Choose your screen resolution: Auto adjust 800x600 1024x768


Tratarea diferentiata a elevilor care prezintadificultati de invatare
Scris de administrator   
Marţi, 08 August 2017 23:05

TRATAREA DIFERENȚIATĂ A ELEVILOR CARE PREZINTĂ DIFICULTĂȚI DE ÎNVĂȚARE

prof. înv. primar Doina Dumitru

 

Şcoala Gimnazială Fitioneşti

Cunoaşterea și abordarea diferențiată a elevilor reprezintă un mijloc eficient de prevenire şi înlăturare a eşecului şcolar. Numai cunoscându-i pe elevi poţi să-i priveşti cu empatie, poţi să te apropii de ei, poţi să-i determini să aibă încredere în ei şi în tine. Numai astfel putem să-i formăm pe toţi elevii la nivelul maxim al posibilităţilor lor, să antrenăm fiecare elev în învăţarea activă, să intervenim conştient în momentele dificile, să prevenim rămânerile în urmă la învăţătură. Este necesară cunoașterea elevilor, bazată pe metodele de cercetare psihopedagogică, utilizarea unor metode activ participative care permit detectarea ezitărilor sau a eşecurilor parţiale, identificarea punctelor tari şi a celor slabe ale elevilor.

Doar atunci când lucrăm diferenţiat cu fiecare elev în parte putem spera să asigurăm şanse egale tuturor elevilor. Tratarea diferenţiată nu presupune eliminarea conţinutului de bază pentru toţi elevii, ci iniţierea acestora în toate conţinuturile prevăzute de programe, cel puţin la nivel minim de cunoaştere, înţelegere, aplicare, sprijinindu-se pe mult material concret.

Dezvoltarea multilaterală a fiecărui elev depinde în mare măsură de interesul pe care profesorul îl acordă conţinuturilor pe care acesta urmează să şi le însuşească, strategiilor didactice pe care le utilizează, dar şi modului efectiv în care fiecare copil poate să înveţe.

Deficiențele în activitatea de învățare își au originea, de regulă, în nepotrivirea între modul în care o parte dintre elevii unei clase învaţă sau sunt obişnuiţi să înveţe şi modul în care un cadru didactic îi învaţă sau este obişnuit să-i înveţe. O parte dintre elevi ajung să aibă performanţe mult mai reduse în comparaţie cu potenţialul lor şi datorită faptului că persoanele care-i învaţă nu s-au întrebat niciodată în ce mod învaţă ei. Toţi elevii ar trebui să se bucure de atenţia şi sprijinul profesorului, de la cei cu performanţe slabe, la cei cu performanţe ridicate, de la cei care au probleme de comportament la cei care sunt liniştiţi, de la cei care sunt motivaţi, la cei care au o motivaţie mai scăzută pentru învăţare. Tratarea diferenţiată nu presupune însă eliminarea conţinutului de bază pentru toţi elevii. În funcţie de nivelul de dezvoltare a elevilor, aceştia vor fi iniţiaţi în toate conţinuturile prevăzute de programe, cel puţin la nivel minim de cunoaştere, înţelegere, aplicare, sprijinindu-se pe mult material concret.

În activitatea didactică există o diversitate de aspecte care pot fi diferenţiate: conţinutul (curriculumul scris), modul efectiv în care predăm (curriculum predat), strategiile didactice, activităţile didactice, sarcinile de învăţare şi instrumentele de evaluare.

Tratarea diferenţiată a elevilor presupune:

  • identificarea cauzelor care determină diferenţieri majore între elevi;

  • gruparea diferită şi flexibilă a elevilor în procesul de predare-învăţare (activităţi frontale, pe echipe, pe grupuri care colaborează, în pereche, individual); grupare după interese, modalităţi preferate de învăţare, nivel de pregătire, sexe; grupare heterogenă sau omogenă;

  • proiectarea, predarea şi evaluarea în funcţie de diferitele moduri de a prelucra informaţiile empirice şi de stilurile diferite de învăţare ale elevilor;

  • elaborarea unor sarcini de lucru diferenţiate ca grad de dificultate şi ca volum;

  • adoptarea unor strategii care oferă posibilitatea elevilor de a alege unde, cum şi cu ce colegi pot lucra împreună;

  • valorificarea permanentă a punctelor tari ale elevilor;

  • adaptări, modificări, abordări diferite ale curriculumului;

  • utilizarea unor forme variate de evaluare (examinări scrise şi orale, portofolii, demonstraţii practice etc.).

    Este necesară utilizarea unor strategii didactice diferenţiate deoarece elevii dintr-o clasă sunt diferiţi: nu toţi au acelaşi stil, acelaşi ritm de învăţare, nu toţi şi-au însuşit aceleaşi cunoştinţe, nu dispun de aceeaşi capacitate de înţelegere şi de trecere de la un obiectiv de învăţare la altul cu aceeaşi uşurinţă. Toţi elevii trebuie să aibă acces egal la resursele educaţionale, dar acestea trebuie oferite în funcţie de specificul fiecăruia. Obţinerea succesului planificat în învăţare de către toţi elevii impune identificarea elevilor cu dificultăţi de învăţare, precum şi a celor înalt dotaţi şi elaborarea unor programe de instruire nestandardizate pentru fiecare categorie, în funcţie de particularităţile identificate.

    În experienţa didactică m-am confruntat deseori cu situaţii în care elevii au întâmpinat dificultăţi atât în adaptarea la cerinţele şcolii, cât şi în învăţare. Integrarea acestor elevi în colectivul clasei s-a realizat treptat şi a presupus în primul rând identificarea cauzelor dificultăţilor de învăţare. Dintre cauzele generale ale acestor dificultăţi pot aminti aici nefrecventarea grădiniţei, analfabetismul parental, situaţia materială precară, capitalul cultural al comunităţii care se răsfrânge asupra valorilor familiale şi individuale. La acestea se adaugă cauzele psiho-individuale, care sunt exprimate prin nivelul scăzut al capacităţilor intelectuale, inteligenţă la limită şi sub limită, tulburări de comportament (hiperexcitabilitate, hiperemotivitate, opunere, astenie, instabilitate neuromotorie şi psihomotorie, nevroze de şoc, impulsivitate, apatie, nelinişte).

    Inteligenţa reprezintă unul dintre factorii determinanţi ai rezultatelor la învăţătură. Aceasta nu înseamnă însă că toţi elevii care obţin rezultate scăzute prezintă inteligenţă scăzută la limită. Cauzele pot fi de natură afectiv-motivaţională (atitudine negativă faţă de activitatea şcolară, lipsa motivaţiei, anxietate) sau de natură pedagogică. Sunt elevi care în pofida rezultatelor scăzute la o disciplină, la altele obţin rezultate bune. Aşadar, nu inteligenţa acestora reprezintă „piedica” în calea succesului; eficienţa inteligenţei este condiţionată de întreaga viaţă psihică a elevului, mai ales de particularităţile afective şi volitive ale personalităţii. Lipsa stăpânirii de sine, instabilitatea emoţională pot deteriora inteligenţa şcolară a elevului.

    Factorul afectiv şi cel atitudinal influenţează pozitiv sau negativ, activitatea de învăţare. Deseori sesizăm în rândul elevilor o schimbare treptată a atitudinii faţă de şcoală. Orice eşec pe care nu-l observăm şi nu îl compensăm rapid poate determina un proces de inadaptare, un şoc pe care îl va suferi copilul. Acesta se resemnează sau renunţă, devenind indiferent faţă de şcoală, sau se revoltă împotriva insucceselor pe care nu reuşeşte să le învingă, încearcă să dovedească că el poate să reuşească în anumite domenii, ceea ce uneori conduce la indisciplină, violenţă, iar alteori la teama de insucces.

    Oboseala, provocată de activitatea de învăţare, se manifestă prin scăderea capacităţii de muncă, prin nevrozitate, hiperexcitabilitate, agitaţie sau apatie, depresie, poate conduce la scăderea randamentului şcolar. Oboseala se oglindeşte mai ales în ritmul fluctuant în care elevul se pregăteşte pentru şcoală. Ritmul de apariţie a oboselii diferă şi în funcţie de intensitatea şi conţinutul activităţii, de tonalitatea afectivă a lecţiei, de variaţia capacităţii de muncă pe parcursul unei zile, de regimul de odihnă.

    Cunoaşterea elevilor reprezintă un mijloc eficient de prevenire şi înlăturare a eşecului şcolar. Numai cunoscându-i pe elevi poţi să-i priveşti cu empatie, poţi să te apropii de ei, poţi să-i determini să aibă încredere în ei şi în tine. Numai astfel putem să-i formăm pe toţi elevii la nivelul maxim al posibilităţilor lor, să antrenăm fiecare elev în învăţarea activă, să intervenim conştient în momentele dificile, să prevenim rămânerile în urmă la învăţătură. Este necesar să realizăm o cunoaştere ştiinţifică, bazată pe metodele de cercetare psihopedagogică, să utilizăm metode activ participative care permit detectarea ezitărilor sau a eşecurilor parţiale, identificarea punctelor tari şi a celor slabe ale elevilor.

    Este importantă stabilirea unei legături cu familiile elevilor pentru a cunoaşte trecutul acestora, comportamentul lor în afara şcolii, modul în care ei povestesc ceea ce se întâmplă la şcoală.

    Mediul familial ocupă un loc central între factorii determinanţi ai succesului şcolar. Atitudinile părinteşti au consecinţe durabile asupra personalităţii în formare. Părinţii trebuie să-i formeze copilului o atitudine corectă faţă de şcoală, să-l influenţeze pozitiv în vederea formării unei motivaţii corespunzătoare. În ultimii ani asistăm la o degradare vizibilă a atitudinii multora dintre părinţi faţă de instituţia şcolii. Aceştia sunt prinşi in capcana grijilor zilnice de asigurare materială a familiei, iar sarcinile educative privind copiii lor le transferă în totalitate şcolii. Colaborarea cu şcoala este mai dificil de realizat în cazul familiilor sărace, care uneori nu reuşesc să suporte financiar întreţinerea copiilor la şcoală. Nivelul cultural al acestora este scăzut. Când nu lucrează, unii dintre ei se distrează, cheltuind puţinii bani câştigaţi, pe băutură şi ascultând manele, oferindu-le un exemplu negativ propriilor copii. Aceştia sunt întâmpinaţi acasă cu ţipete, insulte şi pedepse. Psihicul acestor copii este traumatizat. Ei îşi pierd treptat încrederea în forţele proprii, devin irascibili, nestăpâniţi, obraznici sau retraşi, timizi, anxioşi, „dificili” din punct de vedere pedagogic. Sunt cazuri în care copiii n-ar fi trimişi la şcoală dacă părinţii nu ar fi constrânşi de acordarea ajutorului social sau a alocaţiei. De multe ori elevii sunt încurajaţi de familie să absenteze de la şcoală, fie pentru a avea grijă de fraţii mai mici, când părinţii sunt la muncă, fie sunt obligaţi să muncească alături de ei.

    Şcolii îi revine sarcina de a acorda o atenţie specială tuturor aspectelor legate de educaţia oferită copiilor proveniţi din medii sociale defavorizate. Atunci când copiii necesită tratamente speciale, care nu pot fi identificate sau aplicate în cadrul familiei, trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a oferi acestora un ajutor specializat şi îndrumarea necesară, pentru ca aptitudinile elevilor cu dificultăţi de învăţare sau cu handicap fizic să nu se irosească.

    Sunt fericite cazurile în care familiile copiilor care au nevoie de tratare diferenţiată colaborează cu şcoala, în sensul că le acordă acasă sprijinul şi atenţia necesară depăşirii dificultăţilor, îi încurajează în permanenţă . Prezint în continuare un astfel de caz, în care abordarea diferenţiată a copilului a condus la obţinerea unor rezultate mulţumitoare.

    V.A. este unul dintre elevii care nu a frecventat grădiniţa. Era un copil timid, prezenta dificultăţi de comunicare cauzate şi de faptul că auzul fonematic era slab dezvoltat, nu pronunţa corect toate sunetele şi cuvintele. Avea o capacitate de lucru foarte redusă, după câteva minute de activitate „se pistisea” şi cu greu reuşeam să-i captez atenţia pentru a trece la o altă activitate sau să o continui pe cea pe care o întrerupea. Participa la jocurile didactice organizate, de multe ori doar fizic. Reacţiona pozitiv când anunţam un „joculeţ” pentru că i se părea lui că durează mai puţin şi nu se mai „pistiseşte”. Nu era familiarizat cu caietele tip I şi de matematică, cu stiloul şi cu alte rechizite. Nu avea răbdare nici să se joace cu plastilina.

    Am consultat şi un logoped, care, după o examinare, a apreciat că deficienţele pot fi înlăturate printr-o activitate susţinută la clasă.

    Am luat legătura cu părinţii copilului, în special cu mama, cu care îşi petrecea mai mult timp şi i-am explicat că trebuie să-l corecteze în permanenţă atunci când pronunţă cuvintele incorect, chiar dacă i se pare că aşa e mai simpatic. Am invitat-o să participe la activităţi în care propuneam exerciţii pentru înlăturarea deficienţelor respiratorii („Mirosim flori”, „Stingem lumânarea” etc.), exerciţii pentru dezvoltarea auzului fonematic („Deschide-ţi urechea bine”, „Imităm sunetele animalelor”), pe care le putea realiza şi acasă împreună cu copilul. De asemenea a asistat la mai multe lecţii de predare-învăţare a sunetelor şi literelor, pentru a-şi însuşi modalităţile cele mai eficiente de a-l ajuta acasă să progreseze.

    Copilul a întâmpinat dificultăţi şi în ceea ce priveşte cititul, cu greu şi-a însuşit tehnica citirii pe silabe, dar a reușit să învețe să citească corect și expresiv.

    În ceea ce priveşte scrisul, acesta a manifestat interes pentru o scriere caligrafică. Transcria corect cuvinte, propoziţii și texte scurte. În dictări şi în exerciţiile de creaţie, scria cu omisiuni de litere, cu înlocuiri de grafeme ale căror foneme sunt asemănătoare acustic. Din acest motiv, evitam să-i dau dictare în acelaşi timp cu ceilalţi colegi, lucru care la început l-a sesizat şi i-a displăcut. După ce a realizat că, atunci când făceam dictări individuale cu el, obţinea rezultate din ce în ce mai bune, a căpătat mai multă încredere în el şi, atunci când propuneam activităţi de muncă independentă, mă întreba dacă nu vreau să-i mai dau şi lui o dictare.

    Se exprimă încă destul de greoi, însă efortul de a se perfecţiona este vizibil. Desprinde informaţiile esenţiale din textul citit de mai multe ori, este interesat de îmbogăţirea vocabularului.

    Progresele pe care le-a făcut elevul sunt evidente, însă au fost obţinute prin efortul comun al copilului, al colectivului clasei, al familiei şi prin dăruirea de care toţi am dat dovadă.

    Bibliografie

  • Iaurum, Gabriela, Eşecul şcolar nu este o fatalitate!, în revista Învăţământul primar, nr. 1, 2000;
  • Nicola, Ioan, Pedagogie, E.D.P. Bucureşti, 1994;
  • Popenici, Ştefan (coord.), Managementul clasei pentru elevii cu ADHD. Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, Editura Didactica Publishing House, 2008;
  • Tomşa, Gheorghe (coord.), Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Editura C.N.I. „Coresi” S.A., Bucureşti, 2005.

 

Revista cu ISSN

Voluntariatul recunoscut ca experienta p…

Voluntariatul recunoscut ca experienta profesionala Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat legea care prevede ca voluntariatul sa fie recunoscut ca experienta profesionala. Legea işi propune promovarea ideii de voluntariat, in conditiile...

Read more

Metodele de invatare activa prin coopera…

METODE DE ȊNVǍȚARE ACTIVǍ PRIN COOPERARE LA VȂRSTA PREŞCOLARǍ Educatoare Portik Laura Grădiniţa P.P.Nr.1 Reghin Rezumat Ȋnvăţământul actual modern presupune îmbinarea tehnicilor moderne...

Read more

Traditii si obiceiuri specifice sarbator…

TRADIŢII ŞI OBICEIURI SPECIFICE SĂRBĂTORILOR DE IARNĂ COLINDELE   Profesor Lazar Mihaiela Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău     “Fără obiceiurile şi tradiţiile noastre, fără portul şi limba noastră, nu am putea să ne numim...

Read more

Alte modalitati de promovare a scrierii

ALTE MODALITĂȚI DE PROMOVARE A SCRIERII Ramona Cristina Oltean, prof. înv. primar, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna“ Deva Ştiri zilnice Punem la dispoziţie o tablǎ...

Read more

Scoala si prietenii surse de suport soci…

ŞCOALA ŞI PRIETENII, SURSE DE SUPORT SOCIAL PENTRU COPIL   Psih. Pop Petronica Profesor consilier şcolar/CJRAE Cluj Rezumat Este bine ştiut cine este un „mare consumator de...

Read more

CULTIVAREA SPIRITULUI COMPETITIV LA ELEV…

CULTIVAREA SPIRITULUI COMPETITIV LA ELEVI PRIN PROIECTE EDUCAŢIONALE EXTRACURRICULARE PE TEME MATEMATICE ÎN ÎNVǍŢǍMÂNTUL EUROPEAN   Profesor Drãgan Cãtãlina Şcoala Nr. 22 „Dimitrie Cantemir”, Galati     Pentru a obtine efecte benefice ale...

Read more

L etude de la litterature dans l enseign…

L’ÉTUDE DE LA LITTÉRATURE DANS L’ENSEIGNEMENT SECONDAIRE EN ROUMANIE SILVIA NICOLETA BALTĂ Şcoala Gimnazială „Maria Rosetti”, Bucureşti L’enseignement de la littérature dans le système d’enseignement secondaire roumain devrait être mis...

Read more

Premise si cerinte in formarea personali…

PREMISE ŞI CERINŢE ÎN FORMAREA PERSONALITĂŢII ELEVULUI Prof. înv. primar OLAR CAMELIA-MARIA Şcoala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” Orăştie ...

Read more