerecunoscătoare se îndreaptă către Franța, considerată de el “singura patrie a intelectualilor”, dedicație pe care o face alături de trei versuri autografe semnate din sonetul Avatar:  “Et bien que le lilas ait fléuri mes obséques, / Voici deux mille ans près... Crétus était mon nom / Et je portais tunique et toge à franges grecques //” Pentru Macedonski la acea vreme, cred că a fost foarte greu să realizeze o poetică de o așa valoare, în condițiile în care nici publicul nu a aprobat-o imediat, dar gesturile sale de prevedere și-au făcut vădite însemnele propriei legitimări: “Dar când patru generații peste moartea mea vor trece, / Când voi fi de-un veac aproape oase și cenușă rece, / Va suna și pentru mine al dreptății ceas deplin / Și-al meu nume, printre veacuri, înălțându-se senin /Va-nfiera ca o stigmată neghiobia dușmănească / Cât vor fi în lume inimi și o limbă românească”. Cazul lui Macedonski de a nu fi recunoscut de către contemporani, deși el este  în literatura română, cel care a teoretizat, cultivat simbolismul, indiferent în ce măsură, eclectic sau asociat cu elemente parnasiene, nu este singular, în literatura europeană, mai întâlnim cazul nerecunoașterii lui Lautréamont, care a tipărit o carte, dar nu a găsit niciun fel de audiență printre contemporani, iar năpasta morții a venit la frageda vârstă de numai douăzeci și patru ani. Drept consecință, “în literatură a apărut așa-zisul curent suprarealist care avea multe realități cu poezia lui Lautréamont. Acesta e reabilitat: i se tipăresc operele, este considerat un mare maestru, are chiar și discipoli. (...)”³ “În rândurile celor care s-au înșelat asupra valorii operei lui Lautréamont, R. Faurisson menționează pe Gide, Ed. Jaloux, J. Maritain, J-P Sartre, R. Caillois, în seria acestor victime fiind apoi înseriați G. Bachelard, M. Blanchot, Ph. Sollers și mulți alții.”⁴ Dacă Alfred de Musset a fost apreciat de către contemporani, Alexandru Macedonski nu a fost înconjurat de către contemporani, care să-i aprecieze munca, acest lucru pe de o parte dăunându-i inspirației sale pe de altă parte ambiționându-l să caute un mediu propice creării, să încerce să se impună în Franța, patria lui Hugo și a lui Musset. Macedonski trăiește într-o societate, care-l umilește atât prin indiferență cât și prin dorința sa exprimată de a-l vedea mort, iar starea poetului prinde contur în contextul unui mediu romantic, cu elemente romantice ale “înălțării la cer” ce interferează cu elemente simboliste în Noaptea de Iunie: “Sublim poet, ca mine tu n-ai trăit în lume, / Să simți indiferența cum vine să sugrume /Din inimile noastre, cerescul sințământ, /Ce sparge închisoarea-i de humă, ca să zboare /Spre tot ce este rază, schintei, parfum, splendoare, / Spre tot ce te ridică în cer de pe pământ! //” A interpreta constă în a raporta suprafața textuală la “condițiile producerii sale”, iar în romantism, literatura are pretenția de a accede la un “statut de excepție”, de aceea Macedonski a fost mereu influențat de nerecunoașterea sa de către contemporani, care reprezentau ceea ce se  numește “archeionul” unei colectivități. Anii autoexilului au avut efect benefic asupra lui Macedonski, care a schimbat macazul literaturii române spre simbolism, ce-i drept interferat cu alte curente, ceea ce-l face pe Tudor Vianu să afirme: “După cum seva distilată din tainițele mucede și întunecate ale pământului se volatilizează în parfumul florilor, nefericirile recente au devenit pentru Macedonski substanța unor curate înfloriri”, Macedonski realizând “mari dizlocări ale romantismului negând discursivitatea și retorismul, apropiindu-se de percepția sinestezică, înlocuind tabloul clasic bazat pe reprezentare spațială cu impresia, intuind efectele refrenelor etc.”, afirmă Marin Beșteliu. Colaborează cu versuri la revista La Walonie, unde au apărut primele scrieri simboliste europene, editată de belgianul Albert Mockel, Macedonski fiind primul român care teoretizează poezia “simbolist-instrumentalistă”, în Rondeluri și nu numai, colaborează la reviste: La Nouvelle Revue, La Revue Hebdomadaire, La gazette des Enfants, La Revue Félibréenne și primește colaborări străine la Literatorul și se continuă: „Astfel, numele său schinteiază pe rând în Revue Contemporaine (colaboratori: Zola, Richepin, Loti, Alph. Daudet și alții) încă din 1884; în Nouvelle Revue, în Journal des Débats, în Revue Française, în Revue Internationale, în Walonie, - ziar din care a ieșit întreaga mișcare simbolistă, - în Echo de la Semaine, în Revue Bleue, în L’Indépendance Littéraire, în Pesther Lloyd, în Journal de Florence, în To Paron (Atena), în Express-Orient și așa mai departe.” În perioada colaborării la revista La Wallonie, Macedonski a avut prilejul să cunoască și poemele în proză ale lui J. Destrée, Marc Olin, Stuart Merrill și André Gide.

Se poate vorbi și despre o paratopie temporală la Macedonski, timpul lui nu este timpul lui, Macedonski trăiește după rețeta anticipării, el fiind inițiatorul simbolismului în literatura noastră, Macedonski este un poet prematur al unei lumi literare pe cale să se construiască, nostalgică încă după perioada eminesciană și după Romantism, care a făcut din poet figura de marcă a societății. Prin Alexandru Macedonski, simbolismul românesc, chiar dacă aflat în stadiu embrionar este sincron cu întreaga mișcare europeană. Alexandru Macedonski a fost inițiatorul versului liber înainte de Kahn și Laforgue cu poezia Hinov (1879) și teoreticianul versului liber înainte de René Ghil în articolul Despre logica poeziei (1880), “în anii 1880-1885, de exemplu, naturalismul prezintă o participare complementară față de romantismul social, propus prin cunoscuta prefață a volumului Poezii (...) instrumentalismul este, înainte de 1890, identificat cu simbolismul, pentru a fi apoi, în deceniul al zecelea, treptat abandonat în favoarea simbolismului real”⁵, În arcane de pădure, fiind “întâia cercare simbolistă în românește”, cum scrie în comentariul ce însoțește poezia publicată în 1890, “simbolismul însuși scade în intensitate, pentru a lăsa loc instalării unui parnasianism academizant”.

La 24 noiembrie 1920 din cauza bolii la inimă și posibil și din cauza unei boli la plămâni, poetul, prozatorul, dramaturgul și publicistul Alexandru Macedonski, cel care a luptat ca un adevărat Sisif cu rezistența contemporanilor în privința ideilor sale novatoare în literatură, inhalând esență de trandafiri, deoarece fiind noiembrie, fiul său Nikita nu a mai găsit flori naturale și a fost obligat să cumpere de la farmacie o sticluță cu esență de trandafiri pentru a îndeplini ultima dorință a tatălui său, care șoptea: “Rozele”. Alexandru Macedonski a inspirat pentru ultima dată miros de trandafiri din batista pe care a vărsat esență și i-a dus-o la nas iubita lui soție, Anna, pe patul de suferință. “Macedonski era un poet modern cu o receptivitate uimitoare, care avea să introducă în poezia românească toate nuanțele, care avea să introducă în poezia românească toate nuanțele modernismului european, de la decadentismul baudelairian până la rafinamentul stilistic parnasian și subtilitățile senzoriale și muzicale ale simbolismului.”⁶ Surprinzător este faptul că Alexandru Macedonski născut în luna martie, naștere evocată în poema Noaptea de Martie:

 “Trebuia într-acea noapte ca să sufle vântul rece,

(...............................................................................)

Când mă-mpinse-n astă lume pântecul ce m-a purtat.”

a avut premoniția că sfârșitul vieții sale va fi în luna noiembrie a anului, premoniție ce s-a materializat prin creația sa Noaptea de Noiemvrie publicată în anul 1895 în volumul Excelsior și:

“- Sărmanul Macedonski, s-a dus, ca o clipire”

Note bibliografice:

¹Adrian Marino, Opera lui Alexandru Macedonski, Editura Pentru Literatură, București, 1967

²Dominique Maingueneau, Discursul literar, Paratopie și scenă de enunțare, traducere de Nicoleta Loredana Moroșan, Prefață de Mihaela Mîrțu, Institutul European, Iași, 2007

³Piotr Grigorievici Bogatâriov, Roman Osipovici Jakobson, Folclorul ca forma specifică a creației, în Ce este literatura?, p.462

⁴Romul Munteanu, Introducere în literatura europeană, modernă, Ed. Allfa, București, 1996, p. 26

⁵Mihai Zamfir, Introducere în opera lui Al. Macedonski, Editura Minerva,  București, 1972, p. 59

⁶Alexandru Busuioceanu, Istoria literaturii române  – Compendiu – Cuvânt înainte de Alexandru Ciorănescu, Postfață de Andrei Ionescu, Editura Jurnalul Literar, 1998, p. 143