Violenta argumente si contra argumente pentru sanctiune |
Luni, 08 Noiembrie 2010 18:41 |
VIOLENŢA
ARGUMENTE ŞI CONTRA-ARGUMENTE PENTRU SANCŢIUNE
Profesor Lazar Mihaiela
Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalãu
Aplicarea de sancţiuni reprezintă o măsură eficientă de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală.
Argumente pro:
§ elaborarea prin colaborare (profesori, elevi, părinţi, etc.) a unui set de norme, drepturi, obligaţii, sancţiuni şi recompense, bine gândite şi justificate, stabilirea acestora în regulamentul intern al şcolii, precum şi cunoaşterea acestora asigură transparenţă acţiunilor din şcoală, iar încalcarea şi nerespectarea acestui set de reguli trebuie sancţionată;
§ cei care au greşit învaţă să fie responsabili - trebuie să conştientizeze gravitatea faptelor săvârşite şi urmările nefaste ale actelor sale, să-şi asume propriul comportament şi consecinţele faptelor sale;
§ pentru ca sancţiunea să fie adecvată şi aplicată în concordanţă cu gravitatea faptei, tipul de violenţă, ţinând cont de consecinţe şi frecvenţa producerii lor, înainte de a sancţiona şi aplica regulamentul şcolar este necesar să cercetăm cazul, fără să etichetăm şi fără să atribuim judecăţi de valoare apriori;
§ respectarea consecventă a regulamentului şi aplicarea corectă a sancţiunii poate fi un model pentru ceilalţi elevi, pentru a nu repeta abateri similare, având un rol preventiv, descurajând comportamentele agresive;
§ dacă sancţiunea este corect aplicată şi justificată, nici agresorul şi nici victima nu vor acumula sentimente şi trairi negative ce pot declanşa comportamente violenţe, chiar deviante.
Argumente contra:
§ nerespectarea regulilor şi aplicarea incorectă sau prea uşoară a sancţiunilor conduce la neîncredere, dezordine, recidive sau noi acte de violenţă, posibil mai grave;
§ sancţiunea aplicată nu are valoare pe termen lung şi nu oferă feedback pozitiv, cu atât mai mult, cu cât nu este însoţită de acţiuni eficiente de remediere şi corectare a atitudinii violenţe, iar elevul nu conştientizează gravitatea şi consecinţele faptelor sale;
§ folosirea frecventă a sancţiunii în şcoală duce la un climat tensionat şi are de cele mai multe ori efecte nefaste, întrucât duce la iritare, tensiune, nemulţumire, răzbunare, frustrare, inhibiţie, teamă, pasivitate, etc.;
§ ţinând cont de trăsăturile individuale ale celui implicat, sancţiunea poate avea repercusiuni nedorite asupra dezvoltării ulterioare a personalităţii lui, scade încrederea şi stima de sine a elevului;
§ aplicarea de sancţiuni duce la deterioararea climatului educaţional/şcolar şi degradarea relaţiilor elev-profesor, elev-elev, profesor-profesor, în funcţie de caz.
Ar fi ideal sa avem o şcoală cu un climat armonios, fără violenţă şi să nu fim nevoiţi să aplicăm sancţiuni.
Aplicarea de sancţiuni nu reprezintă o măsură eficientă de prevenire şi combatere a violenţei în şcoală. Mai mult, sancţiunea este ineficientă dacă nu este însoţită de acţiuni de remediere, corectare şi educare prin implicarea directă a actorilor actului de violenţă.
Există însă situaţii în care sancţiunea este necesară şi trebuie utilizată cu maximă responsabilitate. Important este ca această sancţiune/pedeapsă să fie aplicată corect, după o cercetare şi analiză corectă a condiţiilor, a contextului şi a cauzelor care l-au generat. Pentru aceasta, trebuie să ne bazăm pe comunicare, să dăm fiecărei părţi implicate şansa şi posibilitatea de a-şi susţine punctele de vedere, să ne bazăm pe prevederile ROI şi abia apoi să ne decidem şi să aplicăm sancţiunea.
Trebuie acordată o mare atenţie drepturilor, obligaţiilor, sancţiunilor şi recompenselor prevăzute în ROI, să existe o gradaţie în elaborarea acestora, să uzăm de ele pe bună dreptate, să aplicăm atât sancţiuni, cât şi recompense. Acestea din urmă sporesc încrederea, stima de sine, trăsăturile pozitive de caracter, etc., iar noi trebuie să scoatem tot ce e mai bun ... Vorba bună mult aduce! ...
“Aspră pedeapsa. Aceea de a pedepsi.” - Valeriu Butulescu
“Pedeapsa pentru un delict este în a-l fi comis; pedeapsa pe care o adaugă legea este superfluă.” - Anatole France
Articole asemanatoare mai vechi:
|
Ultima actualizare în Luni, 08 Noiembrie 2010 18:42 |
|
Legea nr. 78/2014
reglementarea activitatii de voluntariat in Romania
Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activitatii de voluntariat in Romania a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 469 din 26 iunie... Read more
RELAȚIA DINTRE STILUL PARENTAL ȘI COMPORTAMENTUL
INDEZIRABIL AL ȘCOLARULUI MIC
Marinescu Gabriela –prof. înv. primar și preșcolar,
Școala Gimnazială „Romulus Cioflec” Araci, jud.Covasna
Balint Camelia... Read more
AUTOBSERVAREA ŞI AUTONOTAREA ZILNICĂ LA PURTARE A ELEVILOR,
O CALE PENTRU A ELIMINA INDISCIPLINA ÎN ŞCOALĂ
Virgil Beceru, profesor pensionar, Iaşi,
Şcoala şi familia se află într-un... Read more
ROLUL PROFESORULUI LA CLASÃ
Institutor Anton Simona Marinela
Şcoala cu clasele I - VIII nr. 2 Vorniceni, Judetul Botosani
Oricare ar fi latura din care privim clasa de elevi, rolul profesorului este proeminent,... Read more
PROIECTELE EDUCAȚIONALE ÎN PARTENERIAT CU PĂRINȚII.
ROLUL LOR ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ
Prof.ptr.înv.primar, Zizi Cristea,
Școala Gimnazială Carol I, Călărași
„Un bun învăţător... Read more
Corpul National de Experti in Management Educational 2013 seria 1
In Monitorul Oficial nr. 98 din 19 februarie 2013 a fost publicat Ordinul nr. 3179/2013 al ministrului Educatiei Nationale privind aprobarea... Read more
EDUCATIA
Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care se mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii... Read more
INTEGRAREA ELEMENTELOR DE GEOGRAFIE A TURISMULUI
ȊN ACTIVITATEA DIDACTICĂ
Prof. Moise Iuliana Daniela,
Liceul cu Program Sportiv „I. B. Şoter”
Turismul îmbracă... Read more
ARGOURILE, ACRONIMELE, EMOTICOANELE ŞI
NOUL LIMBAJ FOLOSIT PE INTERNET
Profesor Camelia Kallos
Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr” Pecica, jud. Arad
Prezenta lucrare reprezintă un studiu pentru o activitate susținută cu ocazia zilei de…
FIŞĂ DE EVALUARE A PROIECTELOR EDUCATIVE
EXTRAŞCOLARE CAE 2013
- Concursuri naţionale -
Proiectul:____________________________________________________________________________
Instituţia:____________________________________________________________________________
Buget (total şi solicitat): total:__________________ solicitat MECTS:____________________
Nr. participanţi:__________________
Perioada de desfăşurare a etapei finale:_____________________________________________________
ANEXA Nr. 2
la metodologie
Nr. ................/......................
Cerere de inscriere la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate
Se certifica exactitatea datelor.
Presedintele comisiei de organizare si desfasurare
a concursului
.........................................
(numele si prenumele)
Viza… PREVENIREA EŞECULUI ŞCOLAR
Prof. Comănescu Marghioala
Colegiul Agricol ,,Dr. C. Angelescu’’ Buzău
Una dintre marile primejdii ale învăţământului constă în resemnarea profesorilor în ceea ce priveşte rezultatele instruirii, deoarece îmbunătăţirea calităţii pregătirii elevilor… ACTUALITATEA INTERFERENŢELOR POETICE
ALE LUI ALEXANDRU MACEDONSKI
(1854-1920)
Prof. drd. Miron Costina Violeta
Şcoala cu cls. I-VIII Tălpaş, Dolj
Istoria noastră literară nu a înregistrat prea multe interpretări referitoare la perioada 1854-1920, cu excepția…
SUFLET GÂRBOV ÎN PREAJMA LUMINII
Prof. educator Mureșan-Chira Gabriel
Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse
și Documentare privind Educația Incluzivă/ Integrată, Cluj-Napoca
Rezumat: Despre Dumnezeu nu trebuie să taci.… PREZENTARE PROGRAM ERASMUS+
Prof. Tincescu Ana-Maria,
Şcoala Măneşti, Dâmboviţa
Activitatea de formare continuă s-a desfăşurat în Vasto, Italia în perioada 27 noiembrie – 2 decembrie 2017, în cadrul unui… AUTENTICITATEA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ INTERBELICĂ
Prof. Iorga Violeta – Teodora
Şcoala nr.16 ,,N. Bălcescu”
Perioada interbelică a însemnat pentru romanul românesc un amplu proces de modernizare la temelia căruia s-au aşezat studii… CIVILIZAŢIE ŞI CULTURĂ ÎN ARHITECTURA ROMEI ANTICE
Prof. Dimitriu Astrid-Alina
Grup Şcolar Agricol Alexandria, jud. Teleorman
Civilizaţia şi cultura romană, cu asimilările vechilor civilizaţii mediteraneene, ale experienţelor ingineriei etrusce în construcţii, tehnici şi…
|